Loan repayment claims against former directors fail as cassation appeals annulled for factual re-argument.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 13 octombrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei totale de 7.500.000 RON şi a dobânzii legale calculate de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective, actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii, reprezentând valoarea împrumutului acordat către E. S.A.

La termenul de judecată din 05 iulie 2016, instanţa a respins excepţiile inadmisibilităţii, a nulităţii cererii de chemare în judecată, a lipsei dovezii calităţii de reprezentant, ca neîntemeiate. Totodată, a fost admisă cererea formulată de pârâtul D. şi, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost suspendată judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei înregistrate sub nr. x/2013 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 128 R/2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul declarat de reclamantă şi a casat în parte încheierea recurată, respectiv a trimis cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 4923 din 28 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prematurităţii invocată de pârâtul D., ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la plata către pârâtul D. a sumei de 45.309,88 RON, la plata către pârâtul B. a sumei de 14.554,33 RON, la plata către pârâtul C. a sumei de 4.440 Euro (în echivalent RON la cursul valutar B.N.R. din data plăţii), cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 948A din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4923 din 28 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii B., C. şi D..

Prin decizia civilă nr. 399A din 4 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă cererea de completare a deciziei civile nr. 948 din 30 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, formulată de petentul D.; s-a dispus completarea acestei decizii în sensul că a fost obligată apelanta la plata către intimatul D. a sumei de 11.315,71 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestor decizii, S.C. A. S.A. a formulat cereri de recurs.

În susţinerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1441 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990, care statuează că "(1) Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator. (...) (4) Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu loialitate, în interesul societăţii."

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 25.01.2013, intimatul-pârât D. şi-a asumat în mod expres obligaţia de a întocmi o notă de fundamentare privind variantele de eficientizare a activităţii E. - pe care urma să o supună spre aprobare Consiliului de Administraţie şi apoi Adunării Generale a Acţionarilor.

Ulterior, acesta a înţeles să nu mai întocmească nota de fundamentare, fără niciun motiv sau justitificare, fapt care, în opinia recurentei-reclamante reprezintă o dovadă a faptului că intimatul-pârât nu şi-a îndeplinit mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator.

Recurenta-reclamantă apreciază că, întrucât instanţa de apel a considerat că neîndeplinirea acestei obligaţii de către intimatul-pârât nu ar reprezenta o faptă ilicită contractuală, a încălcat dispoziţiile art. 1441 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990.

Totodată, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, deşi corpul de control a constatat că deciziile Consiliului de Administraţie prin care s-ar fi aprobat împrumuturile către E. conţin acelaşi număr şi nu sunt înregistrate în evidenţele societăţii, instanţa de apel, în mod subiectiv şi fără niciun temei de drept, a apreciat că în ceea ce priveşte argumentul referitor la numerele hotărârilor, aceste aspecte ţin de organizarea activităţii societăţii şi relevă o inconsecvenţă în ce priveşte modul de ţinere a evidenţelor şedinţelor şi a deciziilor consiliului de administraţie, însă nu conferă, prin ele însele, caracter ilicit faptei intimaţilor-pârâţi.

Prin acest considerent, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1441 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990, odată ce a calificat activitatea desfăşurată de intimaţii-pârâţi ca fiind una inconsecventă, iar nu ca nefiind exercitată cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator.

De asemenea, recurenta-reclamantă apreciază că, prin acelaşi considerent, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, care prevăd în mod expres că "(1) Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: (...) c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere ".

Recurenta-reclamantă mai arată că, deşi instanţa de apel în mod corect a constatat că intimatul D. a semnat singur, iar nu alături de ceilalţi administratori, contractul de imprumut, aprobat anterior de către Consiliul de administraţie al societăţii, fapt ce reprezintă o nerespectare a prevederilor legale referitoare la atribuţiile administratorilor - art. 1432 din Legea nr. 31/1990, a apreciat că această faptă, nu este, prin ea însăşi, aptă să producă prejudiciul pretins, raportat la împrejurările expuse, lipsind, aşadar, legătura de cauzalitate specifică.

Or, prin acest considerent, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1.350 din C. civ., deoarece nu a observat că însăşi fapta intimatului-pârât D., de a nu respecta limitele mandatului acordat, a fost cea care a cauzat prejudiciul societăţii.

