Cassation appeal dismissed: company’s claim for damages from state authorities over seizure and retention of cigarettes failed due to lack of valid legal grounds and mere factual re-evaluation

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 27.06.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata către reclamantă:

- a sumei de 1.554.796 dolari, reprezentând contravaloarea ţigaretelor care au făcut obiectul măsurilor de indisponibilizare dispuse succesiv de Garda de Coastă din cadrul Poliţiei de Frontieră Române şi ulterior, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 599/P/2015, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 6467/P/2016, până la pronunţarea Ordonanţei din 25.08.2016 şi de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 635/P/2016;

- a dobânzii de 6%/an aferente debitului principal, calculată conform prevederilor art. 4 din O.G. nr. 13/2011, începând cu data de la care autorităţile statului roman au primit confirmarea provenienţei şi autenticităţii mărfurilor indisponibilizate, respectiv 03.09.2015, - data la care titularul de marca x a comunicat adresa nr. x/03.09.2015 cu referire la cantităţile de ţigarete reţinute de către Biroul Vamal de Frontieră Constanţa la data de 05.08.2015, respectiv la 08.07.2015; cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat art. 1.357 şi urm. C. civ., art. 6 C.E.D.O., art. 192 şi urm. şi art. 453 C. proc. civ.

La 28.12.2017 pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a numiţilor Ministerul Public, a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Constanţa - a Gărzii de Coastă şi a S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei să dispună obligarea în solidar a chemaţilor în garanţie la plata către reclamantă a sumei de 1.554.796 USD, precum şi la plata dobânzii de 6%/an aferente sumei de 1.554.796 USD, începând cu data de 03.09.2015.

La 08.01.2018 reclamanta a precizat cadrul procesual pasiv, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de pârât. .

Prin încheierea din 29.01.2018, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, dispoziţie ce a fost menţinută prin decizia civilă nr. 307/07.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 284/20.02.2019, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată şi cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei civile, reclamanta a declarat apel care a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 52/20.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei curţii de apel spre o nouă judecată.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt care a generat prezentul litigiu, cu privire la bunurile aflate în containerele ce i-au fost reţinute de autorităţile române fără temei legal, constituind un abuz din partea organelor de cercetare şi urmărire penală faţă de prerogativele conferite acestora de lege, recurenta a susţinut că hotărârea recurată este nelegală întrucât în cauză sunt întrunite cerinţele referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Astfel, în ceea ce priveşte fapta ilicită, recurenta a arătat că aceasta constă în acţiunea culpabilă a autorităţilor vamale care au acţionat fără respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 344/2015 şi a principiilor edictate prin Regulamentul U.E. nr. 608/2013.

De asemenea, aceasta derivă şi din fapta organelor de cercetare penală, care s-au sesizat în mod nelegal şi au întârziat în mod nejustificat pronunţarea soluţiei de clasare în ceea ce priveşte pretinsa faptă de contrafacere, continuând cercetările pentru o pretinsă faptă de contrabandă, deşi existau de la bun început premisele constatării inexistentei acesteia.

De altfel, în opinia sa, acestea nu au respectat nici dreptul la informare al reclamantei, reprezentanţii pârâtului refuzând să precizeze motivele pentru care mărfurile reclamantei au făcut în continuare obiectul indisponibilizării.

A mai arătat că în sfera faptei ilicite, de care se face răspunzător Statul român, prin prisma obligaţiei sale pozitive de a asigura măsurile necesare pentru respectarea drepturilor persoanelor, se înscrie şi conduita S.C. B. S.R.L. care a refuzat inspectarea mărfii de către reprezentanţii recurentei şi experţii autorizaţi fără achitarea în prealabil a costurilor de depozitare şi inspecţie vamală, costuri care se ridicau la o valoare considerabilă, aspect ce încalcă prevederile art. 20 din Legea nr. 344/2015, conform cărora cheltuielile legate de depozitarea, manipularea şi păstrarea mărfurilor sub supraveghere vamală sunt în sarcina titularului dreptului, precum şi ale art. 29 din Regulamentul U.E. nr. 608/2013.

Referitor la îndeplinirea condiţiei prejudiciului, a arătat că acesta este reprezentat de urmarea păgubitoare produsă în patrimoniul propriu, ca urmare a săvârşirii faptei ilicite de către prepuşii pârâtului.

