Imprévision of CHF-denominated credit contracts and binding effect of prior refinancing classification under res judicata

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Cluj sub dosar nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. (în calitate de continuator al C.), a solicitat a se constata apariţia unei cauze de impreviziune în raportul contractual al părţilor, a se dispune adaptarea contractelor de credit nr. x/17.09.2007 şi nr. x/28.01.2008, astfel cum au fost modificate prin contractul de tranzacţie din 14.09.2012 şi anexa nr. 1079/MOS/14.09.2012, în sensul că obligaţia de plată a sumei de 386.564,68 CHF să se calculeze la o valoare egală cu 2,34 RON/CHF la care se adaugă jumătate din diferenţa dintre valoarea CHF de la data introducerii acţiunii şi valoarea CHF de 2,34 RON, a se dispune obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate ce excedează modalitatea de calcul sus indicată, începând cu data achitării primei rate, sau la compensarea lor cu obligaţiile viitoare ale reclamantei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 581 din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei Civile a Tribunalului, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 668 din 06 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., şi, în consecinţă: s-au adaptat ca efect al impreviziunii, contractele de credit nr. x/17.09.2007 şi nr. x/28.01.2008, astfel cum au fost modificate prin contractul de tranzacţie din data de 14.09.2012 şi prin contractul nr. x/MOS/14.09.2012, toate încheiate între reclamanta A., în calitate de împrumutată, şi C., în calitate de instituţie de credit care a fost preluată prin efectul fuziunii prin absorbţie de pârâta B. S.A., în sensul că ratele aferente creditului rămas de restituit la data de 28.07.2020 au fost calculate la o valoare a CHF de 2,34 RON la care se adaugă jumătate din diferenţa dintre valoarea CHF de la data scadenţei fiecărei rate şi valoarea CHF de 2,34 RON. S-a respins ca nefondată cererea având ca obiect restituirea sumelor ce excedează modalitatea de calcul stabilită începând cu data achitării primei rate şi până la data formulării cererii de chemare în judecată sau compensarea lor cu obligaţiile viitoare ale reclamantei. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 13.037,89 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 631 din 11 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 668 din 06 aprilie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Specializat Cluj, care a fost schimbată în sensul că: a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.. A fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe; a fost obligată intimata A. să plătească apelantei B. S.A. suma de 3.955.52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A..

În susţinerea căii de atac, recurenta-reclamantă arată că, sub un prim aspect că în anul 2012 nu a încheiat un contract de refinanţare.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că în anii 2007 şi 2008 a încheiat convenţiile de credit nr. x/17.09.2007 şi nr. x/28.01.2008. Ca urmare a creşterii abrupte a monedei CHF din acea perioadă, raportat şi la situaţia sa financiară, recurenta-reclamantă arată că nu a mai putut achita la zi ratele lunare, banca declanşând procedurile de executare silită, fapt ce a dus la declanşarea mai multor litigii între părţi.

Mai susţine recurenta-reclamantă că, la 14.09.2012, a încheiat cu C. S.A. (antecesoarea B.) un contract de tranzacţie, prin care au pus capăt litigiilor existente şi au făcut concesii reciproce.

Astfel, debitele principale restante, dobânzile restante, comisioanele restante şi penalităţile restante aferente convenţiilor de credit din anii 2007 şi 2008 au fost reunite într-un singur credit, stabilindu-se în acest sens şi dobânda variabilă formată din indicele LIBOR CHF la 3 luni + marja de 6% pe an a băncii.

S-a mai specificat în acel contract de tranzacţie că părţile declară stins diferendul judiciar izvorât din contractele de credit nr. x/17.09.2007 şi nr. x/28.01.2008.

Potrivit recurentei-reclamante, între părţi exista, începând din anii 2007 şi 2008, un singur raport contractual, care doar şi-a modificat executarea în anul 2012, ca efect al contractului de tranzacţie.

Recurenta-reclamantă arată că respinge susţinerile intimatei-pârâte în sensul că tranzacţia din 2012 ar fi stins raportul contractual derulat între părţi până la 14.09.2012 şi ar fi dat naştere unui nou raport contractual.

În opinia recurentei-reclamante, nici susţinerile conform cărora în data de 14.09.2012 s-ar fi refinanţat cele două credite nu pot fi primite, chiar dacă în cuprinsul contractului de tranzacţie creditoarea a afirmat că "părţile au agreat de comun acord refinanţarea celor două credite prin semnarea unei noi convenţii de credit".

