Veterinary service providers prevail as appeal is allowed and appellate dismissal of statutory payment claims under Law 236/2019 is quashed and remanded
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellants' appeal, quashing the appellate decision that had previously dismissed the claim, and remanded the case to the same court for retrial, effectively reinstating the first-instance ruling in favor of the veterinary service providers. The dispute concerned the entitlement of veterinary professionals holding public concession and service contracts under Government Emergency Ordinance No. 42/2004 to a mandatory monthly sum of 10,000 RON stipulated by Article IV(1) of Law No. 236/2019 for the period between December 2019 and July 2020; the core issue was whether this payment was contingent upon the performance of new activities or merely required the continued execution of existing contractual obligations. The Supreme Court held that the appellate court erred in interpreting the law to imply new obligations and in applying Government Emergency Ordinance No. 117/2020 to the pre-enforcement period, thereby violating the principle of non-retroactivity of civil law under Article 6 of the Civil Code, as the statutory claim was attached to the existence of the contracts and the performance of standard sanitary-veterinary activities without the need for additional justificatory documents.
Legislator headnote
AI generatedart. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 1535 C. civ, art. 204 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (4) C. proc. civ, art. 442 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Veterinary service providers prevail as appeal is allowed and appellate dismissal of statutory payment claims under Law 236/2019 is quashed and remanded: The dispute concerned the entitlement of veterinary professionals holding public concession and service contracts under Government Emergency Ordinance No. 42/2004 to a mandatory monthly sum of 10,000 RON stipulated by Article IV(1) of Law No. 236/2019 for the period between December 2019 and July 2020; the core issue was whether this payment was contingent upon the performance of new activities or merely required the continued execution of existing contractual obligations. The Supreme Court held that the appellate court erred in interpreting the law to imply new obligations and in applying Government Emergency Ordinance No. 117/2020 to the pre-enforcement period, thereby violating the principle of non-retroactivity of civil law under Article 6 of the Civil Code, as the statutory claim was attached to the existence of the contracts and the performance of standard sanitary-veterinary activities without the need for additional justificatory documents.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the main legal ground for admitting the appeal and quashing the appellate decision due to the incorrect application of substantive law.
Procedural basis cited in the dispositive for the specific ruling to quash the decision and remand the case for retrial.
Full text
Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2020 din data de 09.11.2020, reclamanţii S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. Cabinet Medical-Veterinar, E. Cabinet Medical-Veterinar, F. Cabinet Medical-Veterinar, Cabinet Medical-Veterinar Dr. G., S.C. H. S.R.L., S.C. CABINET VETERINAR DR. I. S.R.L., J. - Cabinet Medical-Veterinar, S.C. K. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. L. şi C.M.V.I. Dr. M. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ şi PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR CARAŞ SEVERIN, şi AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ şi PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELEOR BUCUREŞTI, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună: obligarea pârâtelor să le plătească sumele la care sunt îndreptăţiţi conform dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, astfel: fiecăruia dintre reclamanţii menţionaţi la poziţiile 1-12, suma de 72.258 RON/fiecare contract (7 luni si 7 zile), respectiv; reclamantului de la poziţia 13/suma de 56.510 RON, pentru fiecare contract (5 luni si 23 zile); obligarea pârâtelor şi la plata de daune moratorii - dobânda legală calculată asupra debitului principal solicitat la primul capăt din cerere, începând cu data de 01.10.2020, data la care creanţa a devenit exigibilă, respectiv data la care pârâta ANSVSA a refuzat nejustificat, cu exces de putere sa dispună plata sumelor cuvenite.
În drept, reclamanţii au invocat art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. IV din Legea nr. 236/2019, art. 1522 alin. (2), art. 1531, art. 1535 C. civ., art. 2 din O.G. nr. 13/2001.
Prin precizarea obiectului cererii de chemare în judecată, înregistrată la data de 07.12.2020, reclamanţii au solicitat în baza dispoziţiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ.: - obligarea pârâtei, Direcţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin, să le plătească, fiecăruia dintre reclamanţi, suma de 72.258 RON/fiecare contract (7 luni şi 7 zile), reprezentând suma de 10.000 RON/luna/contract de concesiune/contract de prestări servicii, la care sunt îndreptăţiţi conform dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru perioada 16 decembrie 2019 - 24 iulie 2020; - obligarea pârâtei DIRECŢIA SANITAR VETERINARA SI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR CARAŞ-SEVERIN şi la plata de daune moratorii - dobânda legală calculată asupra debitului principal solicitat la primul capăt din cerere, începând cu data de 18.09.2020, data la care creanţa a devenit exigibila, respectiv data la care pârâta ANSVSA a refuzat nejustificat, cu exces de putere sa dispună plata sumelor cuvenite; - obligarea pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR să aloce către pârâta DIRECŢIA SANITAR VETERINARA ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR CARAŞ-SEVERIN fondurile necesare plaţii către reclamanţi a sumelor prevăzute de dispoziţiile art. IV din Legea nr. 263/2019 şi a daunelor moratorii, sume solicitate la capetele 1 şi 2 din prezenta cerere de chemare în judecată; - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. La termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2021, Curtea de Apel Timişoara a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei.
