Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2073/2022 AI generated

Timeliness of appellate filing after state-of-emergency interruption and uncommunicated first-instance judgment

Case Number Decizia nr. 2073/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the defendant, ruling in favor of the plaintiff's successful claim for the recovery of a tracked excavator and upholding the appellate decision that the defendant's appeal against the first-instance judgment was filed late. The dispute centered on a real property action for the return of movable property and the procedural validity of the defendant's appeal, which was contested due to a failure to communicate the first-instance judgment within the statutory timeframe. The court held that the appeal was time-barred because the state of emergency declared in March 2020 only interrupted the appeal period until May 2020, and the defendant's subsequent filing in June 2020 exceeded the newly restarted 30-day limit, based on the procedural rules regarding the interruption of time limits during states of emergency and the strict requirements for cassation grounds under the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 186 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Timeliness of appellate filing after state-of-emergency interruption and uncommunicated first-instance judgment: Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
timeliness of filing procedural nullity recovery of property procedural time limits grounds for cassation civil judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului la data de 10 noiembrie 2017 şi înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea bunului reprezentat de utilajul excavator pe şenile marca x; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la achitarea valorii de înlocuire a acestuia, dacă bunul nu poate fi recuperat în natură.

Prin cererea de intervenţie voluntară principală, înregistrată la data de 14 noiembrie 2017 în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Gura Humorului, S.C. C. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. să îi lase în deplină proprietate şi posesie bunul proprietatea sa, reprezentat de utilajul excavator pe şenile marca x; a mai solicitat să se constate faptul că are un drept de proprietate asupra bunului care face obiectul litigiului dintre A. S.R.L. şi B. privind obligaţia de a face - restituire bun, iar solicitările sale privind întregirea dreptului său de proprietate prin însuşirea posesiei asupra bunului sunt în strânsă legătură cu litigiul în care intervine.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului sub nr. x/2017 din 29 noiembrie 2017, reclamanta S.C. C. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea bunul reprezentat de utilajul excavator pe şenile marca x, invocând, în esenţă, aceleaşi motive arătate în cererea de intervenţie deja promovată.

Prin încheierea nr. 142 din 7 martie 2018 a Judecătoriei Gura Humorului, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a dispus conexarea cauzei la dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Gura Humorului, conexarea cauzei realizându-se anterior verificării competenţei de către instanţă în dosarul nr. x/2017.

La termenul de judecată din data de 03 aprilie 2018, instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cauzei, iar prin sentinţa civilă nr. 322 a admis excepţia invocată şi a declinat cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la data de 17 mai 2018, sub nr. de dosar x/2017

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu din data de 21 mai 2018, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare secţiei a II-a Civilă din cadrul Tribunalului Suceava.

Pe rolul secţiei a II-a Civilă din cadrul Tribunalului Suceava, cauza a fost înregistrată la data de 20 iunie 2018 sub nr. de dosar x/2017

Prin încheierea pronunţată la data de 28 septembrie 2018, instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta S.C. C. S.A.

La data de 29 mai 2019, reclamanta S.C. C. S.A. a depus cerere de chemare în garanţie a S.C. D. S.R.L., solicitând obligarea acesteia şi a pârâtei S.C. E., în solidar, să lase în deplină proprietate şi posesie bunul proprietatea reclamantei reprezentat de utilajul excavator pe şenile marca x; în situaţia în care bunul nu mai există sau a fost deteriorat pe perioada în care s-a aflat în posesia B., E. S.R.L. şi D. S.R.L., a solicitat obligarea acestora, în solidar, să îi acorde despăgubiri, în conformitate cu prevederile art. 563 teza finală C. civ., reprezentate de valoarea bunului dacă acesta ar fi fost în bună stare şi ar fi fost conservat corespunzător în perioada cât a fost în grija respectivelor firme (noiembrie 2014 - data pronunţării instanţei de judecată); a mai solicitat să se anuleze procesul-verbal din 20.06.2015 încheiat între B. şi D. S.R.L., precum şi toate actele contabile şi comerciale încheiate între cele două firme privind aşa-zisa dare în plată a utilajului excavator pe şenile marca x, urmând ca părţile să fie repuse în situaţia anterioară.

