Cassation inadmissible in public concession enforcement due to legislative exclusion of extraordinary remedy from appeal-only jurisdiction
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the regional veterinary and food safety authority as inadmissible, thereby upholding the appellate decision that ordered the authority to pay the claimant a sum of 55,000 RON plus legal interest and court costs for the execution of a public concession contract. The dispute arose from a civil action for the enforcement of a concession agreement under Law No. 236/2019, where the lower courts had initially determined the jurisdiction and rejected the plaintiff’s claim against the national authority for lack of passive procedural standing, while granting the financial claim against the regional directorate. The decisive legal basis was the principle of legality of appeals and the specific regime for public procurement and concession contracts established by Law No. 101/2016, which mandates that judgments on the execution of such administrative contracts rendered by appellate courts are final and not subject to cassation, rendering the filing of a cassation appeal inadmissible despite the erroneous mention of such a remedy in the lower court’s operative part.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 453 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 494 din C. proc. civ; Cassation inadmissible in public concession enforcement due to legislative exclusion of extraordinary remedy from appeal-only jurisdiction: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 15 din O.G. nr. 42/2004, art. 453 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamţ la 03.12.2020, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să aloce către pârâta D.S.V.S.A. Neamţ, fondurile necesare plăţii sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, acordate reclamantei prin hotărârea ce se va pronunţa, să oblige pârâta D.S.V.S.A. Neamţ să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 50.500 RON, aferentă perioadei 16.03.2020-31.08.2020 şi în continuare până la abrogarea art. IV din Legea nr. 236/2019, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei, calculate pentru aceeaşi perioadă (de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective). De asemenea, a solicitat şi obligarea pârâtelor, în solidar, să plătească reclamantei cheltuielile de judecată ocazionate de acest litigiu.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 15 din O.G. nr. 42/2004, art. 453 C. proc. civ.
La 07.12.2020, reclamanta a precizat obiectul cererii, solicitând obligarea pârâtei D.S.V.S.A. Neamţ să plătească suma de 55.000 de RON, aferentă perioadei 16.03.2020-31.08.2020 şi în continuare, până la abrogarea art. IV din Legea nr. 236/2019, precum şi dobândă legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective.
La 20.01.2021, pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piatra-Neamţ, solicitând declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
La 14.01.2021, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Piatra-Neamţ, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 2025/14.06.2021, Judecătoria Piatra Neamţ, admiţând excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la data de 20.07.2021.
Prin sentinţa civilă nr. 714/C din 13.10.2021, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.S.V.S.A.; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâta D.S.V.S.A. Neamţ, a obligat pârâta D.S.V.S.A. NEAMŢ la plata către reclamantă a sumei de 55.000 RON aferentă perioadei 16.03.2020-31.08.2020, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflaţiei, calculată pentru aceeaşi perioadă (de la data scadenţei la data plăţii efective); a obligat pârâta D.S.V.S.A. Neamţ să plătească reclamantei dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora până la data plăţii efective, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă (de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective); a obligat pârâta D.S.V.S.A. Neamţ să plătească reclamantei suma de 3.205 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR NEAMŢ, solicitând anularea sentinţei apelate, admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea unui complet specializat în litigii cu profesionişti din cadrul secţiei a II-a a Tribunalului Neamţ, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei pe fond şi respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Prin decizia nr. 41/2022 din 10 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins apelul pârâtei DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR NEAMŢ şi a fost obligată apelanta să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, pârâta DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR NEAMŢ a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate, pentru motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.
Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante A. S.R.L. la 5 mai 2022 şi la 9 mai 2022, intimatei-pârâte A.N.S.V.S.A.
La 11 mai 2022, în termen legal, intimata-reclamantă a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, formulând, totodată, apărări şi pe fondul cauzei, în sensul respingerii recursului ca nefondat. De asemenea, a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 27.05.2022 şi la 30.05.2022, intimatei-pârâte A..S.V.S.A. .
La 03.06.2022, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248. alin. (2) din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, faţă de efectul pe care îl produce.
Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.
Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR NEAMŢ şi AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la 03 decembrie 2020 şi are ca obiect obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să aloce către pârâta D.S.V.S.A. Neamţ, fondurile necesare plăţii sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, acordate reclamantei prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, precum şi obligarea pârâtei D.S.V.S.A. Neamţ să plătească suma de 55.000 de RON, aferentă perioadei 16.03.2020-31.08.2020 şi în continuare, până la abrogarea art. IV din Legea nr. 236/2019, precum şi dobândă legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, în temeiul contractului de concesiune nr. x/01.09.1999 şi a actelor adiţionale încheiate ulterior la acesta.
Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor şi căilor de atac, aplicabil în mod unitar şi valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, achiziţii sectoriale, concesiuni de lucrări şi concesiuni de servicii.
Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, în art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică şi cererilor privind executarea contractelor sus-menţionate, categorie de litigii în care se include şi cererea dedusă judecăţii.
În conformitate cu Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020 (forma în vigoare la data învestirii instanţei cu soluţionarea cererii de chemare în judecată - 03 decembrie 2020):
"Art. 53. (11) - Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante. (...)
Art. 55. (31) - Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1)1 poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară."
Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:
"sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".
Recursul are ca obiect decizia nr. 41/2022 din 10 februarie 2022, prin care Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat, cu caracter definitiv, acţiunea promovată de intimata-reclamantă A. S.R.L. având ca obiect executarea unui contract de achiziţie publică.
De altfel, natura contractului de concesiune nr. x/01.09.1999 nu a fost contestată, pe parcursul litigiului. În acest sens, se reţine, în primul rând, faptul că, însăşi recurenta-pârâtă a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, motivat de faptul că acest contract este un contract administrativ, iar Judecătoria Piatra Neamţ, admiţând excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă, a reţinut că litigiul dintre părţi este unul privind executarea contractului de concesiune iar natura contractului de concesiune, în speţă, este cea a unui contract de achiziţie publică.
În al doilea rând, se reţine că, urmare a declinării, dosarul a fost înregistrat la Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, în faţa căruia părţile nu au reiterat excepţii privind competenţa materială a instanţei şi nu au pus în discuţie natura contractului.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.
Totodată, instanţa supremă reţine că menţiunea din cuprinsul deciziei atacate, "cu recurs în 30 de zile de la comunicare (…)", nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de primul alineat al art. 457 din C. proc. civ., la care s-a făcut referire mai sus.
Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR NEAMŢ împotriva deciziei nr. 41/2022 din 10 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR NEAMŢ împotriva deciziei nr. 41/2022 din 10 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2022.