Prin sentinţa civilă nr. 27/26.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş Severin, secţia I civilă.
Cauza a fost înregistrată la secţia I Civilă a Tribunalului Caraş-Severin la data de 03.02.2021, sub nr. x/2020.
Prin sentinţa civilă nr. 559/05.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a secţiei I Civile a Tribunalului Caraş-Severin şi s-a trimis dosarul spre soluţionare secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin - complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii.
Dosarul a fost înregistrat la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin, la data de 27.04.2021, sub nr. x/2020*.
Prin încheierea de şedinţă din data de 09.06.2021, instanţa, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (4) C. proc. civ., a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin, şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, constatând că pentru soluţionarea excepţiilor sunt necesare aceleaşi probe ca şi pentru soluţionarea fondului.
Prin sentinţa civilă nr. 504 din 7 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamanţii A., S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., H. S.R.L., K. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. L., Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. N..
A fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. Cabinet Medical-Veterinar, E. Cabinet Medical - Veterinar, F. Cabinet Medical-Veterinar, Cabinet Medical-Veterinar Dr. G., H. S.R.L., Cabinet Veterinar Dr. I. S.R.L., J. Cabinet Medical-Veterinar, K. S.R.L., Cabinet Medical - Veterinar Individual Dr. L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. N., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
A fost obligată pârâta DSVSA Caraş-Severin să plătească fiecăruia dintre următorii reclamanţi: A. S.R.L.; B. S.R.L.; C. S.R.L.; D. Cabinet Medical-Veterinar; E. Cabinet Medical - Veterinar; F. Cabinet Medical-Veterinar; Cabinet Medical-Veterinar Dr. G.; H. S.R.L.; Cabinet Veterinar Dr. I. S.R.L.; J. Cabinet Medical-Veterinar; K. S.R.L.; Cabinet Medical - Veterinar Individual Dr. L., suma de 72.258/contract şi dobânda legală calculată începând cu data de 01.10.2020.
A fost obligată pârâta ANSVSA să aloce fondurile necesare plăţii sumelor datorate reclamanţilor.
Au fost obligate pârâtele să plătească fiecăruia dintre următorii reclamanţi: A. S.R.L.; B. S.R.L.; D. Cabinet Medical-Veterinar; E. Cabinet Medical - Veterinar; F. Cabinet Medical-Veterinar; Cabinet Medical-Veterinar Dr. G.; H. S.R.L.; K. S.R.L.; Cabinet Medical - Veterinar Individual Dr. L., cheltuieli de judecată în sumă de 1380,2 RON reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariul de avocat.
Au fost obligate pârâtele să plătească fiecăruia dintre următorii reclamanţi: C. S.R.L.; Cabinet Veterinar Dr. I. S.R.L.; J. Cabinet Medical-Veterinar, cheltuieli de judecată în sumă de 1630,2 RON reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariul de avocat.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. N. având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 2 august 2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2020, la cererea petenţilor-reclamanţi, s-a dispus, în baza art. 442 din C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 504/07.07.2021, pronunţată în acelaşi dosar, în sensul menţionării denumirii corecte a reclamantului "J. - Cabinet Medical-Veterinar", în loc de "J. - Cabinet Medical-Veterinar".
Împotriva sentinţei civile menţionate, a declarat apel, pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş - Severin.
Împotriva aceleiaşi sentinţe, a declarat apel, înregistrat la data de 2 august 2021, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Prin decizia nr. 105/A din 22 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă au fost admise apelurile declarate de apelantele-pârâte Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş - Severin şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, împotriva sentinţei civile nr. 504 din 7 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. S.R.L., B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. Cabinet Medical-Veterinar, E. Cabinet Medical-Veterinar, F. Cabinet Medical-Veterinar, Cabinet Medical-Veterinar Dr. G., H. S.R.L., Cabinet Veterinar Dr. I. S.R.L., J.-Cabinet Medical-Veterinar, K. S.R.L., Cabinet Medical-Veterinar Individual Dr. L. şi C.M.V.I. Dr. M.. A fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţi A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. Cabinet Medical-Veterinar, E. Cabinet Medical-Veterinar, F. Cabinet Medical-Veterinar, Cabinet Medical-Veterinar Dr. G., H. S.R.L., Cabinet Veterinar Dr. I. S.R.L., J.-Cabinet Medical-Veterinar, K. S.R.L., Cabinet Medical-Veterinar Individual Dr. L. şi C.M.V.I. Dr. M., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.