Prin sentinţa civilă nr. 14 din 31 ianuarie 2020, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a admis cererea având ca obiect revendicare mobiliară, formulată de reclamanta S.C. C. S.A. împotriva pârâtei S.C. E. S.R.L. (fostă S.C. B.); a obligat pârâta să lase reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie bunul mobil constând în utilaj excavator pe şenile marca x sau, în cazul imposibilităţii predării acestuia, la plata către reclamantă a contravalorii bunului în cuantum de 96.365 euro (echivalent în RON la data plăţii, la care se adaugă T.V.A.); a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect răspundere contractuală, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. E. S.R.L. (fostă S.C. B.).

A obligat pârâta să achite reclamantei S.C. C. S.A. suma de 7.489 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 229 din 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Galaţi, prin administrator special F. şi administrator judiciar G.., şi de pârâta S.C. E. S.R.L. Păltiniş împotriva sentinţei civile nr. 14 din 31 ianuarie 2020 a Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosar nr. x/2017.

A fost anulat, ca tardiv formulat, apelul declarat de pârâta S.C. E. S.R.L. Păltiniş, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta S.C. E. S.R.L.

În susţinerea căii de atac, recurenta-pârâtă arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deşi s-a constatat că nu s-a putut efectua comunicarea hotărârii tribunalului, întrucât nu a fost găsită nicio persoană, stabilindu-se de către agentul procedural că societatea nu mai are sediul la acea adresă şi procedându-se la afişare la sediul Primăriei Păltiniş, instanţa de apel nu a reţinut că, ulterior afişării, s-a intrat într-o perioadă de restricţie în deplasări, partea fiind în imposibilitatea de a afla despre hotărârea primei instanţe.

Consideră, de asemenea, că respingerea solicitării sale formulate în temeiul art. 186 C. proc. civ., de a fi repusă în termenul de apel, având în vedere că nu a primit sentinţa, este nelegală, întrucât declararea pandemiei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la data de 11.03.2020, a fost ulterioară adoptării unor masuri de restricţii de circulaţie, astfel încât nu mai poate fi vorba de o largă comunicare, astfel cum se presupune în cazul afişării la sediul unei primării a unui act public.

Reiterează faptul că a aflat de redactarea sentinţei la momentul la care i-a fost comunicat apelul declarat de S.C. A. S.R.L.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nul, pentru nemotivarea în termen.

Recurenta-pârâtă S.C. E. S.R.L. nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 8 decembrie 2021, comunicarea raportului, pentru ca părţile să depună puncte de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 13 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de S.C. A. S.R.L., a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că analiza instanţei de apel este coerentă, fiind expuse cu acurateţe juridică considerentele în raport de care Curtea a soluţionat excepţia tardivităţii apelului declarat de pârâtă.

Astfel, instanţa de apel, în mod legal a reţinut că hotărârea primei instanţe a fost comunicată în condiţiile dispoziţiilor art. 163-165 C. proc. civ., la data de 18.02.2020, termenul de apel urmând a se împlini la 20.03.2020.

De asemenea, instanţa de apel a constat că termenul de apel, aflat în curs la data de 16.03.2020, a fost întrerupt ca efect al Decretului nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă de către Preşedintele României pe întreg teritoriul ţării - art. 42 alin. (7) - şi că starea de urgenţă pe întreg teritoriul ţării a fost prelungită cu 30 zile, începând cu 15.04.2020, prin art. 1 din Decretul nr. 240/14.04.2020 al Preşedintelui României.

În raport de aceste considerente, curtea de apel a apreciat că măsura întreruperii termenului de apel a luat sfârşit practic la data de 14.05.2020, iar de la data încetării stării de urgenţă - 15.05.2020, a început să curgă un nou termen de apel de 30 zile, care s-a împlinit la data de 15.06.2020, motiv pentru care, depunerea cererii de apel, prin fax, la data de 22.06.2020 este tardivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, deşi recurenta-pârâtă a indicat în memoriul de recurs şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a expus niciun argument în susţinerea acestui motiv de casare, astfel că invocarea este formală.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. E. S.R.L. PĂLTINIŞ împotriva deciziei civile nr. 229 din 24 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. E. S.R.L. PĂLTINIŞ împotriva deciziei civile nr. 229 din 24 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2022.