Territorial jurisdiction in consumer credit disputes: competence of consumer's domicile court for claims to produce contract documents

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe Judecătoriei Timişoara la data de 26.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C. S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor în solidar, să comunice reclamantei o copie a contractului de credit nr. x/03.04.2008, încheiat între reclamantă şi pârâta C. S.A., cu graficul de rambursare corespunzător, precum şi obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 249 C. proc. civ., art. 1516 C. civ., art. 1522 alin. (1) C. civ.

Pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, având în vedere că prezentul demers judiciar este o veritabilă acţiune în obligaţie de a face, conform dispoziţiile art. 1528 din C. civ., iar în raport cu acest temei, competenţa teritorială aparţine instanţei de la sediul pârâtului, potrivit dispoziţiilor ari. 107 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 10395 din data de 19.05.2022 Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, declinând soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtelor în solidar să îi comunice reclamantei o copie de pe contractul de credit nr. x/03.04.2008 încheiat cu pârâta C. S.A., aşa încât se poate reţine că obiectul prezentei cereri este o obligaţie de a face.

În aceste împrejurări, instanţa a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., şi nu dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. invocate de reclamantă.

Acest din urmă text de lege este o normă specială derogatorie de la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. care stabileşte o competenţă teritorială alternativă, respectiv instanţa domiciliului consumatorului în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

Or, prin prezenta cerere instanţa a fost investită cu o acţiune în obligaţie de a face supusă dispoziţiilor exprese reglementărilor de drept comun în materia competenţei teritoriale, nefiind incidentă în speţă niciuna din ipotezele expres prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Este evident, a reţinut instanţa, că o simplă cerere privind comunicarea unei copii de pe contractul de credit nu poate fi asimilată unei cereri privind executarea contractului, executarea contractului privind îndeplinirea obligaţiilor principale expres prevăzute în contractul de credit, în această categorie neintrând şi obligaţia de a face, respectiv de a comunica o copie de pe un contract de credit.

La data de 05.07.2022 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti dosarul cu nr. x/2021

Prin sentinţa civilă nr. 6136 din 16 septembrie 2022, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În fundamentarea acestei soluţii, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a reţinut, în esenţă, următoarele:

Raportat la obiectul şi cauza cererii, instanţa a constatat că reclamanta a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect o obligaţie de a face vizând derularea Contractului de credit nr. x/03.04.2008, neputându-se aprecia că este o obligaţie de a face fără legătură cu contractul de credit, în condiţiile în care reclamanta, ca parte în contract, solicită obligarea pârâtelor, în calitate de părţi în raportul contractual născut în baza contractului de credit, să îi predea o copie a contractului.

Totodată, aprecierea prezentei cauze ca vizând executarea contractului se impune şi din perspectiva dispoziţiilor art. 1272 C. civ.

În consecinţă, instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora, pe lângă instanţa de la sediul pârâtei, era competentă să soluţioneze cauza şi instanţa de la domiciliul consumatorului, fiind o cerere având ca obiect executarea unui contract încheiat cu un profesionist.

Instanţa a reţinut că norma instituită de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este menită să asigure garanţii suplimentare consumatorului în relaţiile cu profesionistul, conferindu-i acestuia posibilitatea de a se adresa instanţei de la domiciliul său pentru a deduce judecăţii aspecte ce privesc derularea raportului izvorât din contractul încheiat între consumator şi profesionist. Sub acest aspect, instanţa a constatat că norma nu face nicio distincţie între obligaţiile principale expres prevăzute în contractul de credit şi alte obligaţii decurgând din contract, astfel încât o atare diferenţiere nu se poate face pe cale de interpretare.

Totodată, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Reclamanta şi-a exercitat dreptul care îi este conferit de art. 116 C. proc. civ., prin sesizarea Judecătoriei Timişoara cu soluţionarea cauzei, astfel încât, ca urmare a exprimării opţiunii reclamantei în acest sens competenţa teritorială de soluţionare a cauzei s-a definitivat în favoarea instanţei învestite de către reclamantă, respectiv în favoarea Judecătoriei Timişoara, care a devenit exclusiv competentă teritorial să soluţioneze cauza, nemaiputându-se reţine competenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Dintru-început, Înalta Curte reţine că stabilirea competenţei se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis obiectul şi cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant.

Astfel, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor în solidar, să îi comunice o copie a contractului de credit nr. x/03.04.2008, cu graficul de rambursare corespunzător.

Aşadar, se reţine că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect o obligaţie de a face în executarea unui contract de credit, în condiţiile în care reclamanta (consumator), ca parte în contract, solicită obligarea pârâtelor (profesionişti), în calitate de părţi în raportul contractual născut în baza contractului de credit, să îi predea o copie a contractului, precum şi că acest litigiu face parte din materia protecţiei drepturilor consumatorilor.

În speţă, raportat la limitele învestirii, se observă că regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, se reţine că, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

În plus, instanţa reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 C. proc. civ.

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă, având în vedere şi textele legale anterior evocate, reclamanta având posibilitatea de a introduce acţiunea fie la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, fie la instanţa domiciliului consumatorului, aceste instanţe fiind deopotrivă competente.

În speţă, opţiunea reclamantei a fost în sensul soluţionării cauzei la Judecătoria Timişoara, prin urmare, la instanţa de la domiciliul său, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opţiune susţinută de prevederile art. 116 C. proc. civ. din acelaşi cod.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022.