Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2172/2022 AI generated

Insolvency proceedings and the requirement of advance stamping for cassation appeals

Case Number Decizia nr. 2172/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice annulled the appeal on the grounds that it was not properly stamped (unpaid court fee), thereby leaving the Court of Appeal's decision, which had previously upheld the lower court's dismissal of the debtor's request for an amicable settlement and confirmed the opening of general insolvency proceedings against the debtor, definitively in force. The case involved a procedural dispute regarding an appeal against a first-instance civil judgment that had dismissed a debtor's application for a friendly solution and initiated insolvency proceedings, where the debtor challenged the appeal's dismissal due to peremption; however, the Supreme Court prioritized the preliminary issue of court fees, finding that the appellant failed to pay the required stamp duty despite being formally notified to cure the defect within ten days. The decisive legal basis was the application of Articles 486(2)-(3) and 496(1) of the Code of Civil Procedure, read in conjunction with Article 33(2) of Government Emergency Ordinance No. 80/2013, which mandates the annulment of civil petitions or appeals that are not stamped in accordance with the law, resulting in a procedural defeat for the debtor.

Legislator headnote

AI generated

art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, art. 58 din Legea nr. 85/2014, art. 87 din Legea nr. 85/2014, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 1 din O.U.G nr. 80/2013; Insolvency proceedings and the requirement of advance stamping for cassation appeals: Împotriva acestei decizii, recurenta B. S.R.L., prin administrator special E., a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
unpaid stamp duty insolvency civil judgment grounds for cassation legal fees annulment proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014
În temeiul art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă s-a deschis procedura generală împotriva debitorului B.
art. 58 din Legea nr. 85/2014
S-a numit administrator judiciar provizoriu, din cadrul ofertelor depuse la dosar, C.., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu exercitarea atribuţiilor de supraveghere a activităţii debitorului în conformitate cu art.
art. 87 din Legea nr. 85/2014
66 şi art. 87 din Legea nr. 85/2014 până la ridicarea dreptului de administrare al debitorului, cu o remuneraţie de 3.000 RON din averea debitorului.
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 07.07.2020, instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii apelului, potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 1 din O.U.G nr. 80/2013
Prin art. 1 din O.U.G nr.
art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art.
art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013
coroborat cu art. 248 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5135/27.09.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosar nr. x/2019, s-a respins cererea de amânare formulată de debitoare pentru soluţionarea cauzei pe cale amiabilă.

S-a admis cererea creditorului A. S.R.L. împotriva debitorului B. S.R.L.

În temeiul art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă s-a deschis procedura generală împotriva debitorului B. S.R.L.

S-a numit administrator judiciar provizoriu, din cadrul ofertelor depuse la dosar, C.., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu exercitarea atribuţiilor de supraveghere a activităţii debitorului în conformitate cu art. 5 pct. 66 şi art. 87 din Legea nr. 85/2014 până la ridicarea dreptului de administrare al debitorului, cu o remuneraţie de 3.000 RON din averea debitorului.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel debitoarea.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 07.07.2020, instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii apelului, potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 14.07.2021, intimata B. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. D., a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, iar prin rezoluţie de primire, a fost fixat termen, în vederea discutării cererii de repunere pe rol.

Prin decizia civilă nr. 645 din 19 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă excepţia perimării.

A fost constatată perimată cererea de apel formulată de apelanta B. S.R.L împotriva sentinţei civile nr. 5135 din 27.09.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele A. S.R.L. şi B. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. D..

Împotriva acestei decizii, recurenta B. S.R.L., prin administrator special E., a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată tuturor intimaţilor la 06.07.2022, care nu au depus întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri, excepţii sau incidente, urmează a anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Excepţia netimbrării reprezintă modalitatea procesuală prin care instanţa ori partea interesată poate invoca, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii. Aceasta are natura unei excepţii de procedură absolute peremptorii ce duce la anularea cererii în cazul neînlăturării lipsurilor constatate de instanţă.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei".

Totodată, potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1) recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. (2) în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON".

Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurentul nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 200 RON, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, aşa cum rezultă din dovada de comunicare din 30 mai 2021, aflată la dosarul de recurs.

Reţinând că, în speţă, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special E., împotriva deciziei civile nr. 645 din 19 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca netimbrat.

Faţă de soluţia ce urmează a se dispune, nu se mai impune pronunţarea asupra incidentului procedural privind lipsa părţilor legal citate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special E., împotriva deciziei civile nr. 645 din 19 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2022.