Recurenţii invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că, pe de o parte, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, iar pe de altă parte, că a aplicat în cauză prevederi din O.U.G. nr. 117/2020, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de dispoziţiile art. 6 din C. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenţii susţin că instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. IV şi art. I.(7) din Legea nr. 236/2019, deoarece a considerat că prin această lege s-a realizat o completare a obiectului contractelor de concesiune/prestări servicii încheiate pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 în sensul adăugării unor activităţi noi, prevăzute la art. I pct. 7 din Legea nr. 236/2019 pentru prestarea cărora recurenţii erau îndreptăţiţi la plata sumei de 10.000 RON lunar.
Recurenţii arată că în expunerea de motive care a însoţit proiectul legislativ adoptat sub Legea nr. 236/2019 sunt descrise pe larg considerentele pentru care suma de 10.000 RON prevăzută de art. IV pct. 1 se acordă beneficiarilor contractelor de concesiune/servicii.
Conform acestor considerente, raţiunea pentru care legiuitorul a instituit dreptul beneficiarilor la suma suplimentară de 10.000 RON lunar, pentru fiecare contract nu este aceea a plăţii unor activităţi noi, cum greşit a reţinut instanţa de apel ci aceea a acoperirii unor cheltuieli generate de îndeplinirea obiectului contractelor de concesiune/prestări de servicii aflate în derulare, până la finalizarea acestora.
În condiţiile în care legiuitorul ar fi avut în vedere activităţi noi, pentru care trebuia să plătească suma de 10.000 RON ar fi precizat că această sumă se acordă pentru prestaţii noi.
Legiuitorul însă, a avut în vedere remunerarea medicilor veterinari care prestează activităţile prevăzute de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 care impun anumite condiţii obligatorii în efectuarea respectivelor activităţi, care nu sunt remunerate, aşadar prestaţiile efectuate după apariţia Legii nr. 236/2019 sunt aceleaşi cu cele efectuate înainte de apariţia acestei legi.
Prin urmare, arată recurenţii, contrar interpretării instanţei de apel, elementul de noutate adus de Legea nr. 236/2019 nu este reprezentat de reglementarea unor activităţi noi care să completeze obiectul contractelor în vigoare, ci de faptul că, pentru activităţi care erau realizate dintotdeauna, fiind necesare pentru îndeplinirea obiectului contractelor, s-a prevăzut plata unor sume suplimentare, faţă de tarifele contractuale.
Printr-o altă critică, recurenţii arată că, întrucât dreptul de a beneficia de suma de 10.000 RON nu era condiţionat de prestarea unor activităţi noi ci de prestarea conformă a activităţilor care făceau obiectul contractelor şi anterior Legii nr. 235/2019, instanţa de apel a condiţionat greşit plata sumei de depunerea unor deconturi justificative care să ateste prestarea "activităţilor noi", instanţa aplicând greşit O.U.G. nr. 117/2020.
Instanţa de apel a aplicat în cauză prevederi din O.U.G. nr. 117/2020 cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, având în vedere că perioada pentru care se solicită plata sumei de 10.000 RON este cuprinsă între 16 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019) şi 24 iulie 2020 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020).
Aşadar, întrucât raporturile juridice deduse judecăţii s-au derulat înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, aplicarea dispoziţiilor acestui act normativ în cauză, reprezintă o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, aspect reţinut corect de instanţa de fond.
Instanţa de apel a interpretat greşit O.U.G. nr. 117/2020 ca fiind normă metodologică de aplicare a dispoziţiilor art. IV pct. 1 din Legea nr. 236/2019, deşi ordonanţa are ca obiect modificarea şi completarea O.G. nr. 42/2004 şi abrogarea unor prevederi din Legea nr. 236/2019.
Referitor la temeiul juridic al acţiunii, O.U.G. nr. 117/2020 arată că aceste prevederi rămân în vigoare.
Contrar deciziei atacate, decontul justificativ prevăzut de art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 nu reprezintă dovada efectuării unor prestaţii necesare pentru acordarea sumei de 10.000 RON, ci un mijloc de probă necesar pentru eventuala diminuare/penalizare a acestei sume.
