Seller's appeal rejected: restitution of inflation-indexed purchase price upheld after contract annulment

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24.05.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a preţului achitat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.07.2003 de notarul public B., la valoarea actualizată a acestuia, în funcţie de indicele inflaţiei din perioada cuprinsă între data încheierii contractului şi data restituirii preţului, cu cheltuieli de judecată. Valoarea obiectului acţiunii la data promovării acţiunii a fost estimată la 10.278.803,64 RON.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Tineretului şi Sportului, prin care a solicitat ca, în ipoteza admiterii cererii principale, chematul în garanţie să fie obligat la plata sumei de 10.278.803,64 RON.

Prin încheierea din 14.03.2020, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în garanţie, reţinând că din cuprinsul împuternicirii avocaţiale rezultă că semnatarul cererii a fost împuternicit doar pentru semnarea întâmpinării, nu şi pentru semnarea cererii de chemare în garanţie.

Prin sentinţa civilă nr. 972/28.03.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 5.542.926,9 RON, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie din perioada cuprinsă între 13.05.2015 şi data restituirii; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a fost anulată cererea de chemare în garanţie formulată împotriva Ministerului Tineretului şi Sportului, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L. şi S.C. BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. au declarat apel.

Prin încheierea din 04.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în apel a intimatului Ministerul Tineretului şi Sportului, iar prin decizia civilă nr. 2061/29.11.2020 a admis apelul declarat de S.C. A. S.R.L. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că debitul principal urmează să fie actualizat cu indicele de inflaţie începând cu data de 28.07.2003 până la plata sa efectivă. A respins ca nefondat apelul declarat de S.C. BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 28.695 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

În motivare, recurenta a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 476 C. proc. civ., întrucât nu a analizat toate aspectele pe care le-a invocat în apel şi nu a rejudecat fondul cauzei.

De asemenea, a susţinut autoarea căii de atac că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., din perspectiva obiectului cererii, raportat la faptul că cererea de chemare în judecată se întemeia pe art. 1092 din vechiul C. civ.

În acest sens, recurenta a arătat că raportat la faptul că ambele capete de cerere erau considerate principale, deşi erau obligate să solicite reclamantei să precizeze valoarea obiectului acţiunii şi modul său de calcul, instanţele devolutive nu au procedat în acest sens. Mai mult decât atât, a arătat că reclamanta a solicitat şi în apel acest lucru, întrucât prima instanţă nu a tranşat acest aspect, însă instanţa de apel a apreciat în mod eronat că nu se impunea analiza capătului subsidiar de cerere, care avea în vedere ipoteza în care instanţa ar fi respins pretenţia principală.

A mai arătat recurenta că instanţa de apel nu a făcut referire la art. 1092 C. civ., care reprezenta temeiul de drept în baza căruia a admis apelului reclamantei şi a respins apelul pârâtei.

A subliniat autoarea căii de atac că, în condiţiile în care vânzătoarea a fost de bună-credinţă când a încasat preţul contractului de vânzare, aşa cum a reţinut instanţa, nu putea fi obligată la restituirea acestuia actualizat cu rata inflaţiei.

În opinia recurentei, Curtea de apel trebuia să examineze cauza prin prisma temeiurilor de drept arătate şi să analizeze în ce măsură pierderea proprietăţii de către reclamanta-cumpărătoare în favoarea unui terţ, prin efectul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, antrenează garanţia legală prevăzută de art. 1337 C. civ. în sarcina vânzătoarei.

În acest context, a subliniat că trebuia avută în vedere şi împrejurarea că intimata a dispus de bunul cumpărat, culegând fructele acestuia, timp de peste 13 ani.

Pe de altă parte, recurenta a susţinut că actualizarea preţului în raport cu rata inflaţiei nu se justifică nici din perspectiva faptului că acesta a fost exprimat în dolari americani, astfel că nu a încasat T.V.A. şi, mai mult, echilibrul valoric a fost asigurat, în condiţiile instabilităţii monedei naţionale.

În continuare, autoarea căii de atac a susţinut că, deşi decizia atacată este în mod formal motivată, curtea de apel nu i-a analizat argumentele şi nici nu le-a dezvoltat pe cele ale instanţei de fond referitoare la temeiul de drept şi a făcut referire la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, fără a dezvolta o argumentaţie ataşată cauzei. Or, aceasta nu reprezintă o motivare în sensul propriu, care să fie lămuritoare pentru părţi cu privire la argumentele care au fost avute în vedere la luarea respectivei hotărâri.

