Recusal of appellate judges: inadmissibility of appeal against suspension order and rejection of absolute incompatibility claims

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 198 din 3 august 2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a dispus anularea cererii de recuzare formulată de contestatoarea A. cu privire la doamna magistrat B.; totodată, s-a respins cererea de recuzare formulată de contestatoarea A. cu privire la doamna asistent judiciar C..

Prin încheierea nr. 202 din 4 august 2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a respins cererea de recuzare formulată de contestatoarea A. cu privire la grefier D..

Prin sentinţa civilă nr. 1193/2020 din 16 septembrie 2020, Tribunalul Iaşi a constatat perimată contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi.

Împotriva încheierii nr. 198 din 3 august 2020, a încheierii nr. 202 din 4 august 2020 şi a sentinţei civile nr. 1193/2020 din 16 septembrie 2020 pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, A. a formulat recurs considerându-le ca fiind nelegale şi netemeinice.

Prin încheierea pronunţată la 26 ianuarie 2021, Curtea de apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea recursurilor, a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părţilor în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Ulterior, dosarul a fost repus pe rol din oficiu pentru analizarea incidenţei dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ., iar prin decizia nr. 20/2021 din 12 octombrie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a constatat perimate cererile de recurs formulate de A..

Împotriva încheierii din 26 ianuarie 2021 şi deciziei nr. 20/2021 din 12 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, recurenta A. a formulat câte o cerere de recurs.

La data de 18 octombrie 2021, recurenta A. a formulat recurs împotriva încheierii din 26 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, invocând, în esenţă, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii de suspendare şi trimiterea cauzei spre a fi judecată de o instanţă de acelaşi grad

La aceeaşi dată, recurenta A. a formulat recurs şi împotriva deciziei nr. 20/2021 din 12 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a invocat incidenţa motivelor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, nelegalitatea procesului-verbal cu nr. x din 18.12.2020 întocmit de către d-na grefier E., aflată în stare de incompatibilitate absolută (art. 41 alin. (2) coroborat cu art. 54 C. proc. civ., art. 9 C. civ.), proces-verbal în baza căruia care s-a alcătuit completul care a judecat cauza la termenele din 26 ianuarie 2021 şi 12 octombrie 2021.

In opinia recurentei, prin procesul-verbal întocmit, d-na grefier a încălcat dispoziţiile art. 110 alin. (2) - alin. (8) din Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului CSM, nu a constatat incompatibilitatea absolută a judecătorilor nominalizaţi (F., G. şi respectiv H.) şi nici chiar incompatibilitatea sa.

Astfel, prin încheierea de la 21.12.2020, soluţionată de către d-na judecător G., cât şi de către d-na judecător H., complet aflat în stare de incompatibilitate absolută, întrucât doamnele judecător invocate au mai pronunţat şi alte încheieri şi hotărâri aflate la dosarul cauzei, s-a permis reintrarea în complet a d-nei judecător I., a d-nei judecător F. şi a d-nei grefier E., complet care a pronunţat, fără temeinicie şi legalitate, încheierea de la 26.01.2021, cât şi decizia recurată nr. 20/2021 din 12.10.2021.

Recurenta înţelege să invoce excepţia compunerii sau constituirii în condiţii de nelegalitate a completului de la 21.12.2020, care a permis formarea, completului care a judecat cauza, pronunţând încheierile de la următoarele termene-toate completele având ca bază de pornire Procesul-verbal nr. x din 18.12.2020, întocmit în condiţiile date; excepţia nelegalităţii Procesului-verbal nr. x din 18.12.2020; excepţia tardivităţii depunerii şi soluţionării cererilor de abţinere formulate de către d-na judecător J., respectiv de către d-na judecător I.; excepţia de necompetenţă materială a completului de la data de 21.12.2020, a completului de la data de 26.01.2021, respectiv a completului de la data de 12.10.2021.

