Cassation inadmissible for failure to frame claims within statutory grounds: recharacterization of factual reevaluation of prescription onset as legal error

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, iniţial, la 5 noiembrie 2018, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă, sub număr de dosar x/2018, iar, apoi, după declinare, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub acelaşi număr de dosar, reclamanta Romaero S.A., în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat: obligarea pârâtului la plata sumei de 32.234,54 RON (potrivit precizării ulterioare a reclamantei), reprezentând cheltuieli efectuate cu funcţionarea autoturismului proprietate personală a acestuia pentru deplasări în ţară şi străinătate, cu combustibilul, reparaţii, piese şi consumabile, asigurări - CASCO şi RCA; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferentă debitului, de la data fiecărui decont şi până la data achitării efective a debitului; obligarea pârâtului la plata sumei de 15.117 RON, reprezentând cheltuieli de protocol efectuate cu ocazia îndeplinirii în străinătate a unor misiuni cu caracter temporar, constatate de Curtea de Conturi a României ca fiind efectuate cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 518/1995; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferentă debitului în cuantum de 15.117 RON, de la data fiecărui decont şi până la data achitării efective a debitului; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizările ulterioare, în ceea ce priveşte dobânzile legale penalizatoare şi modalitatea de calcul a acestora, aferente sumelor solicitate prin intermediul petitelor 1 şi 3 ale acţiunii, reclamanta a arătat că acestea sunt în cuantum de 10264 RON, respectiv 4669,76 RON.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat: pe cale de excepţie, admiterea excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune si respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă; pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 771 din 24 iunie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamanta ROMAERO S.A., în contradictoriu cu pârâtul A., şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6784,14 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta ROMAERO S.A. a formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 616A din 5 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă ROMAERO S.A., împotriva sentinţei civile nr. 771 din 24 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât A.; a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimatul-pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.688,70 RON.

La 10 ianuarie 2022, ROMAERO S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 616A din 5 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, fără a-şi încadra criticile în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi anularea hotărârii atacate, iar, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, faptul că prima instanţă a admis corect excepţia prescrierii dreptului material la acţiune.

In acest context, consideră că analiza şi reţinerile instanţei de fond, dar şi de apel, privind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, au fost limitative, în parte, neţinându-se cont de esenţa şi importanţa atribuţiilor Curţii de Conturi în momentul în care se dispune efectuarea controalelor.

În opinia recurentei, instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 2523 şi art. 2528 C. civ.

Deşi situaţiile financiare ale ROMAERO sunt auditate atât de către auditorii interni dar şi de către auditorii externi (auditarea externă a Romaero fiind o cerinţă împusă de Legea nr. 31/1990, privind societăţile), nici auditorii interni ai societăţii şi nici auditorii externi nu au constatat la momentul auditărilor vreo abatere privind cheltuielile aflate în discuţie. Momentul cunoaşterii existenţei unui prejudiciu a fost acela la care Curtea de Conturi a dispus prin Raport măsurile ce trebuie luate (respectiv la emiterea Deciziei nr. 2/20.01.2017), fapt demonstrat prin soluţia pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017, prin decizia nr. 830/11.02.2021.

Menţionează că decizia Curţii de Conturi nr. 2/03.04.2017 este un act administrativ, împotriva căruia s-a formulat la Curtea de Apel Bucureşti cerere în anulare, care a format obiectul dosarul nr. x/2017, iar prin decizia nr. 830/11.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2017, chiar instanţa supremă a constatat legalitatea măsurilor dispuse.de Curtea de Conturi.

Raportat la faptul că Romaero a contestat legalitatea măsurilor Curţii de Conturi a României, cât şi la constatările Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie cu privire la acestea, apreciază că dat fiind caracterul legal, chiar şi în situaţia în care domnul A. nu a fost parte în dosarul nr. x/2017, nu poate fi respinsă cererea reclamantei de chemare în judecata pe motiv de prescripţie a dreptului material la acţiune.

Aşa fiind, consideră că reţinerile instanţei de fond dar şi de apel cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune nu sunt pertinente, acestea fiind eronate, împlinirea termenului de prescripţie făcându-se la data de 20.01.2020.

