Nullity of cassation appeal for lack of substantive legal critique regarding construction fee accrual and limitation periods

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 12.01.2021, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Târgovişte, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 569.563,33 RON, reprezentând penalităţi calculate de la 27.11.2020 şi a sumei de 271,87 RON/zi, ce reprezintă penalităţi la cotele de 0,1% şi 0,25% din valoarea lucrărilor autorizate aferente autorizaţiei de construire nr. x/10.06.2020, până la data plăţii efective a debitului, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi art. 43 din Legea nr. 10/1995.

Prin sentinţa nr. 680/05.07.2021 Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins ca prescrise capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor de 64.420,704 RON, reprezentând cota de 0,1% pentru autorizaţia de construire nr. x/13.08.2012 şi de 59.127,1 RON, ce reprezintă cota de 0,1% pentru autorizaţia de construire nr. x/19.08.2014 şi penalităţile de întârziere aferente; a respins în rest acţiunea.

2. Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 54/09.02.2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiat apelul.

3. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, a arătat că instanţa de apel a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 2.526 C. civ.

Sub acest aspect, a relevat că sumele de bani solicitate prin acţiune nu sunt prescrise, întrucât termenul de prescripţie începe să curgă de la data ultimei prestaţii neexecutate, respectiv 10.06.2020, data ultimei autorizaţii emise, iar acţiunea a fost introdusă pe rolul instanţei la 12.01.2021, astfel că sunt incidente prevederile art. 2.526 C. civ.

Totodată, a subliniat că pentru obiectivul de investiţie aflat în discuţie au fost emise mai multe autorizaţii de construire, ca urmare a faptului că lucrările nu au fost finalizate în termen, context în care prestaţiile alcătuiesc un tot unitar.

Redând un paragraf din considerentele hotărârii atacate, recurentul a susţinut că decizia recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în raport cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 50/1991, ale art. 76 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, art. 43 din Legea nr. 10/1995 şi ale art. 15 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273/1994 şi a concluzionat în sensul că investitorul avea obligaţia de a achita cota de 0,1% din valoarea autorizată înscrisă pe autorizaţie la începerea lucrărilor pentru fiecare autorizaţie emisă.

Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 30 din Legea nr. 50/1991 atunci când a considerat că "beneficiarul autorizaţiei de construire are obligaţia de a achita doar două tranşe de bani, prin raportare la valoarea estimată iniţial a lucrării autorizate, respectiv la valoarea reală rezultată după edificare, indiferent de numărul de autorizaţii emise datorită nefinalizării în termenul primei autorizaţii emise".

La 26.05.2022 Municipiul Târgovişte, prin Primar a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Analizând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentul a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivului de recurs invocat.

Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece recurentul deşi face trimiteri la mai multe norme de drept material încălcate sau aplicate greşit, criticile sale vizează modul în care au fost interpretate probele.

Nu a fost relevată concret o critică referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 2.526 C. civ., privind prescripţia extinctivă, în condiţiile în care nu este arătat în memoriul de recurs în ce mod s-a reflectat interpretarea ori aplicarea greşită a legii, nemulţumirea părţii fiind legată de valenţele date de instanţa de fond probatoriului.

Astfel, recurentul a reiterat argumentele referitoare la situaţia de fapt cu privire la cele două autorizaţii de construire emise, la întârzierea lucrărilor, şi obligaţia intimatei de a achita cotele de 0,1% şi de 0,25% din valoarea autorizată înscrisă pe fiecare autorizaţie emisă la începerea lucrărilor, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 2.526 C. civ., respectiv încălcarea şi aplicarea greşită a art. 30 din Legea nr. 50/1991, fără a dezvolta critici de nelegalitate, recursul fiind în realitate o reluare identică a criticilor formulate în apel şi nu o dezvoltare a motivelor privind dezlegările date prin decizia recurată.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

În egală măsură, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurentul tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, care nu este compatibilă cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situaţie intervine şi în cauză deoarece, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii împotriva deciziei nr. 54/09.02.2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2022.