Precizează că la momentul formulării cererii de recurs, hotărârea atacată nu a fost motivată şi nu a fost comunicată recurentei.

Solicită instanţei de recurs să constate că atât completul care a pronunţat încheierea de la 26.01.2021, cât şi completul din 12.10.2021 le-a avut în componenţă pe d-na judecător I., pe d-na judecător K., cât şi pe d-na judecător F., grefier fiind d-na E..

Doamna judecător I., d-na judecător F. şi respectiv d-na grefier E. sunt în stare de incompatibilitate absolută, potrivit dispoziţiilor art. 41 C. proc. civ., corelate cu art. 54 din acelaşi cod, întrucât completul astfel compus a soluţionat şi alte încheieri interlocutorii, precum şi decizia nr. 5 din 19 mai 2020 a Curţii de Apel Iaşi.

De asemenea, mai susţine recurenta, d-na judecător F., d-na judecător G. şi d-na judecător H. au fost în stare de incompatibilitate absolută când au pronunţat încheierea de la 21.12.2020 a Curţii de Apel Iaşi, în acelaşi dosar invocat, hotărâre prin care s-au respins cererile de abţinere formulate tardiv de către d-na judecător J., respectiv cererea formulată de către d-na judecător I..

Susţine, totodată, că prin invocarea art. 406 C. proc. civ., cu referire la renunţarea la judecata recursurilor declarate împotriva încheierilor premergătoare, au fost încălcate dispoziţiile art. 5, art. 22, art. 406 alin. (2) C. proc. civ.

In acest context, recurenta menţionează că în şedinţă publică nu a comunicat nici verbal şi nici nu a depus vreo cerere scrisă, nici personal, nici prin mandatar cu procură specială, în legătură cu renunţarea la declararea cu recurs împotriva încheierilor premergătoare.

Astfel, prin invocarea art. 406 C. proc. civ., d-na judecător I. a încălcat dispoziţiilor C. proc. civ., C. civ., Codului muncii, jurisprudenţa Curţii de Apel Iaşi, jurisprudenţa ICCJ, art. 6 CEDO şi jurisprudenţa sa.

In ceea ce priveşte soluţia de constatare a perimării dată prin decizia atacată, precizează că prin citaţia emisă la 01.10.2021, instanţa i-a solicitat să formuleze un punct de vedere cu privire la perimare, fără a preciza obiectul perimării; punctul de vedere fiind comunicat în două exemplare la 12.10.2021.

În opinia recurentei, instanţa a pus în discuţia părţilor perimarea recursurilor, invocată în condiţii de nelegalitate.

Aceasta întrucât recurenta a aflat pentru prima oară despre suspendarea cauzei în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. în şedinţa publică de la termenul din 12.10.2021, cu toate că la termenul din 26.01.2021, aceasta a fost prezentă; instanţa nu i-a comunicat hotărârea de suspendare a cauzei din 26.01.2021 decât la solicitarea recurentei, iar perimarea a fost pusă în discuţia părţilor în absenţa pârâtului Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă, cu încălcarea principiului contradictorialităţii, a principiului disponibilităţii, a principiului publicităţii, a principiului dreptului la apărare, art. 6 CEDO şi jurisprudenţa sa.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 4 mai 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părţi nu a înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 22 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursurile declarate de recurenta A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2021 şi deciziei nr. 20/2021 din 12 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale; a stabilit termen pentru soluţionarea recursurilor la data de 19 octombrie 2022, cu menţiunea că se va pune în discuţie inadmisibilitatea recursului declarat împotriva încheierii din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale., Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, se constată că obiectul acestui recurs este reprezentat de o încheiere pronunţată de Curtea de Apel Iaşi prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei.

Înalta Curte subliniază că împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 414 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Din analiza textului de lege anterior redat, rezultă faptul că legiuitorul a creat părţilor posibilitatea de a învesti instanţa de control judiciar cu verificarea legalităţii măsurii de suspendare a judecăţii dispuse printr-o încheiere interlocutorie, înainte de soluţionarea cauzei.