Recurenţii mai susţin şi faptul că instanţa de apel, în mod greşit, nu a aplicat dispoziţiile art. 1270, art. 1350 şi art. 1548 C. civ.
În cauza dedusă judecăţii raportul obligational este de natură contractuală şi, reţinând că pârâtele nu au făcut dovada intervenirii unei cauze exoneratoare de răspundere, dovada existenţei creanţei făcută de reclamanţi generează în temeiul art. 1548 C. civ. două prezumţii: prezumţia neîndeplinirii obligaţiilor de plată asumate prin contract şi prezumţia de culpă privind neîndeplinirea acestei obligaţiei, aceste prezumţii fiind avute în vedere de prima instanţa.
Instanţa de apel a înlăturat în mod greşit recunoaşterea pârâtelor în sensul efectuării de către recurenţi a activităţilor constând în transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare etc. acestea activităţi neavând aşadar caracter de noutate.
În concluzie recurenţii arată că sunt îndreptăţite pretenţiile deduse judecăţii.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30.05.2022.
Intimata Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş - Severin a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din 27 octombrie 2022, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare recursul, reţinând următoarele:
Recurenţii-reclamanţi au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în conformitate cu care, casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenţii au arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, şi, totodată a aplicat în cauză prevederi din O.U.G. nr. 117/2020, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de dispoziţiile art. 6 din C. civ.
Criticile sunt fondate.
Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâtei DSVSA Caraş-Severin la plata către reclamanţi a sumelor prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 precum şi a dobânzii legale, pentru perioada 16 decembrie 2019 - 24 iulie 2020, precum şi obligarea pârâtei ANSVSA să aloce DSVSA Caraş-Severin fondurile necesare plăţii către reclamanţi a sumelor solicitate, având ca temei contractele concesiune/prestări servicii pentru activităţile sanitar veterinare de interes public naţional încheiate de reclamanţi cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin, încheiate în temeiul O.G. nr. 42/2004
Referitor la raportul juridic dedus judecăţii se reţine faptul că, prin Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, a fost introdus art. IV în conformitate cu care, beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora.
Potrivit acestor dispoziţii legale, sumele pretinse sunt stabilite de legiuitor în beneficiul prestatorilor de servicii corespunzătoare activităţilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, iar prin urmare singura condiţie prevăzută de legiuitor pentru plata acestor sume o constituie realizarea de către beneficiarii contractelor a activităţilor prevăzute de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 astfel cum a fost modificat de Legea nr. 236/2019.
Cum la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 reclamanţii erau deja titularii contractelor de concesiune menţionate în O.G. nr. 42/2004 rezultă că aceştia desfăşurau activităţile specifice, menţionate în actul normativ.
Prin urmare în mod greşit s-a reţinut prin decizia atacată faptul că Legea nr. 236/2019 reglementează activităţi noi care completează obiectul contractelor în vigoare, o astfel de prevedere nerezultând din art. IV al actului normativ menţionat.
În acest context, sunt fondate şi criticile recurenţilor prin care se arată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că plata este condiţionată de depunerea unor deconturi justificative care să ateste prestarea activităţilor noi, instanţa aplicând greşit O.U.G. nr. 117/2020, act normativ care nu se aplică în cauză.
Astfel, O.U.G. nr. 117/2020 a intrat în vigoare la data de 24 iulie 2020, iar perioada pentru care se solicită plata sumei de 10.000 RON este cuprinsă între 16 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019) şi 24 iulie 2020.
Întrucât raporturile juridice deduse judecăţii s-au derulat înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, aplicarea dispoziţiilor acestui act normativ în cauză, reprezintă o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile.
Pentru considerentele arătate, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 teza I din acelaşi act normativ va admite recursul împotriva deciziei civile nr. 105/A din 22 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi D. CABINET MEDICAL-VETERINAR, H. S.R.L., CABINET MEDICAL-VETERINAR INDIVIDUAL DR. L., B. S.R.L., F. CABINET MEDICAL-VETERINAR, J. CABINET MEDICAL-VETERINAR, C. S.R.L., CABINET MEDICAL-VETERINAR DR. G., K. S.R.L., A. S.R.L., E. CABINET MEDICAL-VETERINAR, CABINET VETERINAR DR. I. S.R.L. şi C.M.V.I. DR. M. împotriva deciziei civile nr. 105/A din 22 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte DIRECŢIA SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR CARAŞ-SEVERIN (DSVSA) şi AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR (ANSVSA).
Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2022.