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că nu a încheiat cu creditoarea vreun alt contract/convenţie, exceptând contractul de tranzacţie.

Aşa-numita convenţie de credit 1079/MOS/14.09.2012 este de fapt o ofertă de credit/proiect de contract, dar care nu s-a materializat într-un nou contract de credit, singurul contract încheiat între părţi fiind doar contractul de tranzacţie prin care au înţeles să stingă litigiile şi să modifice executarea celor două contracte din 2007 şi 2008, în sensul reunirii lor şi achitării unei singure rate lunare.

Astfel cum susţine recurenta-reclamantă, faptul că între părţi produce efecte în momentul de faţă exclusiv contractul de tranzacţie reiese şi din notificările trimise de către intimata-pârâtă în cursul anului 2019, notificări care fac referire la contractul de credit nr. x. 1079 - acronimul "CTR" însemnând în acest caz "contract de tranzacţie".

Ca atare, recurenta-reclamantă arată că prin contractul de tranzacţie, între părţi, nu s-au născut noi obligaţii şi nici nu s-a acordat un nou credit, ci s-a convenit stingerea acelor raporturi litigioase prin concesii reciproce, existând avantaje şi dezavantaje pentru ambele părţi.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că, ceea ce s-a modificat în anul 2012 este modul de executare a celor două contracte, neputându-se vorbi despre o refinanţare, în condiţiile în care nu a fost împrumutată de bancă cu o nouă sumă de bani, cu care să stingă cele două contracte de credit şi care trebuia ulterior restituită.

O altă critică vizează reţinerea eronată a stării de fapt de către instanţa de apel, sens în care recurenta-reclamantă arată că tranzacţia dintre părţi nu a fost urmată de un contract de refinanţare.

Potrivit recurentei-reclamante, documentul la care face referire instanţa de apel ca fiind contractul de credit nr. x/14.09.2012 nu este un contract, singurul izvor de drepturi şi obligaţii dintre părţi fiind contractul de tranzacţie, înscrisul la care instanţa face referire neexistând la dosarul cauzei.

Potrivit recurentei-reclamante, documentul întocmit de către bancă sub nr. x/14.09.2012 este cel mult o ofertă de credit şi nu un contract de credit.

Referitor la autoritatea de lucru judecat sau cel puţin puterea de lucru judecat, reţinută de către instanţa de apel, recurenta-reclamantă susţine că, în considerentele hotărârii recurate, Curtea a reţinut că următoarea problemă juridică - dacă între părţi exista un singur raport contractual început în anii 2007 şi 2008, a cărui executare s-a modificat în anul 2012, ori raportul contractual început în 2007 şi 2008 a încetat în 2012, contractul de tranzacţie dând naştere unui nou raport contractual - a fost tranşată cu autoritate de lucru judecat sau cel puţin cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2016.

Potrivit recurentei-reclamante, nu se poate vorbi despre o autoritate de lucru judecat, întrucât aceasta presupune identitatea de părţi, obiect şi cauză. Or, în dosarul nr. x/2016 părţile au fost aceleaşi, însă obiectul a fost reprezentat de constatarea de către instanţă a condiţiilor pentru intervenirea dării în plată potrivit Legii nr. 77/2016, obiect diferit de cel din prezentul dosar.

Recurenta-reclamantă apreciază că nici puterea/prezumţia de lucru judecat nu poate fi reţinută, făcând trimitere la decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Recurenta-reclamantă susţine că, în această hotărâre, în esenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut puterea lucrului judecat raportându-se la o judecată anterioară în care cel împotriva căruia s-a ridicat excepţia puterii de lucru judecat (reclamantul) a fost obligat la plata unei sume de bani în temeiul unui contract de leasing, nemaiputând solicita printr-o nouă acţiune civilă constatarea nulităţii absolute a clauzei din respectivul contract.

Spre deosebire de această practică judiciară, în speţa dedusă judecăţii nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat, întrucât în dosarul nr. x/2016, instanţa a reţinut doar că între părţi a fost încheiată convenţia de credit nr. x/MOS/14.09.2012 şi a admis contestaţia băncii, constatând neîndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii dării în plată.

