Insurer’s subrogation claim for intentional traffic offense under Article 58(1)(b) of Law No. 136/1995 where the act was absorbed into negligent homicide

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 28 septembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta societatea de asigurare A. S.A., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul C., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 277.449 RON, cu titlu de despăgubire achitată în urma instrumentării dosarelor de daună x şi x în baza sentinţei şi deciziei penale pronunţate în cauza ce a făcut obiectul dosarului x/2014; dobânda legală până la încasarea efectivă a sumei, precum şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 664 din 13 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul C., ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea formulată de pârât, privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1116 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta A. S.A., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinţei civile nr. 664 din 13 martie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul C..

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă arată că, atât sentinţa pronunţată de instanţa de fond, cât şi decizia instanţei de apel, s-au dat cu interpretarea şi aplicarea eronată a legii, în speţă a dispoziţiilor art. 58 lit. b) din Legea 136/1996, în baza căruia asigurătorul de răspundere civilă şi-a întemeiat acţiunea.

Potrivit recurentei-reclamante, condiţia de admisibilitate a acţiunii în regres, pe care o are la îndemână asigurătorul de răspundere civilă, prevăzută de art. 58 lit. b) teza I din Legea 136/1995, este ca accidentul să se fi produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie.

Aşa cum rezultă din actele de la dosar, pârâtul a produs un accident de circulaţie, în timp ce conducea autoturismul asigurat RCA la recurenta-reclamantă, având o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de legiutor, aspecte necontestate de către acesta.

Prin urmare, astfel cum arată recurenta-reclamantă, conducerea unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de către legiuitor, fapta fiind comisă - sub aspectul laturii subiective - cu intenţie directă.

Recurenta-reclamantă susţine că interpretarea instanţelor în sensul că una din condiţiile de admisibilitate a acţiunii ar fi ca pârâtul să fi fost condamnat pentru infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului, este una eronată, în condiţiile în care art. 58 lit. b) teza I din Legea nr. 136/1995 impune condiţia ca fapta să fie doar incriminată şi nu condamnată, cu atât mai mult cu cât această infracţiune, de regulă, este absorbită în infracţiunea de ucidere din culpă, însă "absorbţia" nu face ca fapta să nu fi fost săvârşită sau incriminată şi nu poate reprezenta temeiul pentru respingerea acţiunii în regres.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă susţine că, deşi prima instanţă şi cea de apel au arătat că stabilirea vinovăţiei unei persoane se realizează cu respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie prevăzut de art. 4 alin. (1) Cod procedură penală, în plan civil, autorul prejudiciului răspunde pentru prejudiciul creat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 8 decembrie 2021, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 13 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen la 19 octombrie 2022, în şedinţă publică.

La 19 octombrie 2022, intimatul-pârât a depus la dosar concluzii scrise.

Prin încheierea din 19 octombrie 2022 s-a dispus amânarea pronunţării cauzei la 2 noiembrie 2022.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat în cauză este fondat, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, dacă "accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie".

Instanţa de apel a constatat că, prin decizia penală nr. 1454/07.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2014, definitivă, instanţa penală a reţinut, în considerente, că la data de 19.08.2011, în jurul orelor 19:20, inculpatul C., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice (având o alcoolemie teoretică în sânge în descreştere de cca. 0,95 g0/00), a condus autoturismul marca x, pe sensul de mers dinspre Şos. Pantelimon către magazinul D., iar în momentul în care a efectuat manevra de viraj spre dreapta pentru a ocupa locul nr. 2 din parcarea amenajată vis-a-vis de imobilul cu nr. x, nu s-a asigurat în mod corespunzător, surprinzând şi accidentând pe minorul E., în vârstă de 1 an şi 11 luni, care se juca lângă bordura din dreptul aleii de acces în parcarea aferentă imobilului menţionat, în dreptul locului 1 spre locul 2 de parcare şi care a decedat la scurt timp la spital ca urmare a traumatismelor suferite în urma accidentului rutier.

Potrivit art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare la data producerii accidentului, "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani".

Înalta Curte arată că, intervenirea pe parcursul procesului penal a unei legi penale mai favorabile intimatului-pârât nu este de natură să înlăture răspunderea civilă a acestuia, ci doar răspunderea sa penală.

Decizia nr. 1/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite prin care s-a statuat în sensul că (...) faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală şi de ucidere din culpă cu această ocazie a unei persoane constituie o singură infracţiune, complexă, de ucidere din culpă, prevăzută la art. 178 alin. (3) teza I din C. pen., în care este absorbită infracţiunea prevăzută la art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi reţinută în prezenta acţiune în regres.

Aceasta deoarece, astfel cum rezultă din interpretarea logico-juridică a textului art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1996, una din condiţiile necesare pentru a se putea exercita acţiunea în regres a asigurătorului împotriva persoanei responsabile de producerea accidentului este aceea a comiterii unei fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiune săvârşită cu intenţie, condiţie îndeplinită în speţă.

Textul art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 nu impune condiţia pronunţării unei hotărâri de condamnare pentru fapta săvârşită, fiind suficient, din această perspectivă, ca la data săvârşirii, fapta să fie incriminată de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca reprezentând o infracţiune săvârşită cu intenţie, împrejurare confirmată de către instanţa penală.

În consecinţă, Înalta Curte reţine greşita aplicare de către instanţa de apel dispoziţiilor art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, în sensul că, în cauză nu este îndeplinită condiţia ca accidentul să fie produs în timpul comiterii unei fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiune săvârşită cu intenţie.

Faţă de cele de preced, potrivit art. 497 teza I C. proc. civ., art. 496 alin. (2), raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta A. S.A., PRIN LICHIDATOR B., împotriva deciziei civile nr. 1116 din 22 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi va casa decizia atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta A. S.A., PRIN LICHIDATOR B., împotriva deciziei civile nr. 1116 din 22 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 1116 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2022.