Limits of devolutionary effect: inadmissibility of new grounds challenging the validity of a construction acceptance protocol in cassation

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 februarie 2020 în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Arad, reclamanta P.A.B. ROMÂNIA S.R.L. a chemat în judecată pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună nulitatea absolută a procesului-verbal de recepţie a lucrărilor de desfiinţare şi demolare încheiat în data de 17.10.2019, întrucât a fost întocmit cu încălcarea atât a dispoziţiilor contractuale privind finalizarea lucrărilor (art. X din contractul de execuţie nr. x/30.09.2019), cât şi a dispoziţiilor legale imperative cuprinse în H.G. nr. 343/2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, respectiv art. 11, art. 12 şi art. 15; să se constate faptul că lucrările nu au fost executate aşa cum rezultă din situaţia de lucrări nr. x/17.10.2019, iar pe cale de consecinţă, să se stabilească conform situaţiei din teren, atât cantitatea demolată, cât şi valoarea lucrărilor.

Prin sentinţa civilă nr. 362 din 8 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 107 din 19 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalului Specializat Cluj, s-a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârâtă; s-a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P.A.B. ROMÂNIA S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. şi a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei în cuantum de 5.200,47 RON, reprezentând onorariu avocaţial şi cheltuieli de transport.

Prin decizia civilă nr. 525 din 11 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta P.A.B. ROMÂNIA S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 107 din 19 ianuarie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Specializat Cluj; a fost obligată apelanta să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta P.A.B. ROMÂNIA S.R.L.

În susţinerea căii de atac, recurenta-reclamantă arată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu este suficient motivată şi cuprinde motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că cererea de chemare în judecată are ca obiect nulitatea procesului-verbal de recepţie a lucrărilor executate de A. S.R.L., sancţiune ce se impune, motivat de faptul că procesul-verbal a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative prevăzute de C. civ. şi de H.G. nr. 343/2017.

Potrivit recurentei-reclamante, viciile procesului-verbal de recepţie au reprezentat nucleul cererii de chemare în judecată, iar argumentele au fost reiterate şi în apel.

Cu toate acestea, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia procesul-verbal contestat ar fi afectat de vicii, aceasta a fost invocată pentru prima dată în calea de atac.

Or, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, a invocat două motive pentru care se impune anularea procesului-verbal de recepţie, respectiv: comisia de recepţie nu a fost legal întrunită, neexistând nici notificarea executantului privind finalizarea lucrării, iar procesul-verbal a fost încheiat cu nerespectarea formei prevăzute în mod imperativ de lege.

Reiese, aşadar că, în faţa primei instanţe, au fost invocate aceleaşi motive de nulitate a procesului-verbal de recepţie, nefiind astfel vorba de motive noi, invocate în faţa instanţei de apel.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a analizat actele procesuale şi nici motivele referitoare la viciile procesului-verbal.

Faptul că instanţa de apel nu a analizat motivele invocate şi a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 478 din C. proc. civ., fără să pună în discuţia părţilor acest aspect şi fără ca vreuna din părţi să fi invocat aceste dispoziţiile legale, se circumscrie, în opinia recurentei-reclamante, motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În susţinerea criticii ce vizează nemotivarea hotărârii atacate, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel nu a avut în vedere argumentele sale, nu a analizat dispoziţiile legale pe care le-a invocat şi a invocat motive străine de natura cauzei.

Ca atare, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea instanţei de apel nu respectă cerinţele de motivare impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanţa de apel neprocedând la un examen efectiv al argumentelor invocate.

În acest sens arată că, deşi a invocat ca fiind aplicabile cauzei dispoziţiile legale din materia recepţiei prevăzute de art. 1.848 din C. civ., precum şi de dispoziţiile de H.G. nr. 343/2017, instanţa de apel le-a înlăturat de la aplicare, fără însă a oferi o motivare în acest sens.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că a invocat vicii ale procesului-verbal de recepţie, în sensul că acesta nu cuprinde anumite menţiuni obligatorii, iar instanţa de apel nu le-a analizat şi nu le-a avut în vedere la soluţionarea cauzei.

Ca atare, recurenta-reclamantă apreciază că, atât timp cât în considerente instanţa nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu a evocat normele substanţiale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a apreciat eronat că procesul-verbal încheiat la data de 17.10.2019 nu intră în sfera de incidenţă a H.G. nr. 343/2017, fără a expune argumente în susţinerea acestei interpretări.

