Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2099/2022 AI generated

Insurer prevails as claimant acquiesces to penalties start-date ruling, ending appeal.

Case Number Decizia nr. 2099/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) took formal note of the appellant-claimant's acquiescence (achiesare) to the appellate decision of 5 October 2020, thereby ending the appeal proceedings in favor of the insurer-defendant and leaving the appealed decision in force. The underlying dispute concerned the claimant's demand for material and moral damages from the compulsory motor liability insurer (RCA), including contractual penalty interest of 0.2% per day for the insurer's alleged failure to settle the compensation claim within the legal 3-month deadline under Art. 37 of ASF Norm 23/2014 and Art. 49 of Law 136/1995. The appellate court had shifted the start date of the penalties to the 10th day after the judgment became final, applying Art. 37(4) of the Norm rather than the earlier due date sought by the claimant; on further appeal, the claimant expressly waived the recourse and acquiesced to that decision, which the Court accepted under Arts. 9(3), 463, and 464 of the Civil Procedure Code as a valid act of disposition, rendering the decision final.

Legislator headnote

AI generated

art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 14 alin. (5) C. proc. civ, art. 478 alin. (4) C. proc. civ, art. 14 alin. (6) C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Insurer prevails as claimant acquiesces to penalties start-date ruling, ending appeal: The underlying dispute concerned the claimant's demand for material and moral damages from the compulsory motor liability insurer (RCA), including contractual penalty interest of 0.2% per day for the insurer's alleged failure to settle the compensation claim within the legal 3-month deadline under Art. 37 of ASF Norm 23/2014 and Art. 49 of Law 136/1995. The appellate court had shifted the start date of the penalties to the 10th day after the judgment became final, applying Art. 37(4) of the Norm rather than the earlier due date sought by the claimant; on further appeal, the claimant expressly waived the recourse and acquiesced to that decision, which the Court accepted under Arts. 9(3), 463, and 464 of the Civil Procedure Code as a valid act of disposition, rendering the decision final.

Keywords

AI generated
liability of the insurer contractual damages civil judgment decree of schedule of claims commencement of limitation period satisfaction of claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 463 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ.

Basis for accepting the appellant's adhesion (achiesare) to the appealed decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 1 august 2017, sub număr de dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa: i) în principal, să constate neîndeplinirea de către B. a obligaţiilor prevăzute de art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, precum şi cele prevăzute de art. 37 alin. (1) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, respectiv faptul că nu a notificat respingerea pretenţiilor de despăgubire şi motivele respingerii în termen de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Norma nr. 23/2014, să dispună obligarea B. la plata despăgubirilor potrivit pretenţiilor de despăgubire formulate în cererea de despăgubire:167,98 RON, reprezentând prejudiciul material încercat de reclamant ca urmare a producerii riscului asigurat din data de 29 octombrie 2016; 50.000 euro, reprezentând prejudiciul moral încercat de reclamant ca urmare a producerii riscului asigurat din data de 29 octorrbrie 2016; ii). în subsidiar, să dispună obligarea B. la plata sumelor indicate la pct. i reprezentând prejudiciu material şi moral, pe baza probatoriului administrat în cauză, la care se adaugă suma de 520 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli prilejuite de accident efectuate ulterior formulării cererii de despăgubire, probate cu documente justificative depuse la dosarul cauzei; iii) să dispună obligarea B. la plata penalităţilor legale de întârziere aferente sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri în cuantum de 0.2% pe zi, de la data de 30 iunie 2017 - scadenţa obligaţiei de plată a despăgubirii (expirarea termenului maxim de 3 luni pentru soluţionarea cererii de despăgubire) şi până la achitarea integrală a acesteia, conform art. 38 din Norma 23/2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 453 din 23 februarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată în principal de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenienta C.; a admis cererea formulată în subsidiar; a obligat pârâta la plata sumelor de 660 RON reprezentând daune materiale şi 20.000 euro reprezentând daune morale precum şi plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi aferente debitelor, calculate de la data de 30.06.2017 şi până la data achitării efective; a obligat pârâta la plata sumei de 2978,52 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru proporţională cu pretenţiile admise.

