Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2251/2022 AI generated

Extraordinary appeal against labor termination dismissed for valid electronic summons and inadmissible merits re-litigation

Case Number Decizia nr. 2251/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania rejected the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by the appellant, thereby upholding the prior decision that had dismissed her appeal as inadmissible. The dispute concerned a labor law matter where the appellant challenged the legality of her employment termination and procedural defects in the appellate proceedings, specifically arguing that she was not legally summoned due to electronic-only notification and that the court failed to address all her claims, including a request to refer constitutional issues. The Court held that the electronic summons via secure email was valid because the appellant had submitted written conclusions for the hearing date, demonstrating she had actual notice and her right to defense was respected; furthermore, the appellate court correctly prioritized the inadmissibility exception over other defenses under Article 248 of the Code of Civil Procedure. Relying on Articles 503 and 508 of the Code of Civil Procedure, the Court determined that the extraordinary appeal is limited to specific procedural errors and cannot be used to re-litigate the merits of the case or raise new substantive arguments, resulting in the final dismissal of the challenge.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 508 C. proc. civ; Extraordinary appeal against labor termination dismissed for valid electronic summons and inadmissible merits re-litigation: Referitor la criticile contestatoarei privind nepronunţarea asupra tuturor cererilor şi excepţiilor invocate în cadrul soluţionării dosarului nr. x, în etapa procesuală a recursului, respectiv cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de recurs a luat în discuţie cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac, faţă de efectul pe care îl produce, potrivit art. 248 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
dismissal or termination of contract summons notification of the decision article of civil procedure notice of defects matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 20 iunie 2022, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 1432 din 9 iunie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Contestatoarea invocă în esenţă nelegala citare pentru termenul din 9 iunie 2022, arătând că a fost citată doar în format electronic, deşi nu a solicitat acest lucru, situaţie în care nu a putut fi prezentă la şedinţa de judecată de la această dată. Totodată, contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor şi excepţiilor invocate de aceasta în cadrul cererii de recurs, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2), pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ.

Autoarea căii extraordinare de atac a mai susţinut prin ample argumente aspecte cu privire la situaţia de fapt ce vizează fondul cauzei.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi contestaţia în anulare pentru considerentele ce urmează:

Cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocate de către contestatoare, instanţa supremă le va respinge ca neîntemeiate. Înalta Curte constată că în prezenta cauză, cadrul procesual a fost stabilit de către contestatoare, iar intimaţii nu au formulat întâmpinare sau apărări, pentru a fi justificate excepţiile invocate de către aceasta.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Contestaţia în anulare reglementată de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., poate fi promovată atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:

1. atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Înalta Curte reţine că prezenta contestaţie în anulare a fost formulată împotriva deciziei civile nr. 1432 din 9 iunie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul formulat împotriva deciziei nr. 6668/2021 din 17 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În speţă, contestatoarea susţine că a fost citată doar în format electronic, deşi nu a făcut o solicitare în acest sens, situaţie în care nu a putut fi prezentă la şedinţa de judecată din 9 iunie 2022.

Înalta Curte reţine că din actele dosarului rezultă că autoarea contestaţiei a fost citată prin aplicaţia B. - trimitere document securizat prin email, la dosarul de recurs fiind dovada că aceasta a avut cunoştinţă de termenul de judecată din 9 iunie 2022. Astfel, se observă că la filele x şi la filele x aflate la dosarul nr. x/2021, există înscrisurile intitulate precizări şi concluzii scrise depuse de către contestatoare cu indicarea termenului de judecată, respectiv 9 iunie 2022.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză, contestatoarea a fost citată de o manieră aptă să asigure înştiinţarea acesteia cu privire la desfăşurarea procesului, aceasta a avut cunoştinţă de termenul de judecată acordat, din moment ce a depus la dosarul cauzei precizări şi concluzii scrise pentru termenul de la 9 iunie 2022 când s-a soluţionat recursul. Aşadar, contestatoarei i-a fost asigurat respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, nefiind-i adusă o vătămare care să justifice anularea actului de citare în format electronic şi implicit a deciziei contestate.

Referitor la criticile contestatoarei privind nepronunţarea asupra tuturor cererilor şi excepţiilor invocate în cadrul soluţionării dosarului nr. x, în etapa procesuală a recursului, respectiv cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de recurs a luat în discuţie cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac, faţă de efectul pe care îl produce, potrivit art. 248 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerile prin care contestatoarea critică legalitatea actelor emise de către intimaţi privind desfacerea raporturilor de muncă cu aceasta, instanţa supremă reţine că acestea sunt în esenţă nemulţumiri ce vizează fondul cauzei, or contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată nefiind suficientă, în măsura în care nu se circumscriu motivelor prevăzute de lege, fiind inadmisibil repunerea în discuţie a unor probleme de fond din cadrul litigiului, soluţionate de instanţă în mod definitiv.

Totodată, instanţa supremă reţine că cererea formulată în cadrul recursului şi reiterată în prezenta contestaţie de către contestatoarea A., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (1) lit. d), art. 257-259, art. 262 (1) şi art. 280 alin. (3) şi alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, nu poate fi analizată în această etapă procesuală, întrucât pe calea contestaţiei în anulare pot fi valorificate doar nereguli procedurale, iar nu şi cele relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii. Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, în cadrul căreia pot fi examinate doar ipotezele expres determinate de lege şi nu priveşte fondul cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1432 din 9 iunie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1432 din 9 iunie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2022.