Astfel cum precizează recurenta-reclamantă, pentru lucrările ce au făcut obiectul contractului de execuţie nr. x/2019 a fost nevoie de obţinerea unei autorizaţii, fapt ce atrage incidenţa art. 1.878 din C. civ., în sensul că recepţia acestor categorii de lucrări are loc în două etape: la terminarea lucrării (pe care C. civ. o califică drept provizorie), urmată de recepţia finală, procedurile de recepţie efectuându-se în condiţiile legii speciale.

Regulamentul impune aşadar, ca recepţia lucrărilor pentru care este nevoie de autorizaţie să fie întotdeauna expresă, cu participarea atât a beneficiarului, cât şi a autorităţilor, fiind exclus orice alt mecanism de recepţie, dat fiind interesul public legat de calitatea în construcţii ocrotit prin Regulament.

Mai arată recurenta-reclamantă că interpretarea instanţei de apel referitoare la faptul că obligaţia de convocare a comisiei îi aparţinea, nu poate fi un argument în susţinerea legalităţii procesului-verbal.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă arată că, în prezenta cauză, nu poate fi vorba de o nulitate relativă dat fiind interesul public legat de calitatea în construcţii, dispoziţiile art. 1.878 din C. civ. şi cele ale H.G. nr. 343/2017 fiind norme juridice imperative care ocrotesc un interes public.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 1.247 din C. civ., sancţiunea care intervine pentru încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, este nulitatea absolută, iar nu cea relativă.

Recurenta-reclamantă solicită a se avea în vedere şi criticile de nelegalitate pe care le-a invocat şi pe care instanţa nu le-a analizat.

În acest sens, susţine că nu a fost legal întrunită comisia de recepţie, neexistând nici notificarea privind finalizarea lucrării.

În susţinerea acestui argument, recurenta-reclamantă arată că, potrivit art. X.l. din contractul de execuţie nr. x/30.09.2019, convocarea comisiei de recepţie se va face în conformitate cu normele tehnice în vigoare care reglementează această activitate, dispoziţiile contractuale fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 9 din H.G. nr. 343/2017.

Or, în prezenta cauză, executantul a întocmit procesul-verbal fără respectarea dispoziţiilor ce reglementează recepţia lucrărilor, astfel, pe lângă faptul că nu a notificat beneficiarul pentru a convoca comisia de recepţie, nici componenţa acesteia nu este în conformitate cu art. 11 din H.G. nr. 343/2017, nefiind convocat şi neparticipând un reprezentant al autorităţii care a emis autorizaţia de desfiinţare. De asemenea, beneficiarul nu a numit specialiştii care să participe la recepţia lucrării şi nici preşedintele comisiei. Mai mult decât atât, din dispoziţiile legale rezultă faptul că reprezentantul executantului nu face parte din comisia de recepţie, or procesul-verbal atacat este semnat inclusiv de reprezentantul executantului.

Mai susţine recurenta-reclamantă că procesul-verbal a fost încheiat cu nerespectarea formei prevăzute în mod imperativ de lege, art. 12, coroborat cu art. 13 alin. (8) din H.G. nr. 343/2017, prevăzând că procesul-verbal de recepţie trebuie să cuprindă în mod obligatoriu anumite menţiuni, respectiv: valoarea finală a lucrărilor, cu şi fără T.V.A., situaţia de absenţă a unor membri ai comisiei, decizia de admitere sau de respingere a recepţiei şi motivarea, aspecte care lipsesc din procesul-verbal atacat.

De asemenea, potrivit Anexei nr. 2 la H.G. nr. 343/2017, procesul-verbal întocmit trebuie să poarte un număr, să se specifice şi numărul autorizaţiei de desfiinţare şi al autorităţii emitente, precum şi intervalul de timp în care comisia şi-a desfăşurat activitatea, menţiuni în lipsa cărora procesul-verbal nu este legal întocmit.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună nulitatea absolută a procesului-verbal de recepţie a lucrărilor de desfiinţare şi demolare încheiat în data de 17.10.2019, întrucât a fost întocmit cu încălcarea atât a dispoziţiilor contractuale privind finalizarea lucrărilor (art. X din contractul de execuţie nr. x/30.09.2019), cât şi a dispoziţiilor legale imperative cuprinse în H.G. nr. 343/2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, respectiv art. 11, art. 12 şi art. 15; să se constate faptul că lucrările nu au fost executate aşa cum rezultă din situaţia de lucrări nr. x/17.10.2019, iar pe cale de consecinţă, să se stabilească conform situaţiei din teren, atât cantitatea demolată, cât şi valoarea lucrărilor.

