Road-accident damages appeal annulled for failure to state cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 septembrie 2016, pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, sub număr de dosar x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E. au chemat în judecată pe pârâta S.C. F. S.A. şi pe intervenientul forţat G., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de: pentru reclamantul A. suma de 100000 RON daune morale si 12997,40 RON daune materiale; pentru reclamantul B. suma de 1000000 RON daune morale; pentru reclamantul C. suma de 350000 RON daune morale; pentru reclamantul E. suma de 350000 RON daune morale; pentru reclamantul D. suma de 350000 RON daune morale.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1381 C. proc. civ., art. 1390, art. 1391 C. civ., Legea nr. 136/1995.

Prin sentinţa civilă nr. 653 din 8 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., prin reprezentant B., D., prin reprezentant legal B. şi E. în contradictoriu cu pârâţii S.C. F. S.A. şi cu intervenientul forţat H.; a obligat pârâtul la plata sumei de 12.997,40 RON către reclamantul A. cu titlu de daune materiale; la plata sumei de 150.000 RON către reclamantul A., 150.000 RON către reclamanta B., 80.000 RON către reclamantul C., 100.000 RON către reclamantul E. şi suma de 100.000 RON către reclamanta D., cu titlu de daune morale, a respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a luat act că reclamanţii solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta F. S.A. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul diminuării daunelor materiale şi morale acordate de către instanţa de fond reclamanţilor.

Reclamanţii A., B., C., D. şi E. au formulat apel incident prin care au solicitat în principal, schimbarea, în tot, a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată, în subsidiar, schimbarea, în parte, a hotărârii apelate, în sensul majorări cuantumului daunelor solicitate.

Prin decizia civilă nr. 1726 A din 8 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vi-a Civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă F. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 653/08.03.2019 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, în cauza privind şi pe intimatul intervenient H.; a fost schimbată în parte sentinţa civilă atacată în sensul că a fost obligată pârâta la plata daunelor materiale în cuantum de 9.098,18 RON către reclamantul A.; a fost obligată pârâta la plata daunelor morale în cuantum de 105.000 RON către reclamantul A., în cuantum de 105.000 RON către reclamanta B., în cuantum de 70.000 RON către reclamanta E., în cuantum de 70.000 RON către reclamanta D. şi în cuantum de 70.000 RON către reclamantul C.; a fost menţinută, în rest, sentinţa atacată.

Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul incident formulat de apelanţii-reclamanţi A., B., C., D. şi E., în cauza privind şi pe intimatul intervenient H..

Reclamanţii A., B., C., D. şi E. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1726 A din 8 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, în argumentarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 476 C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac, nu a prezentat argumentele pentru care au fost înlăturate cererile şi susţinerile apelanţilor-reclamanţi.

Consideră că hotărârea recurată cuprinde, lapidar şi contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând astfel că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea deciziei atacate.

Instanţa de apel nu a indicat care ar fi în medie suma reprezentând daune morale acordată de instanţele din România pentru suferinţa psihică produsă în urma decesului ca urmare a unui accident rutier a rudelor apropiate în situaţii similare celei în cauză şi nici dacă în prezenta cauză ar exista circumstanţe speciale care ar justifica acordarea unor despăgubiri mai mari sau mai mici decât cele care se regăsesc în jurisprudenţa constantă în materie, ţinând cont că apelanta-pârâtă a susţinut că sub acest aspect nu s-a făcut decât dovada rudeniei dintre reclamanţi şi victima decedată în accidentul în cauză, iar nu şi a altor circumstanţe, din care s-ar putea deduce intensitatea suferinţei produse.

In ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Astfel, apreciază recurenţii, în vederea diminuării drastice a despăgubirilor acordate acestora, de către instanţa de fond, cu titlu de daune morale, instanţa de apel nu a ţinut seama, sub nicio formă, de jurisprudenţa similară din România.

Daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care recurenţii-reclamanţi, le-au îndurat şi urmează să le îndure în continuare.

