Jurisdictional choice in labor litigation against a judicial body: application of mandatory vs. discretionary territorial rules under Art. 127 CPC

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 29.04.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Arad şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

1. recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi până la 10 februarie 2020, corespunzător perioadei de activitate şi, în continuare, de la încetarea activităţii prin pensionare, până în prezent;

2. plata pentru fiecare lună, până la 10 februarie 2020, când a încetat activitatea prin pensionare, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective;

3. obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice să pună la dispoziţia ordonatorului principal de credite, pârâtul Ministerul Justiţiei, fondurile bugetare necesare achitării diferenţelor de drepturi salariale solicitate în petitele 1 şi 2.

În drept, au fost invocate: Decizia C. civ. nr. 794/2016, art. III din O.U.G. nr. 20/2016, art. II. alin. (1) din Legea nr. 293/2015, art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 43/2016, art. 253 alin. (1) - (2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii, precum şi prevederile art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi cele statuate prin Decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

La primul termen de judecată din data de 28 iunie 2022, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Prin sentinţa nr. 418/2022 din 28 iunie 2022, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Arad şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal litigii de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, în sensul dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii, respectiv al art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, fiind aplicabile dispoziţiile art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

De asemenea, a mai arătat că, potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cererile referitoare la cauzele de conflicte de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

În acest sens, a reţinut că, la data formulării cererii de chemare în judecată (29.04.2022), reclamantul A. nu mai are calitatea de magistrat judecător care să desfăşoare activitatea în cadrul Judecătoriei Lipova, Judeţul Arad, fiind pensionat începând cu 10.02.2020, astfel că, în aplicarea art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, competenţa de soluţionare a cauzei nu aparţine Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

A mai reţinut că sintagma "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea", se referă la calitatea de judecător în activitate a reclamantului la data formulării acţiunii, în cauză, nefiind îndeplinită această condiţie.

Aşadar, prima instanţă de conflict a apreciat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, astfel că, în accepţiunea sa, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.

Faţă de aceste considerente, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, la 18 iulie 2022, sub acelaşi număr de dosar.

La primul termen de judecată din data de 23 septembrie 2022, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, raportat la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.. A reţinut spre soluţionare excepţia invocată, însă, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea în cauză pentru data de 6 octombrie 2022.

Prin sentinţa civilă nr. 848 din 6 octombrie 2022, Tribunalul Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalul Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, invocată de instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Arad şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a reţinut că prezenta cauză reprezintă un conflict individual de muncă, raportat la prevederile art. 154 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, care se judecă de către tribunal în complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, competenţa aparţinând tribunalului în circumscripţia căruia se afla domiciliul reclamantului sau locul de muncă al acestuia, potrivit dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

De asemenea, a evocat dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. şi, în considerarea calităţii de pârâţi atât a Tribunalului Arad, cât şi a Curţii de Apel Timişoara, instanţa de conflict a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la alin. (21) al aceluiaşi articol.

Astfel, a arătat că, deşi calitatea de magistrat a reclamantului a încetat la data de 10.02.2020, ca urmare a pensionării, în ipoteza în care pârât este atât Tribunalul Arad, cât şi Curtea de Apel Timişoara, în a cărei circumscripţie funcţionează tribunalul competent să soluţioneze cauza, reclamantul are posibilitatea de a sesiza fie acest tribunal, fie un tribunal din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel pârâtă, în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, în această ipoteză operând o prorogare legală de competenţă teritorială.

Prin urmare, a statuat că, în cauza pendinte, faţă de specificul acesteia şi dispoziţiile legale precitate, competenţa teritorială rămâne una alternativă, între instanţa de la domiciliul reclamantului - Tribunalul Arad şi un tribunal din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Timişoara, alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţinând reclamantului.

Având în vedere că, în speţă, reclamantul şi-a exercitat acest drept şi a ales să sesizeze Tribunalul Mehedinţi, această instanţă a devenit competentă în soluţionarea cauzei.

Pentru aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Arad şi Statul Român, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale. Totodată, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar în temeiul art. 134 şi 135 alin. (1) din acelaşi Cod a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 21 octombrie 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Mehedinţi şi Tribunalul Arad - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, instanţa supremă reţine că reclamantul, fost judecător în cadrul Judecătoriei Lipova, a învestit Tribunalul Mehedinţi cu o acţiune întemeiată pe obligaţia de a face, având ca obiect drepturi salariale solicitate începând cu 1 august 2016 şi până la data de 10 februarie 2020, când a încetat activitatea prin pensionare.

Prin urmare, reclamantul, judecător pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Mehedinţi cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Arad.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speţă, reclamantul, cu domiciliul într-o localitate din judeţul Arad, a fost judecător la Judecătoria Lipova din judeţul Arad, fiind eliberat din funcţie la data de 10.02.2020, ca urmare a pensionării. Potrivit art. 208 şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, respectiv Tribunalului Arad.

Însă, având în vedere că reclamantul nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Arad), în speţă, este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)1 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.

În speţă, reclamantul a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Mehedinţi, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Craiova, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Timişoara de care aparţine Tribunalul Arad, instanţa care ar fi fost competentă să judece litigiul.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamantul şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamantul şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la Tribunalul Mehedinţi, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea primei instanţei învestite, respectiv Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2022.