A susţinut recurenta că soluţionarea cauzei în circumstanţele expuse impunea în sarcina instanţei obligaţia de a oferi o motivare completă, reală şi explicită în privinţa fiecărui capăt de cerere, în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta, întrucât rolul instanţei de control judiciar este acela de a stabili dacă şi în ce măsură chestiunile esenţiale supuse judecăţii, referitoare la fiecare capăt de cerere, şi-au găsit răspuns în hotărârea pronunţată de prima instanţă. Pentru aceasta, era absolut necesară raportarea la considerentele hotărârii, ţinând seama că scopul motivării este tocmai acela de a fundamenta şi explica măsurile cuprinse în dispozitiv.

În acest context, autoarea căii de atac a evocat jurisprudenţa comunitară şi a subliniat că, raportat la aceasta, conduita procedurală adoptată de prima instanţă şi de instanţa de apel nu răspunde exigenţelor impuse de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 30.10.2020 Ministerul Tineretului şi Sportului a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea deciziei atacate, ca legală şi temeinică, în ce priveşte cererea de chemare în garanţie.

La 03.11.2020 intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, arătând, în esenţă, că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, că instanţa de apel a reţinut în mod corect temeiul juridic al acţiunii, respectiv principiul de drept restituţio in integrum, că recurenta nu era îndreptăţită să invoce lipsa analizei capătului de cerere subsidiar, dar şi că autoarea căii de atac nu a indicat subsumat căruia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. a formulat critica vizând actualizarea preţului în raport cu rata inflaţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind comunicat părţilor.

Intimata S.C. A. S.R.L. a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea completului de filtru din 23.06.2021, recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru dezbateri.

Examinând motivele de casare invocate de recurentă, Înalta Curte constată următoarele:

Prin primul motiv de recurs, încadrat de recurentă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta a susţinut, pe de-o parte, că instanţa de apel nu s-a pronunţat în sensul admiterii sau respingerii capătului de cerere subsidiar privind restituirea preţului în moneda în care a fost achitat, nu a specificat temeiul de drept al soluţiei pronunţate, deşi, potrivit legii, acesteia îi revine obligaţia de motiva şi în drept orice măsură dispusă, inclusiv hotărârea pronuntaţă în cauză, ca garanţie a procesului echitabil, iar pe de altă parte, a arătat că instanţa de prim control judiciar nu a examinat cauza prin prisma dispoziţiilor art. 1337 C. civ., deşi era obligată, în raport cu caracterul devolutiv al apelului.

Înalta Curte subliniază că în acord cu dispoziţiile constituţionale şi rigorile impuse unui proces echitabil, regăsite expres şi în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea instanţei trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată în cauză, într-o manieră care să creeze transparenţă asupra raţionamentului judiciar care o fundamentează.

Din perspectiva motivării în drept, această obligaţie este îndeplinită de către instanţă dacă în cuprinsul motivării se regăsesc transpuse textele de lege a căror aplicare şi interpretare este explicată în cuprinsul hotărârii sau dacă instanţa identifică cu rigoare instituţia juridică de drept material pe baza căreia rezolvă raportul juridic litigios din dosar.

Transpunând aceste exigenţe în examenul deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în motivare, instanţa de apel a stabilit instituţia de drept incidentă în raportul juridic examinat, lăsând să se întrevadă examinarea cauzei pe temeiul principiului restitutio in integrum, temei care, de altfel, a stat la baza acţiunii pendinte, de vreme ce a statuat că urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi prin decizia civilă nr. 559/12.05.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, devine incident acest principiu care presupune ca efectele actului juridic sunt înlăturate nu doar pentru viitor, ci şi pentru trecut, chiar de la momentul la care prestaţia a fost executată. Pe aceste permise, instanţa de apel a stabilit că actualizarea sumei acordate de prima instanţă se impune a fi realizată de la data plăţii preţului contractului a cărui nulitate a fost constatată.

Această rezolvare a cauzei, clară sub aspectul temeiului juridic considerat de instanţa de apel nu este de natură a imprima hotărârii un viciu sub aspectul motivării în drept.