Astfel, în opinia sa, ca o consecinţă directă a indisponibilizării ţigaretelor şi depozitării acestora în condiţii improprii pentru o perioadă de peste un an de zile, acestea au fost deteriorate în întregime, cauzându-i un prejudiciu reprezentat de valoarea de achiziţie şi dobânda legală aferentă preţului achitat.

Recurenta a mai solicitat ca la soluţionarea recursului să se aibă în vedere şi concluziile raportului de expertiză întocmit în cadrul dosarului asociat nr. x/2017, cu privire la starea ţigaretelor şi faptul că acestea nu mai respectă cerinţele de valorificare în condiţii de siguranţă publică.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, a afirmat că aceasta este dată de împrejurarea că în contextul indisponibilizării mărfii pe o durată îndelungată de timp în containere simple, într-o zonă situată la malul mării, bunurile au fost direct expuse condiţiilor climaterice nefavorabile, inclusiv pe durata anotimpului rece şi succesiunii anotimpurilor.

În continuare, recurenta a evocat art. 13 C.E.D.O, art. 4 C. civ., art. 1 alin. (2) C. proc. civ., arătând că legiuitorul a conferit persoanei prejudiciate calea chemării în judecată a Statului român, separat de procedurile speciale reglementate în C. proc. pen.

Printr-o a doua cerere de recurs depusă la dosar la aceeaşi dată cu prima cerere, 15.06.2020, recurenta a mai relevat următoarele critici aduse deciziei atacate, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.:

A arătat că instanţa de apel a reţinut motive străine de natura cauzei motivat de faptul că nu a analizat cadrul procesual cu care a fost învestită prima instanţă, extrapolând înţelesul neechivoc al criticilor aduse organelor statului, astfel cum acestea au fost decelate.

Recurenta a mai relevat că instanţa de apel a încălcat art. 11 din Legea nr. 344/2015, art. 270 din Legea nr. 86/2006, Regulamentul U.E. nr. 608/2013 şi prevederile din legislaţie conexă incidente în speţă şi evocate pe parcursul procedurilor judiciare.

Astfel, temeiurile generale invocate se circumscriu nelegalităţii procedurilor la care a fost supusă după momentul confirmării titularilor drepturilor de marcă a originalităţii mărfurilor, respectiv cercetarea penală abuzivă, pentru fapte care nu sunt reglementate în legea penală internă şi continuarea acestei cercetări pe o durată îndelungată de timp raportat la datele rezultate încă din momentul sesizării iniţiale, precum şi conduita nelegală a organelor vamale prin desconsiderarea obligaţiilor prevăzute în Legea nr. 344/2015 şi Regulamentul U.E. nr. 608/2013, în contextul în care teza cercetării penale nelegale a fost implicit recunoscută, rezultând din motivarea Ordonanţei nr. 635/25.08.2016.

Faptul că plângerile sale formulate împotriva actelor de urmărire penală au fost soluţionate în sensul respingerii, este lipsit de relevanţă, raportat la temeiurile de drept ale acţiunii (care vizează exercitarea defectuoasă sau abuzivă a atribuţiilor legale), dar este contrazis de însăşi motivarea soluţiei finale, consfinţite de Ordonanţa din 25.08.2016, dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a reţinut că indisponibilizarea mărfii nu trebuia să se realizeze, întrucât ab initio, existau datele necesare care să contureze situaţia că fapta de contrabandă nu există.

A mai arătat că ipoteza reţinută de instanţă cu privire la obligaţia sa de a achita taxele de depozitare, excedează cadrul juridic, raţiunea instanţei de apel fiind nelegală şi lipsită de orice corelaţie cu materialul probator administrat în cauză.

Sub acest aspect, recurenta a relevat pe larg situaţia de fapt care conduce la întrunirea cerinţelor pentru atragerea răspunderii civile delictuale, aspecte ce se regăsesc şi în prima cerere de recurs depusă la dosar.

În drept, a invocat motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 17.09.2020 intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, întrucât hotărârea recurată este legală, iar criticile recurentei subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinute, având în vedere că instanţa de apel în mod corect a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de la art. 1.349 C. civ. pentru a opera răspunderea civilă delictuală.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune punct de vedere la raport; niciuna dintre părţi nu şi-a exprimat punctul de vedere.

Prin încheierea din 23.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen pentru soluţionarea acestuia în şedinţă publică, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate şi a înscrisurilor de la dosar, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin primul motiv de recurs încadrat de autoarea căii de atac în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum a fost precizat astăzi, în şedinţă publică, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât instanţa de apel nu a analizat cadrul procesual cu care a fost învestită.

