Peremption of civil appeal due to six-month inactivity caused by failure to translate citations for foreign defendant

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la 12.03.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., cu sediul în Napoli, Italia, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 92.810,04 euro (echivalentul a 426.926,18 RON, la cursul de schimb de 4,6 RON pentru un euro), reprezentând contravaloarea manoperei executării de articole de încălţăminte, conform facturilor emise de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 338/02.04.2019, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 201/A/26.05.2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a anulat ca netimbrat apelul.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În motivare, autoarea căii de atac a susţinut că, aşa cum rezultă şi din practicaua deciziei atacate, instanţa de apel i-a respins cererea de acordare a unui termen în vederea plăţii taxei judiciare de timbru, raportat la situaţia sa economică generată de pandemia de COVID 19, deşi depusese la dosarul cauzei şi Certificatul pentru situaţie de urgenţă Tip 2, eliberat de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

În opinia recurentei, respingându-i cererea privind amânarea plăţii taxei judiciare de timbru, curtea de apel i-a încălcat atât dreptul la apărare, cât şi dreptul la un proces echitabil, garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A subliniat recurenta că dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituţia României şi de art. 6 din C.E.D.O., iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să respecte şi să asigure respectarea dreptului la apărare, precum şi a celorlalte principii care guvernează procesul civil.

În continuare, autoarea căii de atac a arătat că dreptul de acces la o instanţă priveşte şi cheltuielile de judecată.

Potrivit recurentei, obligaţia de a achita o sumă semnificativă de bani cu titlu de taxă judiciară, reprezintă o restricţie excesivă din perspectiva accesului la o instanţă.

A mai susţinut autoarea căii de atac că o taxă judiciară semnificativă cerută unui reclamant implicat în aspecte civile şi care urmează să fie plătită în avans va fi în conformitate cu art. 6 din C.E.D.O., în cazul în care pârâtul este o persoană privată şi o legătură între taxa judiciară de timbru şi valoarea creanţei pentru daunele materiale se face prin cerinţele legii. Această taxă nu mai poate fi considerată însă în acord cu art. 6 sus-menţionat, în condiţiile situaţiei fără precedent cauzată de pandemie la nivel naţional, cu atât mai mult cu cât relaţiile sale comerciale vizează operatori economici de pe teritoriul Italiei, stat în care activitatea economică a fost întreruptă.

În continuare, a evocat Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, a enumerat drepturile al căror exerciţiu a fost restrâns prin acest act normativ şi a subliniat că i s-a eliberat Certificatul pentru Situaţie de urgenţă Tip 2, care a fost depus la dosarul curţii de apel tocmai pentru a justifica situaţia sa economică şi imposibilitatea achitării taxei judiciare de timbru.

În opinia recurentei, în mod nejustificat şi-a întemeiat curtea de apel soluţia pe împrejurarea că apelanta nu a fost în măsură să indice un termen până la care va achitata taxa judiciară, atât timp cât trecuseră doar 10 zile de la data ridicării stării de urgenţă, astfel că niciun operator economic nu putea să prevadă momentul în care activitatea sa va genera venituri.

A conchis autoarea căii de atac că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, neoferindu-i posibilitatea de a beneficia de o analiză pe fond a pretenţiilor sale.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 10.03.2021, comunicarea raportului părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 23.06.2021, recursul a fost admis în principiu şi a fost stabilit termen pentru soluţionarea cauzei în şedinţă publică.

La termenul din 20.10.2021, constatând că judecata nu poate continua din culpa recurentei, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a traduce în limba italiană citaţiile emise pentru intimata-pârâtă şi de a le depune la dosar în termen util în vederea comunicării, Înalta Curte a dispus, în temeiul 242 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecăţii recursului.

Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.

În accepţiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancţiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancţiune procedurală, cât şi de act de desistare de la judecarea procesului.

Reglementată pentru a asigura soluţionarea cauzei cu celeritate, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar şi pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părţilor din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de textul de lege enunţat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 6 luni şi vina părţii, instanţa putând să o constate şi din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 20.10.2021, când cauza a fost suspendată în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., iar de la această dată părţile nu au mai efectuat niciun act de procedură, fiind, astfel, în culpă procesuală.

În aceste condiţii, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condiţiile art. 417 şi art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) şi (2) şi art. 420 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 201/A/26.05.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2022.