În speţă, însă, se constată că recursul cu privire la încheierea de suspendare din 26 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost formulat la data de 18 octombrie 2021, iar pricina a fost soluţionată la termenul din 12 octombrie 2021 prin decizia nr. 20/2021.

Aşa fiind, în raport cu textul de lege evocat, în condiţiile în care împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea se poate declara separat recurs, iar acesta poate fi exercitat doar pe timpul suspendării, este evident că prezenta cale extraordinară de atac, formulată după momentul defipt de lege, este inadmisibilă.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei nr. 20/2021 din 12 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Recurenta şi-a întemeiat acest recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casata când: instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale (pct. 1); prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (pct. 5); aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6); respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8).

Criticile recurentei prin care se invocă nelegalitatea procesului-verbal nr. x din 18.12.2020, în baza căruia care s-a alcătuit completul care a judecat cauza la termenele din 26 ianuarie 2021 şi 12 octombrie 2021, întocmit de către d-na grefier E. cu încălcarea art. 110 alin. (2) - alin. (8) din Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului CSM, întrucât nu a constatat incompatibilitatea absolută a judecătorilor "nominalizaţi" (F., G. şi respectiv H.) şi nici chiar incompatibilitatea sa, nu sunt fondate.

Astfel, potrivit art. 43 C. proc. civ., "(1) Înainte de primul termen de judecată grefierul de şedinţă va verifica, pe baza dosarului cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 şi, când este cazul, va întocmi un referat corespunzător. (2) Judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este obligat să se abţină de la judecarea pricinii. (3) Declaraţia de abţinere se face în scris de îndată ce judecătorul a cunoscut existenţa cazului de incompatibilitate sau verbal în şedinţă, fiind consemnată în încheiere".

Totodată, potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ., "Abţinerea sau recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine".

Conform art. 51 alin. (1) C. proc. civ., "Instanţa hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar (...).", iar, conform alin. (5) "Abţinerea sau recuzarea se soluţionează printr-o încheiere care se pronunţă în şedinţă publică".

Aşadar, incompatibilitatea absolută a judecătorului se poate constata potrivit unor reguli clar determinate, iar susţinerea recurentei evidenţiată anterior reprezintă numai o modalitate proprie de interpretare a dispoziţiilor legale, care nu coincide cu sensul textelor normative arătate.

Criticile recurentei prin care se invocă incompatibilitatea absolută a unora dintre membrii completului de judecată (d-na judecător I., d-na judecător F., respectiv d-na grefier E.) care au pronunţat decizia recurată, întrucât completul astfel compus a soluţionat şi alte încheieri interlocutorii, precum şi decizia nr. 5 din 19 mai 2020 a Curţii de Apel Iaşi, nu sunt fondate.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 41 C. proc. civ. "(1) Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepţia cazului în care este chemat să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de recurs. (2) De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeaşi cauză". Totodată, art. 54 din acelaşi cod prevede că "Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător şi procurorilor, magistraţilor-asistenţi, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Totodată, în conformitate cu art. 53 alin. (2) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea, cea prin care s-a încuviinţat recuzarea, precum şi încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac".

Astfel, în ceea ce o priveşte pe doamna judecător I., Înalta Curte constată că, întrucât cererea de abţinere formulată de aceasta a fost respinsă prin încheierea din 21.12.2020, care, potrivit art. 53 alin. (2) C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac, critica recurentei nu poate fi primită.

Din acelaşi motiv nu poate fi primită nici critica recurentei privind incompatibilitatea absolută a judecătorilor care au soluţionat declaraţia de abţinere, respectiv excepţia compunerii sau constituirii în condiţii de nelegalitate a completului din 21.12.2020.

