Appeal to Supreme Court dismissed as time-barred due to electronic filing after registry closing on the final day of the 30-day limit.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 17.02.2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat instanţei să constate ca abuzivă clauza privind rezilierea contractului nr. x/23.01.2013, prevăzuta în contract la art. 8 paragraful 2:

"Locatorul îşi rezervă dreptul să rezilieze prezentul contract de plin drept, fără intervenţia instanţei de judecată sau îndeplinirea altor formalităţi decât o notificare prealabilă de 5 zile lucrătoare, în cazul în care: 1. Locatarul nu îşi îndeplineşte oricare din obligaţiile de plată a sumelor datorate . . . . . . . . . ."; să constate ca abuzivă rezilierea contractului şi prin urmare că efectele contractului se produc în continuare; să oblige pârâta la plata către reclamantă a valorii investiţiilor făcute la imobil, cuantificate la suma de 140.000 euro; să oblige pârâta la plata sumei de 8.842 RON, reprezentând valoarea salariilor angajaţilor societăţii de la momentul rezilierii contractului de închiriere până la data desfacerii contractelor de muncă şi a produselor perisabile; să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 465000 RON reprezentând beneficiu nerealizat; să oblige pârâta la returnarea sumei de 6.200 euro, achitaţi cu titlu de garanţie pentru un al doilea spaţiu nepredat niciodată reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 964/22.03.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată promovată de S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile atacate şi admiterea acţiunii civile introductive.

Prin decizia civilă nr. 146/23.01.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul promovat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., împotriva sentinţei civile nr. 964/22.03.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.R.L, fiind respinsă cererea formulată de intimata-pârâtă având ca obiect obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, ca nedovedită.

La data de 1 mai 2019, apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a formulat o cerere de îndreptare a încheierii din data de 9 ianuarie 2019 pronunţată în cauză, cerere ce a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin încheierea pronunţată în Camera de consiliu la data de 5 iunie 2019.

Apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 146/23.01.2019 şi a încheierii de amânare a pronunţării din 9 ianuarie 2019, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a transmis prin email cerere de recurs împotriva încheierii din 5 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1182/26.06.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost admise recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin B., împotriva încheierii din 9 ianuarie 2019 şi deciziei civile nr. 146 din 23 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi împotriva încheierii din 5 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost casate decizia şi încheierile recurate şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de sub nr. x/2016*.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 1265 din 30 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin B., împotriva sentinţei civile nr. 964/22.03.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1265 din 30 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin B., indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că, în speţă, casarea hotărâtă de instanţa de recurs s-a dispus din cauza unor motive de nulitate, constând în nepronunţarea instanţei de apel din primul ciclu procesual asupra probelor solicitate, instanţa supremă explicitând temeiurile legale pentru care curtea de apel trebuia să se pronunţe asupra acestora.

În rejudecare, însă, instanţa de apel a procedat la fel ca în primul ciclu procesual, refuzând să se pronunţe asupra probelor solicitate, astfel că motivele de nulitate invocate în primul recurs vor fi invocate şi în prezentul recurs.

Astfel, instanţa de apel a încălcat, în mai multe moduri, formele de procedură edictate sub sancţiunea nulităţii, respectiv dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum şi obligaţia judecătorului de a soluţiona pricina cu care este investit.

Totodată, curtea de apel a încălcat norma care instituie forţa obligatorie a hotărârii instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate (art. 501 alin. (1) C. proc. civ.), precum şi norma care vizează măsura dispusă în recurs cu privire la punerea în discuţie şi soluţionarea cererii privind administrarea probelor solicitate în apel (art. 501 alin. (3) C. proc. civ.).

Din considerentele deciziei de casare se remarcă faptul că Înalta Curte a dispus ca fiind obligatorie interpretarea în sensul că analiza şi pronunţarea asupra probelor trebuie să aibă loc, inclusiv sub aspectul pertinenţei şi concludenţei, concluzia fiind că legea nu impune instanţei de apel să admită probe şi nu cenzurează abilitarea instanţei de apel de a considera probele cerute ca nepertinente sau neconcludente.

