Appeal annulled as procedurally invalid; undue payment award of 789,078.75 RON plus interest left standing

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 02.06.2020, reclamantele x A. şi B. S.R.L au chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamanta B. S.R.L a sumelor de 789.078,75 RON, reprezentând plată nedatorată şi de 50.263,61 RON, cu titlu de dobândă legală aferentă, calculată de la data plăţii şi până la data introducerii acţiunii, precum şi în continuare până la achitarea efectivă a sumei datorate, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 10.02.2021, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a încuviinţat probele cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei şi a respins proba testimonială şi cea cu expertiză contabilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1150/13.05.2021, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins acţiunea şi a obligat reclamantele să achite pârâtei suma de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 10.02.2021 şi a sentinţei, au declarat apel reclamantele, criticându-le pentru netemeinicie şi nelegalitate.

2. Prin decizia civilă nr. 33/26.01.2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins apelul declarat împotriva încheierii din 10.02.2021 şi a admis apelul declarat împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta să achite reclamantei B. S.R.L. sumele de 789.078,75 RON, reprezentând plată nedatorată efectuată de aceasta şi de 50.263,61 RON, cu titlu de dobândă legală, precum şi în continuare până la executarea integrală a obligaţiilor. Totodată a obligat pârâta la plata către reclamanta B. S.R.L. a sumei totale de 45.398 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În motivare, evocând încălcarea dispoziţiilor art. 1.284-1.286 şi ale art. 1.341 C. civ., a susţinut că instanţa de apel, deşi a constatat ca fiind dovedită stipulaţia pentru altul, nu a aplicat mecanismele de sancţionare pe care le implică această instituţie atunci când promitentul nu-şi îndeplineşte obligaţia, ci a recurs la dispoziţiile plăţii nedatorate, în condiţiile în care plata sumei de 789.078,75 RON efectuată de către intimata-reclamantă B. S.R.L. a fost făcută în mod expres cu scopul stingerii debitului rezultat din facturile nr. x/2019 şi nr. y/2019.

A mai arătat că în cazul nerespectării condiţiilor speciale ale stipulaţiei pentru altul, consecinţa este aceea că stipulaţia profită stipulantului fără a agrava însă sarcina promitentului, în raport cu art. 1.285 C. civ., iar acelaşi efect se realizează şi pentru situaţia în care intervine caducitatea stipulaţiei pentru altul ca urmare a neacceptării dreptului stipulat de către terţ.

Potrivit recurentei, instanţa de apel nu a verificat dacă terţul beneficiar, B. S.R.L., a acceptat sau nu dreptul stipulat în favoarea sa, ci, dimpotrivă pentru a justifica temeiul de drept aplicat respectiv cel al plăţii nedatorate goleşte de valoare probatorie un document fiscal, cu referire la factură, reţinându-se în motivarea hotărârii faptul că în cauză nu a fost dovedită de către recurentă existenţa unui contract încheiat cu intimata-reclamantă B. S.R.L. privind achiziţia de utilaje.

În continuare, a relevat că instanţa de apel nu a făcut nicio analiză asupra pretinsei erori invocate de aceasta în plata celor două facturi, în condiţiile în care structura acţionariatului celor două intimate este în mare parte similară.

Recurenta a mai susţinut că, în cazul stipulaţiei pentru altul, terţul beneficiar acceptant are la îndemână o acţiune directă împotriva promitentului, nicidecum o acţiune în repetiţiune, de natura căreia este plata nedatorată.

În opinia recurentei, plata efectuată de intimata-reclamantă B. S.R.L. are o dublă semnificaţie în cauză, respectiv terţul beneficiar, aşa cum se pretinde aceasta, nu a acceptat stipulaţia făcută în favoarea sa, iar plata a cărei repetiţiune este solicitată în cauză a fost făcută în considerarea unui raport obligaţional care exista din punct de vedere juridic.