Prin decizia civilă nr. 1959A din 15 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul - reclamant A., în contradictoriu cu intimata - pârâtă B. S.A. şi cu intimata - intervenienta C., împotriva sentinţei civile nr. 458 din 23 februarie 2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă B. S.A., în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. şi cu intimata - intervenienta C., împotriva sentinţei civile nr. 458 din 23 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti ~ secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale, a obligat pârâta la plata sumei de 2522,94 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Prin decizia civilă nr. 960 din 4 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1959 A din 15 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a Civilă; totodată, a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva aceleiaşi decizii şi a trimis cauza instanţei de apel spre rejudecarea apelului pârâtei B. S.A.

In rejudecare, apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub număr de dosar x/2017

Prin decizia civilă nr. 1210 A din 5 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 458 din 23 februarie 2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi cu intimata - intervenientă C..

A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată în sensul obligării pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% aferente debitelor, calculate începând cu a 10-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data achitării efective.

La 2 decembrie 2020, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1210 A din 5 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recurentul-reclamant A. a invocat incidenţa motivelor de recurs reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

A precizat că motivele de recurs se raportează la momentul aplicării sancţiunii penalităţilor legale de întârziere pentru neexecutarea în termenul legal a unei obligaţii de a face, evaluabilă în bani, intuitu personae, sancţiune instituită de lege pentru nesoluţionarea cererii de despăgubire în termenul legal de 3 luni prin una din cele două modalităţi prevăzute de lege, fie prin prezentarea unei oferte de despăgubire, fie printr-un răspuns de respingere a pretenţiilor de despăgubire.

Raportat la dispoziţiile art. 14 alin. (5) C. proc. civ., susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a supus dezbaterilor conţinutul notelor de şedinţă prin care recurentul a formulat o cerere implicita, în conformitate cu art. 478 alin. (4) C. proc. civ. prin care a făcut precizări şi clarificări asupra formulărilor potenţial ambigue, precum şi asupra momentului aplicării penalităţilor de întârziere şi ipoteza normativă aplicabilă situaţiei de fapt în concordanţă cu considerentele 136, 138, 140 ii şi 141 din cererea de chemare în judecată şi a considerentelor din întâmpinarea la apelul asigurătorului RCA.

Cu referire la art. 14 alin. (6) C. proc. civ., susţine ca, în rejudecarea apelului, cale de atac devolutivă, instanţa şi-a întemeiat hotărârea în mod exclusiv pe dezlegările de drept date de instanţa de recurs din primul ciclu procesual, acestea din urmă fiind raportate: unei alte situaţii de fapt, corespunzătoare neexecutării unei obligaţii de "a da", într-un alt termen; precum şi unui alt moment, fără să supună dezbaterii şi fără să constate prima obligaţie impusă de lege asigurătorului RCA învestit cu soluţionarea cererii de despăgubire.

Prin raportare la art. 22 C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, consideră că instanţa de control judiciar, în rejudecarea apelului, cale devolutivă de atac, nu a stabilit situaţia de fapt în urma unei cercetări a fondului cauzei şi a cererii concret formulate în cererea de chemare în judecată şi explicitate prin cererea implicită, în care recurentul a făcut precizări privind formulările ambigue, şi nu a aplicat ipoteza normativă corespunzătoare situaţiei de fapt reale şi obiective relevate de recurent care a arătat că asigurătorul nu şi-a îndeplinit niciuna din obligaţiile prevăzute de lege.

Precizează că obligaţiile prevăzute de lege în sarcina asigurătorului cuprind mai întâi obligaţii de "a face" într-un termen legal raportat momentului avizării de dauna şi abia după aceea obligaţii de "a da", într-un alt termen, raportat la alte momente.

În cauză, mai arată recurentul, regulile de drept aplicabile situaţiei de fapt sunt art. 36, art. 37 alin. (1) lit. a) şi b), art. 38 şi art. 39 alin. (1) şi (2) din Norma ASF nr. 23/2014, iar nu art. 37 alin. (4) din aceeaşi Normă.