Recurenta a criticat decizia recurată cu referire la refuzul administrării de probe în calea devolutivă de atac, arătând că acest motiv de recurs vizează strict opţiunea instanţei de apel de a soluţiona calea devolutivă de atac fără administrarea niciunei probe, deşi acestea au fost solicitate.

S-a susţinut că a formulat teze probatorii, atât în faţa tribunalului, cât şi în faţa instanţei de apel, prin nota de probe de la dosar apel primul ciclu procesual şi prin nota de probe de la dosar apel în rejudecare, dar probele nu au fost administrate, în circumstanţele expuse în cererea de recurs.

S-a mai susţinut că art. 478 C. proc. civ. stabileşte în mod expres dreptul apelantului la reanalizarea pricinii sale nu doar prin prisma probelor de la prima instanţă, ci şi prin prisma probelor pe care le cere prin apelul formulat, precum şi că importanţa probaţiunii rezultă pe de o parte din faptul că aceasta constituie o exigenţă ce trebuie respectată de părţi (art. 249 şi art. 10 alin. (1) C. proc. civ.), dar şi o exigenţă care trebuie respectată de instanţă, conform art. 22 alin. .2 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte nepronunţarea asupra probelor solicitate, recurenta a susţinut că a solicitat probe în apel, atât în cererea de apel, cât şi în Nota de probe de la dosar apel primul ciclu procesual, cât şi prin Nota de probe de la dosar apel în rejudecare.

Instanţa de apel aparent a soluţionat cererea de probe, respingând-o, dar în realitate este vorba de un refuz al soluţionării cererii de probe.

Astfel, contrar statuării instanţei de recurs de la fila x verso paragraf ultim, care defineşte parcursul normal al probatoriilor (propunere, încuviinţare administrare, interpretare), instanţa de apel nu a considerat probele ca utile/neutile în raport de natura pretenţiilor, ci a relativizat utilitatea probelor la ceea ce a numit "acest moment procesual", trecând nelegal la acordarea cuvântului pe fondul apelului şi nu pe cererea de anulare a lui şi refuzând în realitate să se pronunţe asupra probelor. Arătând că nu se poate pronunţa la acel moment procedural, dat fiind faptul că o decizie asupra probelor nu este posibilă decât dacă, şi după ce, sentinţa primei instanţe este anulată de către completul de apel.

Or, întreg acest raţionament este greşit, pentru următoarele motive: art. 260 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte imperativ că probele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului. Dacă probele se administrează înaintea fondului, înseamnă de asemenea că ele se admit sau se resping tot înaintea fondului.

Or, instanţa de apel a păşit la închiderea şi deschiderea dezbaterilor asupra fondului fără a se pronunţa pe probe.

Motivarea nelegală a fost aceea că dacă s-ar pronunţa pe probe (expertize), aceasta ar însemna o antepronunţare pe apel.

Acest lucru contravine, însă art. 482 C. proc. civ., art. 477 C. proc. civ., neîntrunirii în speţă a art. 480 C. proc. civ., cu privire la anularea sentinţei, respectiv faptului că, dacă se considera că sunt întrunite condiţiile art. 480, trebuia să ni se dea cuvântul doar pe anularea sentinţei, nu şi pe un fond în legătură cu care nu aveam ce să spunem în condiţiile în care probele pentru judecarea fondului nu fuseseră analizate, nici încuviinţate, nici respinse. În loc de aceasta, instanţa de apel a inserat explicaţii cu privire la justificarea înlăturării primului raport de expertiză, substituind în plus abstenţiunea primei instanţe în acest sens.

Recurenta a mai invocat şi greşita aplicare a art. 478 alin. (1) C. proc. civ.

S-a arătat că, în mod greşit, s-a reţinut că invocarea unui nou argument, şi anume faptul simplu al neprimirii notificării de reziliere a contractului, ar fi o "cerere nouă în apel".