Prin apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe, reclamanta a invocat că procesul-verbal din 17.10.2019 este afectat de vicii.

Înalta Curte arată că limitele efectului devolutiv al apelului sunt determinate, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum, iar, pe de altă parte, de ceea de s-a supus judecăţii la prima instanţă - tantum devolutum quantum iudicatum.

Reiese, aşadar, că deşi apelul provoacă o nouă judecată în fond a litigiului, această cale de atac reprezintă un mijloc procedural de continuare a procesului, fiind exclusă dezvoltarea cadrului procesual.

Ca atare, sub aspectul obiectului, al cauzei şi al părţilor, rămâne cel care a fost stabilit înaintea primei instanţe, în raport de prevederile art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Or, astfel cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, prin invocarea, de altfel formală, a faptului că procesul-verbal din 17.10.2019 este afectat de vicii, reclamanta a urmărit să extindă obiectul cauzei deduse judecăţii, fapt ce contravine prevederilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Critica recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel nu a pus în discuţie incidenţa dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ. nu poate fi reţinută, în condiţiile în care, aşa cum reiese din decizia recurată, părţile au fost reprezentate prin apărători aleşi, care au pus concluzii în susţinerea, respectiv în combaterea cererii de apel, iar instanţa de apel avea obligaţia de a soluţiona în limitele impuse de C. proc. civ. indicate anterior, obligaţie care a fost respectată.

Mai mult decât atât, nu se poate reţine o eventuală lipsă de analiză a instanţei de apel referitoare la faptul că procesul-verbal din 17.10.2019 nu respectă cerinţele impuse de H.G. nr. 343/2017, câtă vreme instanţa de apel nu a reţinut incidenţa în cauză a acestui act normativ.

Faptul că instanţa de apel a reţinut că prevederile art. 9, art. 11 şi art. 12 din H.G. nr. 343/2017, invocate de reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată, nu sunt incidente cu privire la examinarea procesului-verbal din 17.10.2019, nu pot conduce la concluzia că instanţa de apel nu a avut în vedere criticile sale şi că nu a procedat la un examen efectiv al argumentelor invocate.

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat criticile expuse în susţinerea căii de atac şi a expus raţionamentul juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, astfel cum reiese din considerentele expuse la pag. 9, 10 din decizia recurată, motivele nefiind străine de natura cauzei. Faptul că instanţa de apel nu a pronunţat hotărârea în sensul dorit de reclamantă nu se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, reiese că hotărârea recurată respectă cerinţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi recurenta-reclamantă a indicat în memoriul de recurs şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele expuse în susţinerea acestui motiv de recurs vizează exclusiv situaţia de fapt referitoare la obligaţia de convocare a comisiei de recepţie a lucrărilor, la componenţa acesteia, la dispoziţiile contractului de execuţie nr. x/30.09.2019, la menţiunile care trebuie să fie inserate în procesul-verbal de recepţie.

Or, recurenta-reclamantă tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

O critică de netemeinicie este, de asemenea, şi argumentul recurentei-reclamante în sensul că eronat a apreciat instanţa de apel că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile H.G. nr. 343/2017, câtă vreme excluderea de la aplicare a acestui act normativ în cauza dedusă judecăţii este rezultatul analizei situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză.

În ceea ce priveşte art. 1.878 C. civ., invocat de către recurenta-reclamantă în susţinerea nulităţii absolute a procesului-verbal din 17.10.2019, Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii legale au fost invocate de către reclamantă pentru prima dată în faţa instanţei de apel. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, obiectul, cauza şi părţile rămân cele care au fost stabilite înaintea primei instanţe, în raport de prevederile art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., neputând fi reţinut un motiv de nelegalitate din această perspectivă.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă P.A.B. ROMÂNIA S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 525 din 11 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă. Constatând că, deşi intimata-pârâtă A. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, nu a făcut dovada acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., va respinge cererea, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă P.A.B. ROMÂNIA S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 525 din 11 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă A. S.R.L., privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2022.