Subliniază că aplicarea sancţiunii penalităţilor de întârziere, pe care a invocat-o constant intimata, prevăzută la art. 38 raportat la ipoteza a doua a art. 37 alin. (4) din Norma ASF, (despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească) se referă în mod exclusiv la o obligaţie de "a da" şi nu la o obligaţie de "a face" evaluabilă în bani, intuitu persoane, şi se aplică doar în cele 3 situaţii prevăzute în art. 46 alin. (1)-(3) din Norma ASF nr. 23/2014.

In ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., se susţine, în esenţă, că: decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât nu există nicio referire la situaţia de fapt în devoluţiunea apelului şi niciun considerent propriu al instanţei de apel care să releve cercetarea fondului cauzei şi a precizărilor făcute în acest sens oral, prin întâmpinare la apelul asigurătorului şi explicitate prin notele de şedinţă; Lipseşte raţionamentul logico - juridic care să conducă la formularea unei concluzii prin care să se aplice ipoteza normativă corespunzătoare situaţiei de fapt regăsite în urma cercetării fondului cauzei; nu este indicat deloc articolul de lege care prevede sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale impuse de lege, respectiv art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014.

Subsumat motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că instanţa de apel, deşi nu face nicio referire la art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, invocând dezlegările de drept ale instanţei de casare, restrânge aplicarea acestuia la ipoteza a 2-a a art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014 invocând dezlegările de drept ale instanţei de casare.

Totodată, apreciază că instanţa de apel a aplicat un text de lege străin situaţiei de fapt, care nu se referă nici la sancţiunea penalităţilor de întârziere, nici la soluţionarea cererii de despăgubire, nici la oferta de despăgubire, nici la un răspuns justificat de despăgubire, nici la termenul legal defipt de lege, nici la momentul de la care curge termenul legal pentru executarea acestei obligaţii de "a face" şi nici la sancţiunea corespunzătoare neexecutării acestei obligaţii de "a face": art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014.

Menţionează că asupra dezlegărilor de drept ce fac obiectul prezentei cauze, privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 36, art. 37 şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 46 din 17 ianuarie 2018.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecarea capătului de cerere privind momentul de la care se aplică sancţiunea legală a penalităţilor legale de întârziere pentru nesoluţionarea cererii de despăgubire.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părţi nu a înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 15 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul şi a acordat termen de judecată la data de 2 martie 2022, când judecata recursului a fost suspendată, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Ulterior, la 2 iunie 2022 recurentul-reclamant a solicitat repunerea cauzei pe rol şi, în condiţiile art. 404 C. proc. civ., să se ia act de achiesarea la hotărârea recurată.

În şedinţa publică din 19 octombrie 2022, avocatul recurentului-reclamant A. a depus împuternicire avocaţială, prin care se atestă că, în baza contractului de asistenţă juridică, este împuternicit să exercite următoarele activităţi: reprezentare şi susţinere în faţa I.C.C.J. a cererii de repunere pe rol a cauzei, în temeiul art. 415 C. proc. civ., precum şi a cererii privind achiesarea la decizia civilă nr. 1210 A din 5 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în rejudecare şi, implicit, de renunţare la judecarea recursului formulat, conform art. 463 coroborat cu art. 404 C. proc. civ., în faţa I.C.C.J., secţia a II-a civilă.

Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, cererea recurentului-reclamant A. de achiesare la decizia atacată, reţine următoarele:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I din C. proc. civ. "în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri."

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) raportat la art. 494 din C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre."

Manifestarea de voinţă a recurentului-reclamant, în sensul achiesării la hotărâre, în acord cu prevederile art. 463-464 C. proc. civ., reprezintă un act de dispoziţie al recurentului ca expresie a disponibilităţii recunoscute de lege părţii, conform art. 9 C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile legale evocate mai sus, precum şi manifestarea expresă de voinţă a recurentului, care îmbracă formele prevăzute de art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act de achiesarea acestuia la decizia civilă nr. 1210 A din 5 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentului-reclamant A. la decizia civilă nr. 1210 A din 5 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022.