Mai precis, câtă vreme abia prin Decizia Consiliului de Administraţie din data de 03.07.2013 a fost desemnat drept preşedinte al Consiliului de Administraţie intimatul-pârât D., acesta nu avea dreptul şi calitatea de a semna singur contractul de împrumut încheiat la data de 21.06.2013 - anterior numirii sale drept Preşedinte al Consiliului de Administraţie.

În aceste condiţii, recurenta-reclamantă apreciază că există o legătură de cauzalitate între fapta intimatului-pârât D. de a semna fără drept un contract de împrumut şi prejudiciul care i-a fost cauzat prin acest contract, respectiv diminuarea patrimoniului cu suma împrumutată.

Recurenta-reclamantă susţine şi că, prin considerentul instanţei de apel potrivit căruia în contextul în care societatea reclamantă şi-a asumat, în mod expres, obligaţia de susţinere a activităţii E. S.A. şi de finanţare a acesteia, în contextul în care S.C. E. S.A. nu mai desfăşura activitate şi nu mai realiza venituri", a fost încălcat art. 1.270 din C. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere forţa obligatorie a contractului şi să constate că intimaţii-pârâţi au încheiat contractele de împrumut în care au precizat că destinaţia sumelor împrumutate de S.C. A. S.A. către S.C. E. S.A. a fost pentru conservarea proprietăţilor imobiliare ale E., plata taxelor aferente către bugetele de stat şi pentru finanţarea şi dezvoltarea activităţii curente, deşi, la data acordării împrumuturilor, societatea E. S.A. avea în derulare contracte de prestări servicii care au avut ca obiect tocmai demolarea proprietăţilor imobiliare reprezentate de hale industriale, astfel cum s-a constatat în raportul de inspecţie fiscală depus la dosarul cauzei.

Concluzia recurentei-reclamante este în sensul că intimaţii-pârâţi au încheiat contracte despre care ştiau că nu vor fi respectate de către E. S.A., câtă vreme exista o neconcordanţă clară între intenţiile şi planurile societăţii E. S.A. şi destinaţia sumelor împrumutate, care era indicată în contractul de împrumut.

Recurenta-reclamantă precizează şi că intimaţii-pârâţi au acordat societăţii E. S.A., în decursul a patru luni, împrumuturi de peste 1.600.000 euro, deşi în planul de afaceri aprobat prin Decizia Consiliului de Administraţie nr. 8/19.02.2013 au fost previzionate "cheltuieli întreţinere E." în sumă de 2.000 euro pe lună timp de doi ani - adică 24.000 euro anual.

În raport de aceste aspecte, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 144 indice 1 din Legea nr. 31/1990, deoarece nu a constatat, prin raportare la faptele săvârşite de intimaţii-pârâţi, că acestea reprezintă nerespectări ale art. 144 indice 1 din Legea nr. 31/1990, care sunt de natură a conduce la atragerea răspunderii acestora.

În plus, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1.915 din C. civ., prin aprecierea potrivit căreia A. şi-ar putea recupera creanţele în procedura insolvenţei E., iar aceasta nu numai pentru că acest considerent al instanţei reprezintă o simplă supoziţie, ci şi pentru că art. 1.915 din C. civ. reglementează în mod expres obligaţia administratorilor de a acoperi prejudiciile produse societăţii, obligaţie pe care instanţa de apel a considerat-o ca fiind injustă.

Potrivit recurentei-reclamante, instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire faptul că nu ar putea obţine de la societatea E. S.A. dobânda legală solicitată în prezenta cauză, chiar şi dacă E. S.A. i-ar restitui sumele împrumutate, fiind, fără putinţă de tăgadă, că nu ar putea încasa de două ori aceeaşi creanţă.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel trebuia să analizeze speţa în integralitatea sa, adică să aibă în vedere toate fapte săvârşite de intimaţii-pârâţi, printr-o viziune de ansamblu.

În aceste condiţii, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1442 din Legea nr. 31/1990, care prevăd că "Administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor, potrivit prevederilor art. 72 şi 73".

Totodată, recurenta-reclamantă invocă faptul că, deşi prin cererea de apel, a adus şi alte motive în susţinerea cererii de chemare în judecată, acest aspect nu poate fi considerat ca o schimbare a cauzei, în raport de dispoziţiile exprese ale art. 478 alin. (2) din C. proc. civ. care permit ca, prin cererea de apel, să fie invocate motive, mjloace de apărare şi dovezi noi.