Sub aspectul cuantumului daunelor morale, trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale reclamanţilor prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţa al persoanei.

Este fără putinţă de tăgadă că traumele psihice suferite de către recurenţii-reclamanţi sunt accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat fiul, respectiv fratele acestora.

Această suferinţă a determinat şi o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene, prin menţinerea unei traume psihice cu caracter de permanenţă, astfel că sumele de bani acordate trebuie să ofere satisfacţii compensatorii în măsură de a uşura reala condiţie morală, mai ales ca situaţia anterioară este imposibil de restabilit.

Astfel, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, trsbuie avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, în urma unei analize atente a instanţei, prin raportarea şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, criterii ce au fost consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Sub un ultim aspect, recurenţii critică hotărârea atacată pentru nelegalitate, motivat de aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

Se arată că instanţa de apel a dat eficienţă dublă dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ., în sensul că, deşi a sesizat reţinerea, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor anterior enunţate, aceasta a diminuat, încă o dată, cu acelaşi procent, sumele stabilite de către instanţa de fond.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a susţinut că nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. criticile recurenţilor, fiind incidentă sancţiunea nulităţii; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, niciuna dintre părţi neînţelegând să-şi exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 19 octombrie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Este de reţinut că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 476 C. proc. civ., că hotărârea recurată cuprinde, lapidar şi contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând astfel că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită. Totodată, au invocat faptul că instanţa de apel nu a indicat care ar fi în medie suma reprezentând daunele morale acordată de instanţele din România şi nici dacă în prezenta cauză ar exista circumstanţe speciale care ar justifica acordarea unor despăgubiri mai mari sau mai mici decât cele care se regăsesc în jurisprudenţa constantă în materie.

În acest context, se observă că, în sprijinul criticilor formulate, nu au fost aduse argumente de nelegalitate prin care să se combată în mod concret şi efectiv considerentele reţinute de instanţa de apel, astfel încât susţinerile expuse de recurenţi cu privire la situaţia de fapt stabilită în urma analizei probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare nu pot forma obiectul unei analize, în această etapă procesuală.

Prin criticile formulate, recursul aduce în dezbatere, în esenţă, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial. Or, cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Criticile subsumate acestui motiv de casare, prin care recurenţii-reclamanţi urmăresc reevaluarea probatoriului administrat în fazele anterioare şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, precum şi aprecierea cuantumului prejudiciului moral nu pot face obiectul prezentei căi de atac extraordinare, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul instanţelor devolutive.

Se reţine că, prin reluarea susţinerilor privind consecinţele negative pe plan fizic şi psihic pe care evenimentul rutier le-a avut asupra recurenţilor, aceştia urmăresc o devoluare totală a fondului, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Deşi au susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011 şi ale art. 1371 alin. (1) C. civ. din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în motivarea recursului, reclamanţii s-au rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la soluţia de neacordare a daunelor morale în cuantumul solicitat, cu referire la criteriile de stabilire a cuantumului acestor daune în raport de consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii şi solicitarea recurenţilor de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, susţinerile privind neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenţii-reclamanţi, reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la doctrina şi jurisprudenţa în materie, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Oricum, chiar dacă recurenţii-reclamanţi invocă incidenţa art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, potrivit căruia, la stabilirea daunelor morale se ţine seama de legislaţia şi jurisprudenţa din România, instanţa supremă reţine că jurisprudenţa din România nu obligă instanţele naţionale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunţate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În acelaşi sens pot fi evocate şi dispoziţiile art. 1 C. civ. din conţinutul cărora rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauze similare nu constituie izvor de drept.

În aceste condiţii, criticile referitoare la nerespectarea jurisprudenţei relevante în materia daunelor morale vizează exclusiv temeinicia deciziei recurate, nefiind astfel susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că recurenţii-reclamanţi au indicat formal motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât aceştia s-au rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi D., C., B., A. şi E. împotriva deciziei civile nr. 1726 A din 8 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022.