Tort liability for unlawful electricity cutoff at wind farm: exclusive defendant fault and absence of plaintiff's notification duty to energy supplier

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 12 mai 2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a întreruperii de energie electrică la punctul ce alimenta CEE Pantelimon, formată din trei grupuri de generatoare eoliene, întrerupere datorată solicitării formulate de societatea B. S.R.L. către C. S.A.

B.Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1070 din 12 iunie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert D.; a fost obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de încă 1.000 RON onorariu expert; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. ca neîntemeiată.

C.Calea de atac împotriva hotărârii Tribunalului Constanţa.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

D.Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 71 din 8 februarie 2018, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul ca nefondat.

E.Calea de atac împotriva deciziei pronunţate în apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală. S-a susţinut incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

F.Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia civilă nr. 564 din 27 februarie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru recurentă, invocată de intimata S.C. B. S.R.L.; a admis recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

G.Hotărârea instanţei de apel, după casare.

Prin decizia civilă nr. 240 din 10 septembrie 2020 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1070 din 12 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.557,28 RON reprezentând despăgubiri civile.

H.Considerentele hotărârii instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Prin decizia de casare s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia, dezlegări ce sunt obligatorii pentru instanţa care rejudecă fondul, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Ceea ce se impută reclamantei este omisiunea de a notifica C. S.A. cu privire la declaraţia pârâtei S.C. B. S.R.L. de renunţare la construirea parcului eolian din 26 august 2008.

În cazul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sunt prezente două elemente ale vinovăţiei: unul obiectiv, ce constă în încălcarea unei obligaţii juridice şi unul subiectiv, reprezentat de atitudinea autorului de a înţelege şi de a-şi asuma consecinţele faptelor ce au fost săvârşite.

Curtea a apreciat că reclamantei nu i se poate imputa săvârşirea vreunei fapte ilicite, de natură a contribui la producerea pagubei, câtă vreme aceasta nu avea obligaţia de a înştiinţa furnizorul de energie electrică. Lipsa notificării, în eventualitatea în care s-ar aprecia că ar fi obligatorie, ar fi de natură să înlăture răspunderea societăţii de energie electrică, care nu ar putea să răspundă pentru o faptă de care nu avea cunoştinţă.

Singura cauză ce a determinat producerea prejudiciului este fapta pârâtei S.C. B. S.R.L., care deşi cunoştea faptul că nu mai avea nici un drept asupra punctului de alimentare, a solicitat societăţii de energie electrică întreruperea alimentării cu energie electrică la punctul ce alimenta CEE Pantelimon.

Prejudiciul stabilit prin raportul de expertiză electroenergetică întocmit la fondul cauzei, în cuantum de 22.557,28 RON urmează a fi suportat în întregime de către pârâtă.

I. Calea de atac împotriva deciziei Curţii de Apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia recurată Curtea de Apel a încălcat autoritatea de lucru judecat stabilită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 564/2020 în ceea ce priveşte existenţa culpei comune a intimatei reclamante în producerea prejudiciului.

Instanţa de recurs a statuat că în rejudecare, instanţa va analiza dacă omisiunea reclamantei de a înştiinţa C. S.A. cu privire la transferul titularului avizului tehnic de racordare poate să influenţeze întinderea prejudiciului reclamat, fără a da posibilitatea instanţei de trimitere să analizeze dacă fapta există sau nu, aceste aspecte fiind deja soluţionate în mod definitiv.

Reţinând faptul că "reclamantei nu i se poate imputa săvârşirea vreunei fapte ilicite, de natură a contribui la producerea pagubei, câtă vreme aceasta nu avea obligaţia de a înştiinţa furnizorul de energie electrică", s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, iar soluţia ce se impune a fi pronunţată în prezentul recurs rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 497 teza finală C. proc. civ.:

"în cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă".

În raport de modalitatea în care instanţa de apel a soluţionat cauza, devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., decizia recurată cuprinzând o motivare lacunară care lipseşte hotărârea de motivele pe care se întemeiază soluţia prin dispozitiv.

Hotărârea nu cuprinde în considerentele sale motivarea clară şi concretă a condiţiilor pentru care instanţa de apel a apreciat că intimata-reclamantă nu avea obligaţia notificării C., iar consecinţa nemotivării este însăşi nulitatea acesteia.

În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind rezultatul aplicării greşite a normelor de drept material respectiv H.G. nr. 90/2008, dar şi a celor relative la răspunderea concurentă a intimatei-reclamante, în contextul în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că în cauză, reclamanta prin omisiunea înştiinţării C. a contribuit deopotrivă la producerea prejudiciului.

Cu privire la modalitatea de soluţionare a cererii de înscriere în fals cu privire la contractul de asistenţă juridică pretins perfectat între E. şi intimata-reclamantă, în sensul că aceasta a fost apreciată ca fiind inadmisibilă reprezintă deopotrivă o greşită aplicare şi interpretare a normelor de procedură de către instanţa de apel.

Urmare a constatării falsului, fie de parchet, în cazul în care acţiunea penală ar putea fi pusă în mişcare, fie de către instanţa civilă, în cazul contrar, instanţa procedează la îndepărtarea înscrisului fals, în speţa dedusă judecăţii, însăşi contractul de asistenţă juridică.