În privinţa doamnei judecător F. şi doamnei grefier E., Înalta Curte constată că, recurenta nu a arătat, în concret, care sunt acele încheieri interlocutorii pronunţate de acestea, iar, referitor la decizia nr. 5 din 19 mai 2020 a Curţii de Apel Iaşi, se reţine că hotărârea respectivă a avut ca obiect recursul declarat de A. împotriva încheierii din 6.05.2019, prin care Tribunalul Iaşi a dispus suspendarea judecării cauzei, un obiect diferit faţă de cel prin care s-a soluţionat decizia recurată în speţa pendinte.

Aşa fiind, având în vedere că motivele pentru care un judecător, respectiv grefier poate fi declarat incompatibil în soluţionarea unei cauze sunt strict reglementate de lege, Înalta Curte constată că incompatibilitatea invocată de recurentă cu privire la unii dintre membrii completului de judecată, care au pronunţat decizia de perimare, nu poate fi reţinută, întrucât ipotezele textelor de lege indicate nu se regăsesc în cauză, instanţa fiind, astfel, alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este fondat.

Înalta Curte constată că recurenta a expus o serie de argumente legate de modul de soluţionare a dosarului care nu au aptitudinea de a contura nelegalitatea dispoziţiei de constatare a perimării, pe care curtea de apel a adoptat-o.

Astfel, analiza memoriului de recurs relevă că argumentele expuse în motivarea căii extraordinare de atac formulate reprezintă, în cea mai mare parte, o reiterare a incidentelor procedurale cu privire la completul de judecată de la curtea de apel, din perspectiva recuzării şi incompatibilităţii, fiind reiterate aceleaşi afirmaţii făcute în faţa instanţei anterioare, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recurenta-reclamantă era obligată să îşi configureze criticile de nelegalitate faţă de dispoziţia de constatare a perimării recursului dispusă prin decizia atacată.

În opinia recurentei, instanţa a pus în discuţia părţilor perimarea în condiţii de nelegalitate. Aceasta întrucât, susţine recurenta: a aflat pentru prima oară despre suspendarea cauzei în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. în şedinţa publică de la termenul din 12.10.2021, cu toate că la termenul din 26.01.2021, aceasta a fost prezentă; instanţa nu i-a comunicat hotărârea de suspendare a cauzei din 26.01.2021 decât la solicitarea sa, iar perimarea a fost pusă în discuţia părţilor în absenţa pârâtului Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă, cu încălcarea principiului contradictorialităţii, a principiului disponibilităţii, a principiului publicităţii, a principiului dreptului la apărare, art. 6 CEDO şi jurisprudenţa sa.

Susţinerile recurentei prin care se arată că a fost prezentă la termenul din 26.01.2021, când cauza a fost suspendată pentru lipsa părţilor, şi că instanţa nu i-a comunicat hotărârea de suspendare decât la solicitarea sa, nu pot fi analizate având în vedere că recursul declarat împotriva acestei încheieri a fost respins, ca inadmisibil, potrivit celor reţinute în precedent.

În ceea ce priveşte critica recurentei în sensul că perimarea a fost pusă în discuţia părţilor în absenţa intimatului-pârât, Înalta Curte constată că acesta a fost citat, în mod legal, de instanţă pentru termenul din 12.10.2021, iar opţiunea părţii de a nu se prezenta la termenul de judecată stabilit este în acord cu principiile fundamentale ale procesului civil, a căror încălcare se invocă de către recurentă.

Prin urmare, motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este incident în speţă.

Înalta Curte constată că, deşi au fost indicate ca temei juridic al memoriului de recurs şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., situaţiile reglementate de aceste texte legale nu se regăsesc în criticile aduse deciziei atacate, dispoziţiile legale la care recurenta a făcut referire fiind invocate în mod formal.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie impune părţilor concluzia că soluţia curţii de apel este legală şi temeinică, sens în care, în baza art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 20/2021 din 12 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 20/2021 din 12 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022.