Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2328/2022 AI generated

Jurisdictional conflict resolved: dispute over veterinary service contracts lies with civil section; declinations set aside and appeal remitted on merits.

Case Number Decizia nr. 2328/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict between two sections of the Ploiești Court of Appeal, ruling that the appeal lies with the Civil Section II (specialized in commercial/professional disputes), thereby setting aside the declinations and establishing that section as competent to hear the appeal on the merits. The underlying dispute was a claim by an individual veterinary medical practice against the veterinary health authorities for payment of sums due under service/concession contracts for veterinary activities, invoking Article IV of Law No. 236/2019 and seeking damages, interest, and inflation adjustment; the first-instance tribunal had dismissed the claims on the merits. The High Court based its decision on Article 53(1¹) of Law No. 101/2016 (as in force at the commencement of the action), which assigns disputes arising from the execution of administrative contracts to the civil section of the tribunal, and on Article 55(3¹) of the same law, providing that such first-instance judgments are appealable to the hierarchically superior court—here, the Civil Section II of the Court of Appeal—thereby rendering the initial administrative section's declination improper and the Civil Section II's subsequent declination unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 1522 din C. civ, art. 131 din C. proc. civ, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 95 pct. 4 din C. proc. civ, art. 482 C. proc. civ; Jurisdictional conflict resolved: dispute over veterinary service contracts lies with civil section; declinations set aside and appeal remitted on merits: Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 22.09.2021, reclamantul a renunţat la judecata capătului 1 de cerere vizând obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să aloce către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa fondurile necesare efectuării plăţii sumelor prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict commercial contract concession damages payment disputed claim conflict of interests

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la data de 24.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să aloce către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa fondurile necesare efectuării plăţii sumelor prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019, obligarea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa la plata sumei de 42.419 RON aferentă perioadei 16.03.2020-23.07.2020, împreună cu dobânda legală în sumă de 3702,50 RON, calculată de la data de 15.03.2020 până la introducerea acţiunii şi pe viitor, până la data plăţii efective, sume actualizate cu rata indicelui de inflaţie de la data de 15.03.2020 la zi, în sumă de 821 RON şi pe viitor, până la îndeplinirea obligaţiei stabilită în titlul executoriu şi obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. IV din Legea nr. 236/2019 şi art. 1522 din C. civ.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 09.06.2021, reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că nu mai pretinde obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.000 RON şi pentru viitor, ci doar pentru perioada 16.03.2020-23.07.2020.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 22.09.2021, reclamantul a renunţat la judecata capătului 1 de cerere vizând obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să aloce către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa fondurile necesare efectuării plăţii sumelor prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 3927 din 3 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Târgovişte în soluţionarea cauzei, invocată prin întâmpinare de pârâta A.N.S.V.S.A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pe rolul Tribunalului Dâmboviţa cauza a fost înregistrată la 14.12.2021, sub nr. x/2021.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la data de 24.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să aloce către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa fondurile necesare efectuării plăţii sumelor prevăzute la art. IV din Legea 236/2019, obligarea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa la plata sumei de 42.419 RON aferentă perioadei 16.03.2020-23.07.2020, împreună cu dobânda legală, în sumă de 3702,50 RON, calculată de la data de 15.03.2020 până la introducerea acţiunii şi pe viitor, până la data plăţii efective, sume actualizate cu rata indicelui de inflaţie de la data de 15.03.2020 la zi, în sumă de 821 RON şi pe viitor, până la îndeplinirea obligaţiei stabilită în titlul executoriu şi obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. IV din Legea nr. 236/2019 şi art. 1522 din C. civ.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 09.06.2021, reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că nu mai pretinde obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.000 RON şi pentru viitor, ci doar pentru perioada 16.03.2020-23.07.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 4594 din 9 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei, invocată prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pe rolul Tribunalului Dâmboviţa cauza a fost înregistrată la 04.01.2022, sub nr. x/2022.

Prin încheierea din data de 8 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, invocată de aceasta prin întâmpinare şi a admis excepţia conexităţii invocată de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2021.

La termenul de judecată din data de 08.02.2022 al dosarului nr. x/2021, tribunalul a luat act că reclamantul a renunţat la judecata capătului 1 de cerere vizând obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să aloce către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa fondurile necesare efectuării plăţii sumelor prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019.

De asemenea, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, verificând din oficiu competenţa generală, materială şi teritorială, conform art. 131 din C. proc. civ., în raport de obiectul cauzei care priveşte executarea unui contract de concesiune ce are natura unui contract administrativ astfel cum acesta este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c)1) din Legea nr. 554/2004, a constatat că este competent să soluţioneze prezentul litigiu, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 95 pct. 4 din C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 98 din 8 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererile (conexate) formulate de reclamantul Cabinetul Medical Veterinar Individual (C.M.V.I.) A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (D.S.V.S.A.) Dâmboviţa şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.).

Împotriva sentinţei nr. 98 din 8 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, reclamantul Cabinetul Medical Veterinar Individual (C.M.V.I.) A. a declarat apel.

Cererea de apel a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la 30 martie 2022, sub acelaşi număr de dosar, x/2021

La primul termen de judecată din data de 24 mai 2022, instanţa, procedând la verificarea competenţei, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Prin decizia nr. 8 din 24 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel şi a declinat judecarea apelului declarat de reclamantul Cabinetul Medical Veterinar Individual A., împotriva sentinţei nr. 98 din data de 08.02.2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în favoarea secţiei a II-a Civilă specializată în litigii cu profesioniştii a Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, aşa cum reiese din practicaua sentinţei apelate, instanţa de fond a statuat că obiectul cauzei priveşte executarea unui contract de concesiune ce are natura unui contract administrativ, astfel cum acesta este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c)1) din Legea nr. 554/2004 şi a constatat că este competentă să soluţioneze prezentul litigiu, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 95 pct. 4 din C. proc. civ.