Aşadar, recurenta-reclamantă susţine că în dosarul nr. x/2016, instanţa nu a făcut o analiză juridică temeinică a clauzelor raportului contractual, ci doar a reţinut o stare de fapt, nefăcând nici măcar o analiză sumară a acestei stări de fapt.

Apreciind că în anul 2012 nu s-a încheiat un nou contract de credit şi că nu au fost stinse contractele de credit din 2007 şi 2008, acestea producându-şi efectele şi în momentul de faţă, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept material la situaţia impreviziunii.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că între părţi produc efecte convenţiile de credit nr. x/17.09.2007 şi nr. x/28.01.2008, ambele modificate prin contractul de tranzacţie din 14.09.2012, motiv pentru care în cauză sunt incidente dispoziţiile C. civ. de la 1864 şi nu ale noului C. civ.

În ceea ce priveşte aplicarea teoriei impreviziunii în perioada 2007, 2008 şi până în prezent, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel s-a raportat numai la intervalul 2012 şi până în prezent, reţinând că în anul 2012 a încheiat cu pârâta un nou contract de credit, care a avut drept consecinţă stingerea creditelor iniţiale.

Revenind la momentul 2012, recurenta-reclamantă susţine că, prin încheierea contractului de tranzacţie, avea în vedere evitarea executării silite şi reaşezarea raportului contractual, cu scopul de a obţine cel mai avantajos mod pentru a putea stinge într-un mod rezonabil creditele contractate. Chiar contractul de tranzacţie a fost consecinţa acelei modificări a pieţei financiare aşa cum a arătat.

Recurenta-reclamantă arată că nicidecum nu putea avea reprezentarea încheierii unui nou contract de credit, tot în moneda CHF, cunoscând la acel moment creşterea abruptă a acesteia în perioada 2008-2012, care a şi continuat ulterior anului 2012 şi până în prezent.

De asemenea, recurenta-reclamantă solicită instanţei de recurs să reţină şi motivele invocate în cererea de apel pentru care consideră ca apelul trebuia admis şi hotărârea primei instanţe trebuia schimbată, expunând aceste argumente.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că toate criticile invocate de către recurenta-reclamantă care vizează faptul că în anul 2012 nu a încheiat un contract de refinanţare, reţinerea eronată a stării de fapt, aplicarea greşită a teoriei impreviziunii şi a perioadei la care instanţa de apel s-a raportat, reprezintă critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Prin argumentele expuse, recurenta-reclamantă urmăreşte o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, argumentele recurentei-reclamante exprimă nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, în raport de probele administrate, respectiv înscrisuri. Aceste argumente nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate.

Critica ce vizează nelegala reţinere de către instanţa de apel a puterii de lucru judecat a hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de apel, în dosarul nr. x/2016, va fi înlăturată.

Sub acest aspect, Înalta Curte arată că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice. Atunci când este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu ţină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat.

Contrar argumentelor recurentei-reclamante, în sensul că nu se poate reţine puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3463 din 4 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, întrucât instanţa de judecată nu a reţinut decât o situaţie de fapt, fără a realiza o analiză a clauzelor raportului contractual, Înalta Curte reţine că instanţa a analizat voinţa părţilor din contractul de refinanţare, dezlegând în mod definitiv natura juridică a acestui act, ca fiind un nou contract intervenit între părţi.

Nu se poate reţine, astfel cum a susţinut recurenta-reclamantă, că instanţa nu a realizat o analiză juridică a dispoziţiilor contractuale, din considerentele deciziei civile nr. 3463 din 4 octombrie 2017 reieşind că analiza efectuată de instanţă a vizat tocmai interpretarea diferită a contractului de refinanţare, banca apreciind că este un contract de împrumut, în timp ce în opinia debitoarei, reclamanta din prezenta cauză, acesta reprezenta un supliment al unor sume deja puse la dispoziţie.

Înalta Curte mai arată că, realizând interpretarea sistematică a clauzelor contractuale, Tribunalul Bucureşti a concluzionat în sensul că operaţiunea juridică a avut ca scop stingerea raporturilor contractuale anterioare şi naşterea unei noi convenţii, similare unei novaţii prin schimbare de obiect.

Ca atare, în raport de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în cauza pendinte, instanţa de apel nu putea să se pronunţe în sens contrar celor statuate anterior, cu putere de lucru judecat.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 631 din 11 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 631 din 11 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2022.