Ca atare, conchide că acţiunea nu este prescrisă, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă înăuntrul termenului legal de 3 ani.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

A susţinut, totodată că o parte din recurs prezintă aceleaşi motive invocate şi în cererea de apel: astfel, toate motivele invocate de la jumătatea paginii 4 (capitolul II Motivarea apelului) şi până la finalul paginii 5, inclusiv primul paragraf din pagina 6 sunt preluate copy-paste din cererea de apel.

În opinia intimatului, restul cererii de recurs prezintă aspecte/motive noi care nu au fost puse în discuţia, nici a instanţei de fond şi nici a celei de apel. Astfel, începând cu pagina 6 şi până la finalul recursului, sunt puse în discuţie critici cu privire la soluţia instanţei de apel care nu ar fi luat în considerare caracterul public al şedinţei de judecată din dosarul nr x/2017 ce s-a aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi opozabilitatea faţă de pârât a soluţiei dispusă în acest dosar.

Recurenta-reclamantă ROMAERO S.A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport, prin care indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a reiterat, în esenţă, argumentele expuse în cererea de recurs.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 19 octombrie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, deşi recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (prin punctul de vedere la raport), dispoziţiile legale la care a făcut referire au fost invocate în mod formal, întrucât, fără a formula o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate, recurenta a reiterat susţinerile din apel cu privire la aspectele vizând decizia curţii de conturi, suspendarea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune, stabilirea ca moment de început al termenului de prescripţie a datei de la care a fost emisă decizia anterior arătată, urmărind stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel cu privire la data la care recurenta a cunoscut paguba şi persoana responsabilă de prejudiciu.

Stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune vizează, însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele anterioare, în raport de dovezile administrate, asupra căreia nu se poate realiza controlul judiciar în recurs, faţă de actuala structură a acestei căi extraordinare de atac.

Faptul că se indică anumite dispoziţii legale (ex: art. 2523, art. 2528 C. civ. etc.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Criticile prin care recurenta susţine că nu s-a ţinut cont de esenţa şi importanţa atribuţiilor Curţii de Conturi în momentul în care se dispune efectuarea controalelor, că instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 2523 şi art. 2528 C. civ., că momentul cunoaşterii existenţei unui prejudiciu a fost acela la care Curtea de Conturi a dispus prin Raport măsurile ce trebuie luate (respectiv la emiterea Deciziei nr. 2/20.01.2017), că reţinerile instanţei de fond dar şi de apel cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune nu sunt pertinente, acestea fiind eronate, împlinirea termenului de prescripţie făcându-se la data de 20.01.2020, nu sunt proprii recursului şi nu reprezintă motive apte să ofere instanţei de recurs pârghiile unui control de legalitate.

Amintind recurentei că nu este suficientă enunţarea unei critici care reproduce dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte arată că invocarea aplicării greşite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar invocarea normei de drept material în mod punctual, dar şi reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare şi modul în care instanţa de apel a înfrânt acest procedeu.

De aceea, o nemulţumire a recurentei legată de soluţia recurată, de modul în care instanţa de apel concluzionează asupra stării de fapt, considerând, în cele din urmă, asupra temeiniciei acţiunii, contestaţie care nu deduce instanţei de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs, cale excepţională de atac care urmăreşte să supună Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În realitate, recurenta tinde la reinterpretarea probatoriului pe baza căreia să se stabilească o altă situaţie de fapt decât cea stabilită de instanţele devolutive şi, pe cale de consecinţă, să demonstreze că prescripţia nu a început să curgă la data efectuării fiecărei plăţi şi că acest moment obiectiv, care marchează începutul prescripţiei, nu este cel stabilit de instanţele devolutive.

Cum criticile recurentei se referă fie la aspecte ce privesc probele şi starea de fapt, fie la motive noi vizând neluarea în considerare de către instanţa de apel a caracterului public al şedinţei de judecată din dosarul nr. x/2017 al instanţei supreme, precum şi a opozabilităţii faţă de pârât a soluţiei dispusă în acel dosar, nu se poate determina existenţa vreunuia din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă ROMAERO S.A. împotriva deciziei civile nr. 616A din 5 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022.