Military officer's suspension order: jurisdiction assigned to administrative court over labor tribunal

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 28.01.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Generală de Protecţie Internă, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună suspendarea executării Ordinului directorului general nr. 11/22765 din 15.10.2021 prin care a fost eliberat din funcţia de şef-serviciu II şi pus la dispoziţia unităţii.

În drept, a invocat prevederile art. 14 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin sentinţa civilă nr. 318 din 22.02.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Protecţie Internă în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Ordinul Directorului General al Direcţiei Generale de Protecţie Internă nr. 11/22765/15.10.2021, s-a constatat că începând cu data de 14.10.2021, colonelul A. - şef serviciu II la Serviciul 3 - Investigaţii al Direcţiei Suport Operativ din cadrul Direcţiei Generale de Protecţie Internă, se pune la dispoziţia unităţii pe o perioadă de 3 luni, în vederea numirii într-o funcţie.

S-a reţinut că reclamantul din prezenta cauză este militar, ordinul contestat în prezenta cauză fiind emis în temeiul Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, astfel cum rezultă din preambulul acesteia.

Având în vedere dispoziţiile exprese ale art. 382 lit. h) din O.U.G. nr. 57/2019, care exclude în mod expres militarii din categoria funcţionarilor publici odată cu intrarea în vigoare a Codului Administrativ, instanţa a apreciat că nu mai există temei pentru justificarea competenţei instanţelor de contencios-administrativ în soluţionarea cauzelor ce privesc militarii, nemaifiind aplicabile dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ ce dădeau în competenţa secţiei de contencios-administrativ şi fiscal litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.

În acest sens, s-a arătat, sunt şi considerentele Deciziei 19/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, redându-se paragrafele 53 - 55 ale acestei decizii.

Totodată, instanţa a avut în vedere faptul că scoaterea personalului militar de sub incidenţa dispoziţiilor Codului administrativ (potrivit dispoziţiilor art. 382 lit. h) din acest cod) face ca dispoziţiile art. 536 din acelaşi cod să nu fie aplicabile în stabilirea competenţei de judecare a unor asemenea litigii şi, prin urmare, considerentele Înaltei Curţi din Decizia RIL nr. 10/2018 nu mai pot fi reţinute în prezent.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 28.04.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 4625 din 30 iunie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de părţi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "anulare act" privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Protecţie Internă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în consecinţă a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut, în esenţă, în aplicarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 2 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, că actul a cărui suspendare se cere, respectiv Ordinul Directorului general nr. 11/22765, este un act administrativ emis de o autoritate centrală în regim de putere publică, în speţă pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Protecţie Internă, prin care se ia act de efectele produse prin Decizia nr. S/15390 din 07.10.2021 emisă de Oficiul Registrul Naţional al Informaţiilor Secret de Stat, efecte care constau în punerea la dispoziţia unităţii pe o perioadă de 3 luni în vederea numirii într-o funcţie.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Generală de Protecţie Internă, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună suspendarea executării Ordinului Directorului General nr. 11/22765 din 15.10.2021 prin care a fost eliberat din funcţia de şef-serviciu II şi pus la dispoziţia unităţii.

Prin acest ordin se ia act de efectele produse prin Decizia nr. S/15390 din 07.10.2021 emisă de Oficiul Registrul Naţional al Informaţiilor Secret de Stat, efecte care constau în punerea la dispoziţia unităţii pe o perioadă de 3 luni în vederea numirii într-o funcţie.

Trebuie menţionat că împotriva Ordinului Directorului General nr. II/22765 din 15.10.2021, emis de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Generală de Protecţie Internă, a cărui suspendare se solicită, reclamantul a formulat plângere prealabilă în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ce a fost soluţionată în sensul respingerii.

Aşa fiind, raportul juridic litigios dedus judecăţii priveşte suspendarea unui act administrativ emis de o autoritate centrală.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 536 din Codul administrativ "Competenţa de soluţionare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public" prevede următoarele:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.", iar, conform art. 382 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ:

"Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici, prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar:(…) h) personalul militar."

În speţă, prin raportare la dispoziţiile legale mai sus evocate şi ţinând seama de prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare, faţă de natura actului a cărui suspendare se solicită prin cererea de chemare în judecată, respectiv un act administrativ emis de către o autoritate publică centrală, devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte competenţa materială, trebuie menţionată decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 536 din 28 iunie 2018, prin care s-a statuat că personalul militar având statutul de cadru militar îşi desfăşoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcţionarilor publici cu statut special.

În acest sens este şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 34 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, prin care s-a reţinut că militarii reprezintă o categorie specială de funcţionari publici.

Totodată, prin decizia nr. 19 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a constatat că textul articolului 109 din Legea nr. 188/1999 a fost preluat de art. 536 din Codul administrativ, soluţiile de unificare a practicii judiciare adoptate prin deciziile nr. 5 din 5 martie 2018 şi nr. 10 din 16 aprilie 2018, întemeiate pe art. 109, menţionat exclusiv în ceea ce priveşte competenţa de primă instanţă în soluţionarea litigiilor având ca obiect drepturile băneşti solicitate de personalul militar din cadrul Jandarmeriei Române, iar nu şi cu privire la statutul acestuia, precum şi considerentele aferente pentru susţinerea acestor soluţii, şi-au încetat aplicabilitatea odată cu abrogarea Legii nr. 188/1999 prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ, respectiv faţă de conţinutul art. 382 lit. h) din Codul administrativ.

Pentru a determina competenţa materială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile legale prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În plus, în justificarea naturii litigiului de contencios administrativ, se constată şi faptul că reclamantul a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a formulat plângere prealabilă solicitând revocarea ordinului a cărui suspendare se cere pe calea demersului judiciar pendinte.

Pe cale de consecinţă, întrucât raportul juridic litigios dedus judecăţii priveşte suspendarea unui act administrativ emis de o autoritate centrală, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022.