Inexistenţa contractului de asistenţă juridică determină însăşi inexistenţa căii de atac, câtă vreme, mandatarii convenţionali ai intimatei-reclamante au semnat în baza unui contract de asistenţă juridică fals, deci nu produce nici un efect, cererea de apel.

Instanţa de apel a apreciat greşit faptul că o asemenea procedură de denunţare ca fals a contractului de asistenţă juridică este inadmisibilă.

Se solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.

J.Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază recursul ca fiind nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Noţiunea de proces echitabil presupune şi faptul că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale şi a reducerii încrederii justiţiabililor în sistemul judiciar.

Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta invocă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în etapa recursului faţă de hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în rejudecarea apelului după casare. Motivul de nelegalitate invocat nu are în vedere o asemenea situaţie.

Curtea de Apel nu a încălcat în nici un fel hotărârea pronunţată de instanţa supremă prin decizia de casare.

Prin această decizie Înalta Curte nu a reţinut, astfel cum susţine recurenta, existenţa unei culpe concurente a societăţii intimate în producerea prejudiciului. În decizia de casare s-au reţinut următoarele:

"În raport de chestiunile de drept stabilite, cu titlu definitiv, prin prezenta decizie - respectiv a întrunirii condiţiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale - instanţa de trimitere va proceda la determinarea întinderii prejudiciului încercat de către reclamantă".

Aşadar, nu s-a reţinut o culpă concurentă a intimatei şi, în măsura în care Curtea de Apel nu ar fi respectat dezlegările de drept date de instanţa de recurs, se putea pune problema incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ. şi nicidecum a art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Pe de altă parte, hotărârea instanţei de apel a respectat dezlegarea dată de instanţa de recurs problemelor de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (4) C. proc. civ.:

"Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie".

Aşa fiind, hotărârile instanţei de fond şi apel nu au autoritate de lucru judecat cu privire la existenţa legăturii de cauzalitate ca element al răspunderii civile delictuale, câtă vreme aceste hotărâri au fost supuse căilor de atac prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta susţine că decizia recurată cuprinde o motivare lacunară care, în fapt, lipseşte hotărârea pronunţată de motivele pe care se întemeiază soluţia din dispozitiv.

În realitate, motivarea hotărârii recurate respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi se înfăţişează într-o asemenea manieră încât corespunde imperativelor logicii. Motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative şi oferă părţilor şi instanţei de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti este o rezultantă a exigenţelor ce decurg din art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului însă, această exigenţă nu poate fi înţeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părţilor, instanţa având posibilitatea să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

În speţă, Curtea de Apel a soluţionat cauza potrivit dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ. şi a respectat limitele trasate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare.

Recurenta invocă dispoziţiile art. 43 din H.G. nr. 90/2008 pentru a argumenta obligaţia intimatei de a notifica schimbarea titularului ATR către C.. Aceste dispoziţii însă reglementează faptele care constituie contravenţii, iar art. 4 din aceeaşi hotărâre vizează obligativitatea solicitării modificării avizului tehnic de racordare.

Schimbarea titularului unui astfel de aviz, fără modificarea soluţiei tehnice de racordare nu presupune obligaţia intimatei de notificare a C..

Pe de altă parte, în faţa instanţei de apel nu au fost invocate aceste dispoziţii legale, astfel încât nu se poate reproşa faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra lor.

În concluzie, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Motivul arătat presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

În cauză nu sunt întrunite cerinţele acestui text de lege.

Prin decizia de casare s-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a societăţii recurente, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între acestea, vinovăţia şi s-a trimis cauza spre rejudecare pentru a se stabili întinderea prejudiciului încercat de societatea intimată şi a se verifica dacă există o eventuală culpă concurentă a intimatei în producerea prejudiciului.

Prin hotărârea recurată s-a stabilit că nu există vreo culpă concurentă a intimatei, astfel că întregul prejudiciu stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, urmează a fi suportat de către societatea recurentă.

S-a reţinut că nu există o obligaţie a intimatei de a înştiinţa furnizorul de energie electrică şi s-a apreciat că intimatei-reclamante nu i se poate imputa săvârşirea vreunei fapte ilicite.

Aşa fiind, culpa în producerea prejudiciului aparţine în exclusivitate recurentei-pârâte care a solicitat întreruperea alimentării cu energie electrică a unui punct de conexiune.

În motivarea recursului se critică şi modalitatea de soluţionare de către Curtea de Apel a cererii de înscriere în fals cu privire la contractul de asistenţă juridică perfectat între E. şi intimata reclamantă.

În realitate, astfel cum se reţine în practicaua deciziei recurate administratorul societăţii intimate-pârâte, dl. F. a arătat că se înscrie în fals în ceea ce priveşte împuternicirea avocaţială.

Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a soluţionat în mod corect cererea formulată reţinând că actul produce efecte doar între părţile semnatare şi nu produce nici un efect juridic faţă de partea care a denunţat înscrisul ca fals. Pe de altă parte, soluţia ce s-a pronunţat în cauză nu s-a întemeiat pe acest înscris.

Împuternicirea avocaţială face dovada mandatului reprezentantului convenţional şi nu are nici un efect cu privire la fondul pretenţiilor.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta - pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 240 din 10 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. să plătească intimatei-reclamante S.C. A. SR.L. suma de 14.699,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 20 octombrie 2022.