Shareholder exclusion dispute: revision of merits appeal inadmissible, costs awarded

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei să dispună, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea S.C. C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societăţii ca urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus care să reprezinte valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu pot stabili de comun acord această sumă. Totodată, reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 80-82 şi 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, pe calea cererii reconvenţionale solicitând excluderea reclamantului A. din societatea C. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societăţii în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul A. şi s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul S.C. C. S.R.L., urmând ca părţile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, s-a respins cererea reconvenţională prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate şi dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată de d-na expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7650 RON în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8690,30 RON.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins ca nefondat.

Este de menţionat că, în apel, petentul B. (senior) a formulat la 9 noiembrie 2015 cerere de intervenţie în interesul apelantului-pârât B., care s-a respins în principiu, prin încheierea din 25 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Constanţa; soluţia a fost menţinută prin respingerea ca inadmisibil a recursului, în baza deciziei nr. 1113 din 9 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, împotriva încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2015, B. (senior) a declarat recurs solicitând admiterea cererii de intervenţie.

Pârâtul B. a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, cât şi împotriva încheierii de şedinţă din 7 octombrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a respins excepţia nulităţii actelor de procedură îndeplinite de apărătorul intimaţilor.

Prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 şi a încheierii de şedinţă din 7 octombrie 2015 şi de pârâtul B. senior împotriva încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea penală nr. 178 din 23.04.2021, pronunţată în dosarul x/2020, Tribunalul Constanţa, în baza art. 341 alin. (5) şi (6) lit. a) teza a treia C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanţei nr. 18/P/2016 emise de DNA - Serviciul Teritorial Constanţa la 9.03.2020, menţinută prin ordonanţa nr. 6/II-2/2020 a Procurorului şef al Serviciului Teritorial Constanţa din cadrul DNA; totodată, a respins ca inadmisibilă plângerea petentului formulată împotriva "nepreluării dosarului penal sesizat de către parchetul german" şi împotriva soluţiei de respingere a cererii de preluare de către autorităţile române a urmăririi penale efectuate de Parchetul Berlin în dosarul nr. x JS 901/17, împotriva făptuitorilor A. şi E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, formulată prin adresa nr. x; în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016,Top of FormBottom of Form a formulat prezenta cerere revizuentul B., în temeiul art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, anularea hotărârii sus-menţionate şi, rejudecând recursul, să se dispună admiterea acestuia, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de intimat ca nefondată.

Revizuentul a susţinut, prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată, incidenţa motivelor de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 5 si pct. 7 C. proc. civ. 1865, dat fiind că există înscrisuri noi şi hotărâri potrivnice, care încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile atacate.

După expunerea situaţiei de fapt, revizuentul a arătat că încheierea penală nr. 178 din dosarul x/2020, pe care îşi întemeiază prezenta cerere de revizuire, s-a pronunţat la data de 23.04.2021, astfel că prezenta acţiune este formulată în termenul de o lună de la pronunţarea respectivei încheieri.

Revizuentul susţine, în sinteză, că încheierea menţionată demonstrează că nu a fraudat societatea şi că nu a cumpărat terenurile ca să fraudeze societatea, cum în mod nefondat se reţine în sentinţa civilă de fond in dosarul x/2011

Mai mult, reţinerea potrivit căreia nu şi-a însuşit banii societăţii a fost deja infirmată prin decizia penala definitiva din cadrul dosarului penal x şi prin incheierea penala definitiva din cadrul dosarului penal x/2018

Astfel, situaţia de fapt nu corespunde situaţiei pretins stabilite de către judecătorul de fond şi de apel.

CCR a statuat, prin decizia 866/2015, că cererea de revizuire este o cale de atac pentru restabilirea adevărului în cauză, a mai susţinut revizuentul.

Astfel că, la acest moment există mai multe adevăruri alternative, şi anume constatările organelor penale din dosarul x/2020, din dosarul penal x/2016, din dosarul penal, din dosarul penal x/2018 şi adevărul constatat de către decizia de excludere, care pretinde contrariul faţă de deciziile penale, motiv pentru se impune admiterea cererii de revizuire.

Contrar deciziei civile din dosarul de excludere, a susţinut revizuentul, situaţia de fapt a fost constatată diferit de mai multe instanţe, arătate în cuprinsul cererii de revizuire.

Încheierea penala nr. 178/23.04.2021 din dosarul x/2020 reprezintă act nou şi, deopotrivă, decizie potrivnică ce încalcă pretinsa autoritate de lucru judecat şi constată contrariul faţă de decizia atacată; aceasta se bazează pe un act care se afla pe rolul parchetului înainte ca decizia de excludere să rămână definitivă şi irevocabilă, dosarul penal fiind pe rol din anul 2016, aşa cum rezultă din numărul de dosar.

Revizuentul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 şi 7 vechiul C. proc. civ., astfel: înscrisul pe care îşi fundamentează cererea de revizuire - încheierea penală nr. 178 pronunţată la data de 23.04.2021, in dosarul x/2020, prin care instanţa clasează faptele pe motiv de prescripţie, din dosarul x/2016 - este un înscris nou; cererea nu este tardivă, fiind formulată in termenul de o lună de la pronunţarea încheierii penale; deopotrivă, nu a fost în măsură să producă acest înscris, dosarul penal fiind din anul 2016 pe rol.

Totodată, arată că hotărârea a cărei revizuire se solicită evocă fondul, fiind pronunţată de o instanţă de recurs; în acest sens, amintind decizia 137/25.01.2018, pronunţata de ICCJ in dosarul x/2017, care se impune cu autoritate de lucru judecat.