În realitate, a susţinut recurenta, a păstrat învestirea iniţială a instanţei, constând în ilegalitatea procedurii de reziliere şi ca urmare inexistenţa rezilierii contractului de închiriere.

Conceptul de "cerere" la care se referă art. 478, citat la dosar apel de decizia recurată, este de fapt acela reglementat de art. 194 C. proc. civ., fiind aceea deci care învesteşte instanţa cu cercetarea unei situaţii de fapt, caracterizată juridic.

În niciun caz, în condiţiile păstrării de către parte a cauzei iniţiale a cererii de chemare în judecată, nu se poate spune că aceasta nu poate veni în calea de atac cu noi argumente.

A afirma acest lucru este echivalent cu a goli de conţinut art. 478 alin. (2) C. proc. civ., care, dimpotrivă, extinde sfera dezbaterii contradictorii pe baza a noi argumente, motivul acestei extinderi fiind devoluţiunea, reluarea judecăţii în fond în faza apelului.

A mai susţinut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1266, 1269, 1270, 1272 şi 1556 din C. civ., precizând că probele pe care cele două instanţe de fond nu au dorit să le administreze ar fi dovedit că perturbarea, până la sabotare, a activităţii recurentei-reclamante de către intimata pârâtă, este reală.

A precizat, totodată, că în mod greşit a aplicat instanţa de apel textul art. 1266 C. civ., conchizând că pentru ipoteza utilizării unui semn distinctiv, între părţi ar deveni incident un pact comisoriu.

Cu referire la dispoziţiile art. 1566 C. civ., a menţionat că în mod greşit s-a raportat instanţa de apel la hotărârile anterioare, prin care a fost decisă evacuarea din spaţiu a recurentei-reclamante şi înscrierea creanţei intimatei în tabelul de creanţe al recurentei-reclamante, deoarece litigiul de faţă este primul în care se discută legalitatea rezilierii contractului dintre părţi.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, intimata înţelegând să îşi exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 19 octombrie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge ca tardiv recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, este de subliniat că, în raport cu data declanşării procesului, 17.02.2016, în cauză sunt incidente prevederile C. proc. civ., în forma în vigoare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, conform art. 24 C. proc. civ.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acest termen urmând a fi calculat pe zile, fără a intra în calcul ziua în care începe să curgă termenul, nici ziua când aceasta se împlineşte, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Termenul de recurs instituit de art. 485 C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) şi absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

De asemenea, conform art. 182 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., termenul care se socoteşte pe zile se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură, cu excepţia situaţiei în care este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, când termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile.

Totodată, se reţine că, prin dezlegarea dată prin Decizia nr. 34/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 803/11.10.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen".

În speţă, decizia atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la 26 octombrie 2021, potrivit dovezii aflate la dosarul de apel, dată de la care a început să curgă termenul de 30 zile de la comunicare, care, calculat pe zile libere în condiţiile art. 181 alin. (1) alin. (1) pct. 2 şi art. 182 C. proc. civ., s-a împlinit la 26 noiembrie 2021.

Cererea de recurs a fost transmisă, prin poşta electronică, către registratura Curţii de Apel Bucureşti la 26 noiembrie 2021, ora 18:26, după ora la care programul serviciului registratură al instanţei la care actul de procedură trebuia înaintat s-a încheiat.

Dând eficienţă prevederilor art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 34/2017, sus-evocată, Înalta Curte constată că cererea autoarei căii de atac a fost depusă după expirarea termenului de 30 zile.

Recurenta-reclamantă nu a solicitat repunerea în termenul pentru exercitarea căii de atac a recursului, în condiţiile art. 186 C. proc. civ.

Aşa fiind, recursul a fost declarat după împlinirea termenului, împrejurare care atrage incidenţa art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părţii din dreptul de a valorifica dreptul procesual respectiv, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei juste şi previzibile administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca tardiv recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN B. împotriva deciziei civile nr. 1265 din 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022.