Recovery of health insurance allowances barred by legal suppression of cassation in social insurance matters

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2022

Analizând actele de la dosar, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16.10.2020 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă sub nr. x/2020, reclamanta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Prahova, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei în cuantum de 53.179 RON, reprezentând indemnizaţiile achitate de angajator asiguraţilor pentru perioada 01.01.2018-31.12.2019, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală la data plăţii.

În drept, a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 158/2005, Legii nr. 95/2006 şi normele de aplicare ale O.U.G. nr. 158/2005.

Tribunalul Prahova, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 311/29.01.2021 a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia pentru Agricultura Judeţeană Prahova, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Prahova, ca neîntemeiată, luând act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Direcţia pentru Agricultura Judeţeană Prahova, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 2857/24.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi obligarea Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Prahova la plata sumei de 53.179 RON reprezentând indemnizaţiile achitate de angajator asiguraţilor pentru perioada 01.01.2018-31.12.2019.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, autoarea căii de atac a arătat, în esenţă, că în mod greşit curtea de apel a reţinut că documentele justificative pentru plata indemnizaţiilor au fost depuse cu nerespectarea termenului de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile at. 40 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Recurenta-reclamantă a susţinut că termenul de 90 de zile, calculat de la data la care indemnizaţiile pot fi solicitate, este un termen de recomandare şi nu de decădere sau de prescripţie, neavând caracter imperativ care să conducă la pierderea dreptului de a solicita recuperarea sumelor de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că motivele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, care primează în faţa excepţiei tardivităţii, întrucât vizează principiul legalităţii căilor de atac, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Raportat la obiectul cererii deduse judecăţii, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 potrivit cărora:

"Litigiile care au ca obiect modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit jurisdicţiei asigurărilor sociale".

Prin urmare, litigiile al căror fundament se circumscrie art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 sunt integrate jurisdicţiei asigurărilor sociale, născute din raportul juridic ce se stabileşte între angajator şi salariatul asigurat şi care privesc calculul şi plata acestor drepturi sociale.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, iar conform art. 153 lit. k) din acelaşi act normativ tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind deciziile de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale.

Totodată, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că împotriva hotărârilor tribunalului se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.

Interpretarea acestor dispoziţii legale relevă că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunţate în materia litigiilor de asigurări sociale, care potrivit prevederilor legale enunţate, pot fi atacate numai cu apel.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2857/24.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în apel, într-un litigiu asimilat jurisdicţiei asigurărilor sociale.

Faţă de dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că hotărârea împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., exclusă din sfera controlului de nelegalitate în recurs, decizia atacată circumscriindu-se ipotezei prevăzute de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Cum recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficientă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova împotriva deciziei nr. 2857/24.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2022.