De asemenea, prima instanţă de conflict a mai arătat că, potrivit art. 53 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/25.07.2018, procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice.

În schimb, procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante.

Faţă de cele mai sus arătate, instanţa a conchis în sensul că, în prezent, opţiunea legiuitorului este aceea de a menţine în competenţa instanţelor de contencios administrativ numai acele litigii care privesc procedura de atribuire şi încheierea contractelor administrative, revenind astfel instanţelor civile de drept comun competenţa de soluţionare a litigiilor care vizează executarea acestor contracte administrative.

Totodată, a mai reţinut şi decizia Î.C.C.J. nr. 18/2016, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti, respectiv, paragraful 162 din decizie în care se menţionează că se păstrează această competenţă şi în căile de atac.

În încheiere, prima instanţă de conflict a arătat că, faţă de obiectul şi natura cauzei, apelul este de competenţa secţiei a II-a Civilă, specializată în materia litigiilor cu profesionişti şi insolvenţă, sens în care, în baza dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi art. 136 alin. (1), raportat la art. 482 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă la data de 31 mai 2022, sub nr. x/2021*.

La primul termen de judecată din 28 septembrie 2022, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a Civilă raportat la faptul că prezenta cauză a fost judecată în primă instanţă de un complet de contencios administrativ. Totodată, a declarat închise dezbaterile şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a Civilă.

Prin încheierea din 28 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală a secţiei a II-a Civile şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două secţii, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a reţinut că Tribunalul, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a procedat, din oficiu, la verificarea şi stabilirea competenţei în soluţionarea pricinii şi a constatat că este competent general, material şi teritorial să judece pricina.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că obiectul cauzei priveşte executarea unui contract de concesiune ce are natura unui contract administrativ astfel cum acesta este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c)1) din Legea nr. 554/2004, a constatat că este competentă să soluţioneze prezentul litigiu, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 95 pct. 4 din C. proc. civ. şi a procedat la soluţionarea cauzei, pronunţând sentinţa apelată.

A mai arătat că, din coroborarea dispoziţiilor art. 131 şi ale art. 129 C. proc. civ., rezultă că momentul invocării necompetenţei de ordine publică este primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat.

În opinia instanţei de conflict, invocarea excepţiei de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei de către secţia contencios administrativ a Curţii de Apel Ploieşti ulterior acestui moment procesual nu mai este posibilă, întrucât a avut loc o consolidare a competenţei materiale procesuale în mod definitiv în privinţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Prin urmare, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală a secţiei a II-a Civilă şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal. Totodată, în raport de dispoziţiile art. 133, art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, în vederea soluţionării conflictului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 25 octombrie 2022, sub nr. x/2021*.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă sunt aplicabile şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens art. 136 alin. (1) prevede că:

"Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţa şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: "Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi secţia a II-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Ploieşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două secţii este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, în considerarea dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

În speţă, reclamantul a solicitat, în esenţă, plata unor sume de bani, în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019, sumele pretinse fiind stabilite de legiuitor în beneficiul prestatorilor de servicii corespunzătoare activităţilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în executarea acelor contracte.

Totodată, acordul cadru de servicii nr. x/04.06.2018, contractul subsecvent de servicii nr. x/04.06.2018, contractul subsecvent de servicii nr. x/07.01.2020, respectiv, acordul cadru de servicii nr. x/04.06.2018, contractul subsecvent de servicii nr. x/04.06.2018 şi contractul subsecvent de servicii nr. x/07.01.2020 (aflate în copie certificată la dosarul fond) de care se prevalează reclamantul au fost încheiate în temeiul prevederilor Legii nr. 98/2016, litigiile privind executarea unor astfel de contracte fiind soluţionate conform dispoziţiilor Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, mai precis, conform art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016:

"Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul."

În speţă, Înalta Curte reţine că litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 98 din 8 februarie 2022, împotriva căreia a formulat apel reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual.

Calea de atac formulată a fost înregistrată iniţial pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti care, prevalându-se de dispoziţiile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, a declinat competenţa materială procesuală de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă a Curţii de Apel Ploieşti, după ce a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale la primul termen de judecată.

Totodată, având în vedere că procesul a debutat la 24 martie 2021, Înalta Curte reţine că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 55 alin. (3)1 din Legea nr. 101/2016, articol introdus la 13 iulie 2020 prin Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice:

"(31) Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. (…)"

În altă ordine de idei, luând în considerare faptul că respectiva modificare a Legii nr. 101/2016 (din 13 iulie 2020) a survenit ulterior pronunţării Deciziei nr. 40/2020 (la 18 mai 2020) prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept stabilea competenţa de soluţionare a căii de atac formulate împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative în favoarea instanţei ierarhic superioare - secţiei sau completului specializat în litigii cu profesioniştii, în cauză, calea de atac se va judeca de "instanţa ierarhic superioară", aceasta fiind sintagma utilizată de legiuitor la momentul la care a fost pornit procesul (24 martie 2021).

Cum Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă este instanţa ierarhic superioară Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal care a judecat în primă instanţă litigiul pendinte, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2022.