Aşadar, faptul că instanţa de apel nu a analizat aceste argumente aduse prin cererea de apel, reprezintă, în opinia recurentei-reclamante o măsură netemeinică şi nelegală.

Recurenta-reclamantă apreciază că, dacă instanţa de apel ar fi analizat speţa şi prin prisma acestor argumentelor expuse prin cererea de apel, ar fi constatat că: intimaţii-pârâţi au acordat în numele său un împrumut societăţii E. S.A. în valoare de 600.000 RON, fără să existe nici măcar un început de dovadă scrisă prin care E. S.A. să îşi asume că va returna suma împrumutată, la ce termen şi în ce condiţii; cele două contracte de împrumut nu au fost încheiate în formă autentică, deşi aceasta formalitate le-ar fi conferit calitatea de titluri executorii, astfel cum prevede art. 2.165 din C. civ. actul constitutiv în vigoare în prima jumătate a anului 2013, la art. 11.4, prevede faptul că administratorii nu au dreptul de a decide acordarea de împrumuturi în numele societăţii, în lipsa unei hotărâri A.G.A.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că sunt îndeplinite în cauză condiţiile pentru atragerea răspunderii intimaţilor-pârâţi.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 399A din 4 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, aceasta arată că a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020, prin care a solicitat casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată formulată şi a respingerii cererii intimaţilor-pârâţi de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată şi a admiterii cererii sale de obligare a intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată aferente tuturor stadiilor procesuale.

Ulterior formulării cererii de recurs, a fost soluţionată cererea de completare a deciziei recurate, formulată de intimatul-pârât D., instanţa dispunând obligarea reclamantei la plata către acesta a sumei de 11.315,71 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Având în vedere că a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020 şi ţinând cont că decizia civilă nr. 399A din 04 martie 2021 completează decizia civilă nr. 948A din 30 iulie 2020 şi face parte integrantă din aceasta, recurenta-reclamantă arată că înţelege să formuleze cerere de recurs şi împotriva deciziei civile nr. 399A din 04 martie 2021, pentru aceleaşi motive expuse în cadrul cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursurilor pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursurilor ca nefondate, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020 ca inadmisibil, nefiind incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspunsuri la întâmpinările intimaţilor-pârâţi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Intimatul-pârât D. a depus punct de vedere la raport.

Înalta Curte va califica excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020, invocată de intimatul-pârât B., ca fiind excepţia nulităţii, intimatul susţinând că argumentele expuse în cererea de recurs nu se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Admisibilitatea căii de atac se cenzurează din perspectiva recunoaşterii prin lege a respectivei căi de atac, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 129 din Constituţia României şi dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. or, în speţă, recurenta-reclamantă are deschisă calea de atac a recursului.

Înalta Curte, analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi D. şi B., a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., urmează să o admită, pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte constată că prin cererile de recurs recurenta-reclamantă, deşi a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal.

Astfel, deşi recurenta-reclamantă invocă încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1441 alin. (1) şi (4), art. 73 alin. (1) lit. c), art. 1442 din Legea nr. 31/1990, precum şi a art. 1.350, art. 1.270, art. 1.915 din C. civ., în realitate, îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţă şi tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Înalta Curte mai reţine, de asemeneam că, în ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 399A din 4 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, recurenta-reclamantă nu expune critici de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată, arătând că înţelege să susţină aceleaşi critici expuse cu privire la decizia civilă nr. 948A din 30 iulie 2020.

Reiese, aşadar, că recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va califica excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât B., ca fiind excepţia nulităţii, va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi D. şi B. şi, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020 şi a deciziei civile nr. 399A din 4 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Cererile formulate de intimaţii-pârâţi D., B. şi C., privind obligarea recurentei-reclamante S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată, vor fi respinse ca nedovedite, la dosar nefiind depuse înscrisuri din care să reiasă existenţa şi întinderea lor, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Califică excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât B., ca fiind excepţia nulităţii.

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi D. şi B..

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 948A din 30 iulie 2020 şi a deciziei civile nr. 399A din 4 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererile formulate de intimaţii-pârâţi D., B. şi C., privind obligarea recurentei-reclamante S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2022.