Extraordinary annulment inadmissible where cassation appeal was fully admitted and remaining grounds deliberately excluded due to lack of legal reasoning
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal for annulment filed by the state lotteries company, thereby upholding the prior appellate decision that had admitted the company’s cassation appeal, quashed the lower court’s ruling, and remanded the case for re-judgment; the underlying dispute concerned a civil lawsuit where the appellant challenged the appellate court’s failure to analyze three of the four invoked cassation grounds, specifically arguing that the omission violated procedural norms and the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights. The court held that the statutory grounds for annulment under Article 503(2)(3) of the Code of Civil Procedure were not met because this remedy is strictly limited to cases where a cassation appeal is dismissed or partially admitted, whereas in the instant case the appeal was fully admitted, rendering a review of omitted grounds unnecessary; furthermore, the court determined that the appellate court had deliberately and reasonedly declined to analyze the remaining grounds due to a lack of legal reasoning in the initial decision, which did not constitute a procedural omission warranting annulment. Consequently, the court ordered the rejection of the annulment petition and also rejected the opposing parties’ claims for court costs due to insufficient proof of expenses.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ, art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 249 C. civ; Extraordinary annulment inadmissible where cassation appeal was fully admitted and remaining grounds deliberately excluded due to lack of legal reasoning: The court held that the statutory grounds for annulment under Article 503(2)(3) of the Code of Civil Procedure were not met because this remedy is strictly limited to cases where a cassation appeal is dismissed or partially admitted, whereas in the instant case the appeal was fully admitted, rendering a review of omitted grounds unnecessary; furthermore, the court determined that the appellate court had deliberately and reasonedly declined to analyze the remaining grounds due to a lack of legal reasoning in the initial decision, which did not constitute a procedural omission warranting annulment. Consequently, the court ordered the rejection of the annulment petition and also rejected the opposing parties’ claims for court costs due to insufficient proof of expenses.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive for the rejection of the extraordinary appeal for annulment.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1594 din 17 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis recursul declarat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 1909 A din 10 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. A fost casată decizia recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Contestatoarea COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei mai sus menţionate, invocând ca temei de drept art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esenţă, că în susţinerea recursului soluţionat prin decizia atacată a invocat patru motive de casare, însă instanţa de recurs a analizat un singur motiv, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Potrivit contestatoarei, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza instanţei de apel, spre rejudecare, urmând a se analiza cel de-al doilea motiv din cererea de apel privind modul în care instanţa de fond a analizat cazul de întrerupere prevăzut de art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Însă, astfel cum susţine contestatorea, Înalta Curte nu a analizat deloc celelalte trei motive de casare, invocate la filele x din cererea de recurs, deşi au fost invocate în termenul legal, instanţa având obligaţia cercetării acestora, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ.
Contestatoarea susţine că, prin această omisiune, i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea în parte a deciziei atacate şi rejudecarea recursului în ceea ce priveşte motivele de casare neanalizate.
Totodată, potrivit contestatoarei, omisiunea cercetării motivelor de recurs constituie o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Prin încheierea din 16 decembrie 2020, pronunţată în dosar nr. x/2020, s-a dispus preschimbarea din oficiu a termenului de judecată pentru 24 februarie 2021, cu citarea părţilor.
La 7 ianuarie 2021, intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
La aceeaşi dată, intimatul B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii.
La 8 ianuarie 2021, intimatul C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii, în măsura în care reiese din actele de la dosar, iar, în subsidiar, respingerea ca inadmisibilă, respectiv ca neîntemeiată.
Intimatul D. a formulat întâmpinare la 14 ianuarie 2021 prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
La 14 ianuarie 2021, intimata E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
La 3 februarie 2021, intimatul F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
La 16 februarie 2021, intimata G. a depus la dosar certificatul de deces al intimatului D..
Prin încheierea din 24 februarie 2021 s-a dispus amânarea judecării pentru a da posibilitatea contestatoarei să facă demersuri pentru aflarea moştenitorilor intimatului D., aceşti fiind indicaţi prin adresa depusă la dosar la 13 mai 2021, fixându-se termen la 16 iunie 2021.
La 13 mai 2021, intimata G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
Prin încheierea din 16 iunie 2021, s-a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului D., punându-i-se în vedere contestatoarei obligaţia de a indica domiciliile acestora şi fixându-se termen de judecată la 13 octombrie 2021.
La 6 octombrie 2021, intimaţii H. şi I. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu au acceptat moştenirea defunctului D..
Prin încheierea din 13 octombrie 2021, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în raport de prevederile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
La 17 martie 2022, contestatoarea a formulat cerere de reluare a judecăţii, iar în raport de prevederile art. 249 C. civ., a solicitat, în ceea ce-i priveşte pe intimaţii H. şi I., disjungerea cauzei.
Prin încheierea din 15 iunie 2022 s-a dispus amânarea judecării cauzei la 19 octombrie 2022, constatându-se lipsa de procedură cu intimaţii.
La 3 octombrie 2022, contestatoarea a depus note scrise prin care a arătat ca fost dezbătută succesiunea defunctului D..
La 7 octombrie 2022, intimaţii H., I. şi G. au depus note de şedinţă la care au anexat certificatul privind calitatea de moştenitori ai defunctului D. şi au solicitat respingerea contestaţiei.
La 19 octombrie 2022, intimatul F. a depus concluzii scrise.
Înalta Curte, examinând contestaţia în anulare, urmează să o respingă, motivat de următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Motivele invocate de contestatoare sunt circumscrise dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cu care hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.
Înalta Curte subliniază că anularea hotărârii instanţei de recurs pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii: obiectul contestaţiei este o hotărâre prin care instanţa de recurs a respins recursul sau l-a admis în parte; necercetarea vreunuia dintre motivele de casare trebuie să fie rezultatul unei omisiuni a instanţei de recurs; motivele de recurs omis a fi fost cercetate să fie cele care au fost invocate în termen.
Acest motiv de contestaţie în anulare poate fi invocat, aşadar, numai în cazul în care recursul a fost respins sau admis în parte, nu şi atunci când instanţa de recurs a admis recursul în întregime, întrucât în această situaţie devin incidente dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., în raport de care, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
Or, Înalta Curte reţine, că prin decizia atacată, instanţa de recurs a admis recursul declarat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 1909 A din 10 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. A casat decizia recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Aşadar, nu este îndeplinită cerinţa ca recursul să fi fost respins sau admis în parte.
Totodată, în considerente, instanţa de recurs a arătat că nemotivarea hotărârii, în privinţa aspectelor reţinute, împiedică exercitarea controlului judiciar, fiind în imposibilitatea de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său, astfel încât nu vor fi analizate celelalte motive expuse în susţinerea cererii de recurs.
Înalta Curte observă, aşadar, că nu este îndeplinită nici cerinţa omisiunii cercetării vreunuia dintre motivele de casare, instanţa de recurs arătând de ce nu pot fi analizate şi celelalte motive. Neanalizarea tuturor motivelor invocate în cererea de recurs nu este cauzată de omisiunea instanţei, ci a avut un caracter deliberat.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, nefiind incidente motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 508 C. proc. civ., să respingă contestaţia în anulare. Constatând că, deşi intimaţii E. şi F. au solicitat obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, nu au făcut dovada acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., va respinge cererea, ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei nr. 1594 din 17 septembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.
Respinge cererea formulată de intimaţii E. şi F., privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2022.