Mai mult, este de notat că expunerea textelor de lege sau a instituţiei juridice incidente nici nu era necesară, dat fiind că examinarea în apel a purtat, în temeiul art. 476 C. proc. civ. asupra modului de stabilire a calculului indicelui de inflaţie şi nu asupra temeiului juridic al restituirii preţului contractului.

Referitor la criticile recurentei privind capătul de cerere de restituire a preţului contractului în moneda străină, distinct de faptul că soluţionarea lui nu profită autoarei căii de atac faţă de poziţia procesuală pe care o deţine în acest proces, analiza deciziei recurate relevă că instanţa de prim control judiciar în expunerea considerentelor care au determinat admiterea apelului intimatei-reclamante, face referire şi la acest aspect dedus judecăţii în apel de către titulara acţiunii, reţinând, în esenţă, că faţă de caracterul subsidiar al acestui petit al cererii de chemare în judecată şi admiterea cererii principale, analiza acestuia nu se impunea, dat fiind că formularea sa a fost realizată numai pentru ipoteza respingerii capătului principal.

Această dezlegare este corectă, atât timp cât caracterul subsidiar al acestui capăt de cerere, de altfel necontestat de către recurentă în etapele devolutive anterioare, condiţionează judecata sa de soluţia dată de către instanţă capătului principal, care admis în tot, lipseşte de efect obligaţia de analiză a subsidiarului.

Răspunzând criticii părţii recurente cu privire la nemotivarea hotărârii din perspectiva neanalizării cauzei şi în raport cu dispoziţiile art. 1337 C. civ., Înalta Curte constată că această critică a fost invocată pentru prima dată în recurs, omisso medio, aşa încât nu poate fi primită, întrucât se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor."

Regula instituită de prevederile legale evocate presupune, deci, ca motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) să nu poată fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluţionate.

Aşa fiind, pentru a-l reitera în recurs, autoarea căii de atac ar fi trebuit ca în etapa apelului, în susţinerea căii de atac exercitate prin care a criticat soluţia primei instanţe, să invoce şi aceste susţineri.

Cum însă partea interesată nu a supus instanţei devolutive această chestiune, autoarea căii de atac nu o mai poate invoca direct în recurs.

Nici susţinerile părţii privind motivarea formală a hotărârii instanţei de apel nu pot fi reţinute, în măsura în care examenul acesteia relevă că în expunerea raţionamentului juridic ce a condus la admiterea apelului intimatei-reclamante şi respingerea recurentei-pârâte, instanţa de prim control judiciar a făcut referire şi a răspuns tuturor criticilor părţilor prezentate în apel, inclusiv celor privind apărările formulate de autoarea căii de atac în primă instanţă, aceasta prezentând atât argumente în fapt, cât şi în drept pentru soluţia pronunţată.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine că decizia recurată nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atât timp cât în cuprinsul acesteia se regăsesc dezlegările date de instanţa de prim control judiciar argumentelor părţilor din calea de atac devolutivă, creând transparenţa silogismului judiciar care explică şi justifică dispozitivul hotărârii.

Se cuvine subliniat că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Totodată este de notat şi că obligaţia judecătorului de a-şi motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile textului de lege mai sus menţionat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a fiecărui motiv de critică formulat şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea susţinerilor sau a criticilor părţilor, instanţa de judecată fiind obligată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că deşi a fost invocat în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta nu a dezvoltat niciun argument în susţinerea acestuia, din analiza argumentelor părţii recurente neputându-se identifica niciun element ce ar putea fi circumscris ipotezei indicate de autoarea căii de atac.

Invocarea motivului prevăzut de textul de lege enunţat presupune dezvoltarea explicativă a conţinutului legii, a modului de interpretare şi aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate de instanţa de apel, de natură să justifice greşeala de judecată a instanţei devolutive.

Or, simpla enunţare a cazului de casare neurmată de critici concrete în ceea ce priveşte aplicarea sau interpretarea a normelor de drept material în apel, nu poate determina verificarea conformităţii deciziei atacate cu textele de lege indicate exhaustiv în cadrul criticilor formulate în argumentarea incidenţei ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă şi acest motiv urmează a fi înlăturat.

Constatând că în cauză nu este incident niciuna din ipotezele invocate, de natură a atrage casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 2061/29.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.