În continuare, a arătat că acceptarea expresă a dreptului stipulat apare ca o condiţie obligatorie şi din perspectiva cerinţelor de formă şi de fond pe care trebuie să le respecte donaţiile indirecte; din susţinerile intimatelor referitoare la obligaţia recurentei de a transfera cu titlu gratuit către intimata-reclamantă utilajele inserate în facturile aflate în discuţie se desprinde ideea că stipulaţia în folosul acesteia trebuia să se concretizeze printr-o liberalitate care îmbracă forma unei donaţii indirecte.

Recurenta a subliniat că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că între intimata-reclamantă şi recurentă ar fi existat o convenţie în virtutea căreia aceasta din urmă ar fi transferat suma de 789.078,75 RON în scopul de a achiziţiona utilajele enumerate în facturile nr. x/2019 şi nr. y/2019, pentru ca ulterior aceste utilaje să facă obiectul unei liberalităţi către aceasta.

Conchizând, a subliniat că diferenţa de sumă ce depăşeşte 288.000 euro reprezintă plăţi făcute de către intimata-reclamantă D., în baza contractului nr. x/01.04.2019 care are o durată stabilită de 5 ani, intimatele urmărind în realitate restituirea sumelor achitate pentru anul 2020 în derularea contractului de cânepă, dar, pentru a nu-şi invoca propria lor culpă în executarea contractului au configurat o apărare întemeiată pe două instituţii de drept, stipulaţia pentru altul şi plata nedatorată, străine atât situaţiei de fapt, cât şi raporturilor contractuale existente între părţi.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 03.06.2022 intimatele au depus la dosar întâmpinare, prin care au arătat că se înscriu în fals faţă de înscrisurile depuse de recurentă, cu referire la facturile nr. x/30.10.2020 şi nr. y/14.12.2020 şi că invocă excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului.

La 08.07.2022 recurenta a răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, asupra căreia, în conformitate cu art. 248 C. proc. civ., reţine următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiţia legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin prisma primului motiv de casare invocat, deşi recurenta a indicat dispoziţiile legale care ar fi fost încălcate de instanţa de apel, respectiv art. 1.284-1.286 şi ale art. 1.341 C. civ., analiza cererii de recurs relevă, însă, că nu au fost dezvoltate critici ce ar putea fi circumscrise art. 488 alin. (1) C. proc. civ., autoarea căii de atac criticând hotărârea atacată din perspectiva elementelor probatorii de la dosar şi a modului în care instanţa de apel a apreciat asupra lor.

Astfel, recurenta a afirmat că instanţa de apel a golit de valoare probatorie facturile fiscale, înregistrate în contabilitatea ambelor societăţi şi că nu a făcut nicio analiză asupra pretinsei erori invocate de intimata-reclamantă B. S.R.L. în plata celor două facturi, arătând că nu sunt întrunite condiţiile privind stipulaţia pentru altul deoarece plata facturilor nr. x/2019 şi nr. y/2019 de către aceasta ar avea semnificaţia faptului că reclamanta nu a acceptat stipulaţia. Totodată, a susţinut că nu a fost dovedit caracterul cert şi neîndoielnic al stipulaţiei pentru altul, în condiţiile în care plata a fost făcută în considerarea unui raport obligaţional care exista din punct de vedere juridic.

Recurenta a mai relevat aspecte referitoare la conduita intimatelor care au invocat stipulaţia pentru altul şi plata nedatorată, afirmând că suma de 789.078,75 RON a fost plătită în avans pentru anul 2020, în baza contractului nr. x/10.04.2019.

Aceste susţineri nu răspund exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestită cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Instanţa de prim control judiciar a evaluat înscrisurile aflate la dosar a argumentat că sunt îndeplinite condiţiile stipulaţiei pentru altul şi că terţul beneficiar a acceptat stipulaţia în favoarea sa.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de fond, recurenta urmăreşte, în realitate, să provoace un control de fond, de netemeinicie, care nu este compatibil cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşa fiind, în lipsa unor critici de nelegalitate, Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situaţie intervine şi în cauza deoarece, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

Întrucât recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatei-reclamante, în baza art. 451, 452 şi 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., la plata sumei de 11.766,24 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 33/26.01.2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata-reclamantă B. S.R.L. a sumei de 11.766,24 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2022.