Înalta Curte subliniază că în acord cu dispoziţiile constituţionale şi rigorile impuse unui proces echitabil, regăsite expres şi în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea instanţei trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată în cauză, într-o manieră care să creeze transparenţă asupra raţionamentului judiciar care o fundamentează.

Ipoteza adusă în dezbatere de recurentă vizează situaţia în care hotărârea cuprinde numai motive străine de natura pricinii, aceasta fiind pronunţată în temeiul unor motive de drept şi de fapt care extrapolează cauzei acţiunii.

Transpunând aceste exigenţe în examenul deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în motivare, instanţa de apel a stabilit cadrul procesual şi instituţia de drept incidentă în raportul juridic examinat, lăsând să se întrevadă examinarea cauzei pe temeiuri civile, de vreme ce a statuat că angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul pretins cauzat reclamantei este determinată de nesoluţionarea procesului penal într-un termen rezonabil.

Pornind de la aceste premise, instanţa de apel a efectuat o analiză concertată a acţiunii, a situaţiei de fapt şi a argumentelor părţii, reţinând că durata de un an a cercetărilor penale efectuate nu poate fi considerată excesivă, dat fiind caracterul complex al acestora. De asemenea, ca rezultat al verificărilor efectuate, aceasta a statuat că nici prejudiciul pretins nu a fost dovedit, în măsura în care recurenta nu a făcut dovada că deteriorarea ţigaretelor s-ar datora indisponibilizării şi depozitării acestora în condiţii improprii în perioada anterioară finalizării cercetărilor penale.

Această rezolvare a cauzei este clară sub aspectul fundamentului juridic considerat de instanţa de apel şi nu poate reprezenta o îndepărtare a raţionamentului judiciar de la cauza acţiunii, aşa cum a fost determinată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi nici nu poate imprima motivării, din perspectiva aplicării regulilor răspunderii civile delictuale, un caracter străin de natura pricinii.

În tot acest context, se cuvine subliniat că reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat o acţiune al cărei obiect principal a fost configurat ca pretenţia de despăgubire ca urmare a duratei excesive a cercetărilor efectuate de către organele de cercetare penală, a fost fundamentată pe dispoziţiile de drept material care caracterizează conţinutul şi natura acţiunii în răspundere civilă delictuală.

Din aceasta perspectivă, cauza acţiunii presupunea analiza exclusivă premiselor acţiunii în răspundere civilă delictuală, implicând analizarea condiţiilor prevăzute de normele de drept comun pentru angajarea acesteia. Or, instanţa de apel a realizat un asemenea examen, acesta fiind reflectat în raţionamentul juridic expus în motivarea soluţiei pronunţate asupra apelului.

În ceea ce priveşte statuările instanţei de apel cu privire la susţinerile reclamantei referitoare la imposibilitatea punerii în aplicare a măsurii de restituire a mărfii, dispusă prin ordonanţa de clasare din 25.08.2016, instanţa supremă subliniază că acestea nu pot fi reţinute ca fiind motive străine de natura pricinii, în contextul în care au fost analizate în cadrul examenului realizat asupra condiţiei privind fapta ilicită şi infirmate faţă de elementele probatorii ale cauzei.

Referitor la susţinerile părţii privind pretinsele aprecieri ale instanţei de prim control judiciar în ceea ce priveşte căile de atac de care recurenta a uzat pe parcursul cercetărilor penale, se remarcă faptul că acestea nu se regăsesc în considerentele deciziei recurate, acestea fiind chestiuni exclusiv reţinute de prima instanţă.

Mai mult, chiar şi în ipoteza confirmării soluţiei primei instanţe, distinct de faptul că ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 se referă la situaţia în care hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, acest aspect nu este de natură a contura o îndepărtare de la cauza acţiunii.

Prin urmare, teza propusă de recurentă nu este incidentă în cauză, motiv pentru care susţinerile sub acest aspect urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte criticile părţii subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este de notat că pot forma obiect al analizei instanţei supreme numai motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate prin prisma interpretării sau aplicării greşite a normelor de drept material. Aceasta deoarece, actuala reglementare, art. 488 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată, de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii în raport cu normele legale pretins încălcate.