Revizuentul apreciază că, de fapt, admisibilitatea cererii sale se bazează chiar pe textul de lege, dar şi pe o decizie a Curţii Constituţionale, respectiv 866/2015.

În analizarea admisibilităţii/inadmisibiliăţtii cererii de revizuire, arată revizuentul, trebuie pornit de la prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în raport cu care acesta prezintă o serie de opinii personale.

După redarea unor considerente ale Deciziei 866/2015 a Curţii Contituţionale, revizuentul conchide că orice decizie care ar admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire în speţă, ar fi contrară situaţiei de fapt, autorităţii de lucru judecat, deciziei CCR şi prevederilor legale.

Prin urmare, punctul de vedere al revizuentului este că cererea sa este admisibilă, din perspectiva celor două motive de revizuire invocate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata C. S.R.L. a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, iar prin răspunsul la întâmpinare depus de revizuent s-au invocat o serie de neregularităţi procedurale şi excepţii procesuale, inclusiv excepţia de neconstituţionalitate a "art. 322 cu privire la încălcarea art. 16, 21 şi 24 din Constituţia României şi art. 6 CEDO, care prevede dreptul la un proces echitabil" şi a "art. 322 pct. 7 C. proc. civ. cu privire la încheierile penale definitive", acesta căpătând autoritate de lucru judecat, fiind aplicabil principiul ne bis in idem.

Ulterior, prin notele de şedinţă depuse de revizuent s-a solicitat sesizarea CJUE, invocându-se şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 87 pct. 8 C. proc. civ. pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, indicând art. 16, 21 şi 24 din Constituţia României şi art. 6 CEDO; s-a mai solicitat şi suspendarea, respectiv amânarea judecării cauzei până la redactarea hotărârii pronunţate de Înalta Curte la data de 13 aprilie 2022 în cadrul dosarului nr. x/2011; de asemenea, revizuentul a solicitat suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2019, în subsidiar a solicitat suspendarea cauzei în baza dosarului x, iar în al doilea subsidiar suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului penal rezultând din dosarul x/2014

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea cererii de revizuire, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, reţine următoarele considerente:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Art. 322 C. proc. civ. prevede că pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul, pentru motivele prevăzute expres şi limitativ la pct. 1 - pct. 10 din acelaşi articol.

Textul de lege anterior evocat stabileşte condiţiile de admisibilitate ale revizuirii, indicând hotărârile care pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

În privinţa hotărârilor date de o instanţă de recurs este instituită condiţia de admisibilitate a evocării fondului, care presupune aplicarea altor dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută în cauză şi darea unei dezlegări diferite raportului juridic dedus judecăţii.

Motivele de revizuire invocate de revizuent în susţinerea cererii vizează dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ.

Conform acestor prevederi, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:"dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere" (pct. 5 C. proc. civ.), respectiv:

"dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate" (pct. 7 C. proc. civ.).

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 327 alin. (1) din C. proc. civ., dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt guvernate de principiul legalităţii, regulă cu valoare de ordin constituţional, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În speţă, instanţa supremă constată că prin decizia nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ce face obiectul cererii de revizuire, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 şi a încheierii de şedinţă din 7 octombrie 2015 şi de pârâtul B. senior împotriva încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Sub aspectul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind atacată cu revizuire o hotărâre prin care s-a respins ca nefondat recursul, Înalta Curte constată că hotărârea dată în această cale extraordinară de atac nu îndeplineşte cerinţa de admisibilitate a evocării fondului, impusă de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. din 1865.

Or, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii şi pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procesuale, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Chiar dacă revizuentul a invocat referitor la condiţia evocării fondului autoritatea de lucru judecat a unei decizii irevocabile, instanţa supremă reţine, pe de o parte, că jurisprudenţa din România, nu este izvor de drept şi, ca atare, nu obligă instanţele decât în măsura în care hotărârile sunt pronunţate în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, reprezentat de recursul în interesul legii, remediu al practicii neunitare a instanţelor.

Pe de altă parte, situaţia premisă din hotărârea în raport cu care s-a invocat autoritatea de lucru judecat este diferită de cea din prezenta cauză, astfel că nici din acest punct de vedere hotărârea invocată nu poate fi reţinută.

Sub aspectul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte aminteşte că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când decizia a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune ca hotărârea care se solicită a fi anulată, să fie ulterioară celei a cărei putere de lucru judecat se pretinde că o încalcă. În speţă, însă, hotărârea pretins potrivnică, respectiv încheierea penală nr. 178/23.04.2021 din dosarul x/2020, a fost pronunţată ulterior hotărârii a cărei revizuire se solicită, neputând fi astfel îndeplinită condiţia încălcării principiului puterii de lucru judecat de către hotărârea atacată, câtă vreme decizia pretins potrivnică nici nu exista.

Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de revizuire întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., ca inadmisibilă.

În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa reţine că aceasta a fost invocată din altă perspectivă decât cea avută în vedere în aprecierea admisibilităţii cererii de revizuire în prezenta cauză, astfel încât nu s-a mai impus punerea în discuţie a acesteia.

Totodată, având în vedere soluţia dată cererii de revizuire, Înalta Curte reţine că nu poate analiza solicitarea revizuentului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care aceasta este formulată în cadrul unui demers judiciar inadmisibil, iar verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 poate fi efectuată doar într-o sferă procesuală permisă de dispoziţiile C. proc. civ.

Înalta Curte reţinând culpa procesuală a revizuentului B., în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 8.828,61 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Obligă revizuentul B. la plata sumei de 8.828,61 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata C. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022.