Construction payment claim fails; unpaid stamp duty renders appeal annulled, leaving lower court’s rejection final.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 22.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CORPUL EXPERŢILOR CONTABILI ŞI CONTABILILOR AUTORIZAŢI DIN ROMÂNIA (C.E.C.C.A.R.), obligarea acestuia la plata sumei de 214.645,96 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de execuţie suplimentare executate în baza contractului nr. x/20.04.2015, precum şi a dobânzii aferente acestei sume.

Prin sentinţa civilă nr. 308 din 19 martie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 174 din 1 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 308 din 19 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.

În susţinerea recursului declarat, recurenta-reclamantă arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă arată că instanţa şi-a motivat lacunar hotărârea, analizând elementele ce au stat la baza contractului scris, însă pretenţiile sale făceau obiectul analizei acordului tacit încheiat de părţi, a sporului de valoare adus imobilului şi a contravalorii materialelor folosite.

Apreciază că analiza acordului tacit prin raportare la contractul scris încheiat este greşită, în contextul în care art. 1851 C. civ., nu prevede o cerinţă de formă pentru contractul de antrepriză, fiind aplicabil principiul consensualismului. Potrivit recurentei-reclamante, acordul verbal al reprezentanţilor celor 2 persoane juridice, dublat de comportamentul părţilor dovedeşte existenţa acordului.

În baza art. 1272 alin. (1) C. civ., recurenta-reclamantă susţine că actul juridic valabil încheiat exprimă nu numai ceea ce este expres stipulat, dar şi toate urmările pe care practicile statornice între părţi, uzanţele, legea, sau echitatea le dau contractului după natura lui.

Astfel cum susţine recurenta-reclamantă, reprezentanţi ai intimatului-pârât au efectuat vizite periodice pe şantier, putând deci observa şi lucrările de mochetare şi şapă, acestea nefiind posibil de realizat într-o zi sau într-un termen scurt. Un eventual dezacord sau lipsa de comunicare nu a fost transmis şi nu îi este imputabil, reprezentând o dovadă de rea credinţă din partea intimatului-pârât şi chiar o încercare din partea acestuia de a ascunde înţelegerea verbală pentru lucrările efectuate.

Mai arată recurenta-reclamantă că motivarea trebuie să cuprindă argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţata, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal. Instanţa nu îşi poate fundamenta hotărârea pe supoziţii.

De asemenea, potrivit recurentei-reclamante, hotărârea din apel cuprinde motive contradictorii, iar în mare parte, motivarea Curţii este o reluare a aprecierilor instanţei de font, fiind încălcat astfel dreptul dublului grad de jurisdicţie.

Recurenta-reclamantă susţine că nici prima instanţă, nici instanţa din apel nu au făcut trimitere în motivarea hotărârilor la corespondenţa electronică a părţilor şi nu s-au pronunţat în sensul respingerii probelor sau în sensul admiterii lor.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că instanţa din apel nu s-a pronunţat cu privire la sporul de valoare dovedit prin raportul de expertiză şi nici cu privire la obţinerea contravalorii materialelor folosite.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În raport de art. 1242 alin. (1) şi (2), art. 1272 alin. (1), art. 1851 şi următoarele C. civ., recurenta-reclamantă susţine că au existat două acorduri de voinţă, unul încheiat în forma scrisă şi unul în formă nescrisă.

De asemenea, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, din motivarea instanţei de apel, aplicabilitatea art. 1169 din C. civ. se raportează numai la o parte.

Mai arată recurenta-reclamantă că, în raport de art. 1640 C. civ., a solicitat contravaloarea sporului adus imobilului stabilit prin raportul de expertiză prezent la dosar, deoarece nu mai putea refolosi obiectele sanitare, electrice şi mochetele deja montate, întrucât acestea sunt deja folosite de mai bine de un an de către intimat, s-au uzat iar mochetele au fost şi secţionate conform dimensiunilor fiecărei camere în parte. Acest aspect nu a fost analizat de instanţa de fond, deşi a fost indicat prin cerere.

De asemenea, articolul 14 din contract face referire la ceea ce cuprinde contractul şi nu la aspecte noi pe care părţile nu le-au prevăzut la momentul încheierii contractului. Acordul tacit a fost demonstrat în cadrul dosarului prin raportul de expertiză şi prin declaraţia martorei B..

Concluzionând, recurenta-reclamantă apreciază că pretenţiile sale au fost dovedite cu un probatoriu complex administrat în cauză.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor pentru a depune puncte de vedere.

Intimatul-pârât a depus punct de vedere la raport.

Înalta Curte, analizând recursul declarat, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 "Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

Articolele 32 şi 33 din acelaşi act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege, acestea plătindu-se anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Conform art. 197 şi art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

În sarcina recurentei-reclamante s-a stabilit o taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.798,96 RON, obligaţie ce i-a fost comunicată la data de 31 mai 2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.

Prin încheierea din 29 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de recurenta-reclamantă.

La data de 12 aprilie 2022, recurenta-reclamantă a transmis prin poştă electronică, în xerocopie, un ordin de plată reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2.798,96 RON.

Prin raportul întocmit de magistratul-asistent şi comunicat recurentei-reclamante la data de 12 mai 2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar, i s-a pus în vedere acesteia să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Raţiunea pentru care dovada plăţii achitării taxei judiciare de timbru se ataşează cererii în original, iar nu în copie, este de a nu fi folosită în alt dosar.

Înalta Curte, vând în vedere că recurenta-reclamantă nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în original, în baza dispoziţiilor art. 197, coroborate cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierilor pronunţate în cauză şi a deciziei civile nr. 174 din 1 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierilor pronunţate în cauză şi a deciziei civile nr. 174 din 1 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca netimbrat.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2022.