În speţă, deşi s-a invocat încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 344/2015, ale Regulamentului UE nr. 608/2013, ale art. 270 din Legea nr. 86/2006, ale art. 90 din Legea nr. 84/1998 şi ale art. 1.349 şi urm. C. civ. recurenta a prezentat susţinerile sale din apel, reluându-le într-o manieră identică şi fără ca acestea să fie raportate la considerentele reţinute de instanţa de apel în pronunţarea soluţiei din calea de atac devolutivă.

Astfel, deşi a reclamat încălcarea dispoziţiilor legale sus-enunţate, recurenta a prezentat doar consideraţii teoretice cu privire la condiţiile răspunderii civile delictuale şi a făcut trimitere la probe şi la situaţia de fapt.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc, în realitate, doar o reevaluare a fondului cauzei; astfel, recurenta a prezentat elemente ataşate situaţiei de fapt, din perspectiva cărora a apreciat întrunirea cerinţelor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimatei; a arătat că fapta ilicită constă în acţiunea culpabilă a autorităţilor vamale care nu au acţionat cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 344/2015 şi a principiilor edictate prin Regulamentul U.E. nr. 608/2013 şi a organelor de cercetare penală, care s-au sesizat în mod nelegal, au întârziat în mod nejustificat pronunţarea soluţiei de clasare în ceea ce priveşte pretinsa faptă de contrafacere şi au continuat cercetările pentru o pretinsă faptă de contrabandă, deşi existau de la bun început premisele constatării inexistentei acesteia. A mai susţinut că prejudiciul este consecinţa directă a indisponibilizării ţigaretelor şi depozitării acestora în condiţii improprii raportat la natura şi cerinţele mărfii, pentru o perioadă de peste un an de zile, că acest fapt derivă şi din concluziile raportului de expertiză întocmit în cadrul dosarului asociat nr. x/2017, cu privire la starea ţigaretelor, că raţionamentul instanţei de apel în ceea ce priveşte obligaţia sa de a achita taxele de depozitare este nelegal şi lipsit de orice corelaţie cu materialul probator administrat în cauză. Mai mult decât atât, a arătat că temeiurile generale invocate se circumscriu nelegalităţii procedurilor la care a fost supusă după momentul confirmării titularilor drepturilor de marcă a originalităţii mărfurilor, respectiv cercetarea penală abuzivă, pentru fapte care nu sunt reglementate în legea penală internă şi continuarea acestei cercetări pe o durată îndelungată de timp raportat la datele rezultate încă din momentul sesizării iniţiale, precum şi conduita nelegală a organelor vamale prin desconsiderarea obligaţiilor prevăzute în Legea nr. 344/2015 şi Regulamentul U.E. nr. 608/2013, în contextul în care teza cercetării penale nelegale a fost implicit recunoscută, rezultând din motivarea Ordonanţei nr. 635/25.08.2016.

Or, aceste argumente sunt în totalitate aspecte de netemeinicie a hotărârii din apel, care exclud o cenzură din partea instanţei de recurs, având în vedere că examinarea în recurs este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

În aceste condiţii, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestită cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de prim control judiciar, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

Mai mult, în ceea ce priveşte pretinsa cercetare abuzivă efectuată de organele de cercetare penală, instanţa supremă reţine că acestea extrapolează cadrului procesual, în măsura în care angajarea răspunderii civile delictuale a fost solicitată ca urmare a duratei excesive a acestora, iar nu a condiţiilor în care acestea au fost efectuate.

Totodată, criticile privind caracterul abuziv al cercetărilor, distinct de faptul că sunt invocate pentru prima oară în recurs şi nu pot fi primite prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., aduc în discuţie reevaluarea fondului cauzei, aspect incompatibil cu calea de atac a recursului, al cărui obiect este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Acestea vădesc o nemulţumire a părţii recurente care, în sine, nu este rezultatul aplicării ori interpretării greşite a normelor de drept material.

Astfel, în lipsa unei argumentări care să poată imputa instanţei de apel o greşeală de judecată la interpretarea şi aplicarea normelor de drept material reţinute de aceasta, instanţa supremă nu poate efectua o analiză pertinentă a acestei decizii din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Simpla indicare a motivului de recurs şi a textelor de lege pretins încălcate, fără a detalia modalitatea în care instanţa de apel a încălcat prevederile legale la care recurenta face referire, nu poate atrage casarea deciziei recurate.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât acesta urmează a fi înlăturat de la examenul de legalitate în recurs.

În aceste condiţii, constatând că deciziei atacate nu i se poate imprima niciun viciu de legalitate, în cauză, nefiind incident niciunul dintre cazurile de casare invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 52/20.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.