Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2049/2022 AI generated

Unpaid judicial stamp annulment in filter panel precludes subsequent extraordinary appeal

Case Number Decizia nr. 2049/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the extraordinary appeal (contestare în anulare) filed by the appellant against Decision No. 1193/2022, thereby upholding the lower court's procedural ruling and leaving the prior decision intact. The dispute concerned the admissibility of challenging a decision that had annulled a recusal-related appeal for lack of judicial stamp (unpaid court fee), with the appellant arguing absolute incompetence and constitutional unconstitutionality. The decisive legal basis was Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which explicitly establishes that decisions rendered by the Supreme Court in a filter panel annulling or rejecting appeals for formal deficiencies (such as non-payment of the mandatory fee) are not subject to any further appeal or extraordinary remedy, making the filed contestation in anulare legally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 522 C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 135 alin. (1) C. pen, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. pen, art. 248 alin. (2) din C. proc. civ; Unpaid judicial stamp annulment in filter panel precludes subsequent extraordinary appeal: Contestatorul a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

Keywords

AI generated
civil annulment article of civil procedure objection of unconstitutionality e-justice judicial review unpaid stamp duty

Cited Legislation

AI generated
art. 522 C. proc. civ
x/2019 al aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 522 C. proc. civ.
art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
Totodată, s-a învederat că instanţa nu are competenţa de a modifica art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, care scuteşte de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv în calea de atac, care au ca obiect stabilirea şi plata pensiilor.
art. 135 alin. (1) C. pen
Contestatorul a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
art. 135 alin. (1) din C. pen
Contestatorul a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin.
art. 248 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilitaţii căii extraordinare de atac, urmează a respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Nefiind supusă niciunei căi de atac, rezultă că hotărârea instanţei de recurs, pronunţată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 17 ianuarie 2020, sub nr. x/2019/a1, A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 522 C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca rămasă fără obiect contestaţia privind tergiversarea procesului.

La 29 iunie 2020, A. a solicitat lămurirea dispozitivului încheierii din 29 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

La termenul din 22 iulie 2020, A. a formulat o cerere de recuzare împotriva doamnei judecător B., în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 2 şi 13 C. proc. civ.

Prin încheierea din 30 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de recuzare.

Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

Prin decizia nr. 1193 din 18 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

La data de 26 iunie 2022, A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1193 din 18 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În esenţă, contestatorul a susţinut că nu a fost citat pentru termenul când a avut loc judecata recursului, hotărârea fiind pronunţată de către o instanţă necompetentă absolută, deşi excepţia fusese invocată. Totodată, s-a învederat că instanţa nu are competenţa de a modifica art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, care scuteşte de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv în calea de atac, care au ca obiect stabilirea şi plata pensiilor.

Contestatorul a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

La 18 octombrie 2022, contestatorul A. a depus un script intitulat plângere împotriva faptelor vătămătoare săvârşite de stat şi autorităţile publice, aşa cum au fost prezentate în contestaţie.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În urma stabilirii ordinii de prioritate a soluţionării excepţiilor şi cererilor formulate în cauză, se reţine că sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 135 alin. (1) din C. pen., privind condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice, precum şi analiza scriptulului intitulat plângere sunt subsecvente examinării admisibilităţii căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilitaţii căii extraordinare de atac, urmează a respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Hotărârea din prezenta cauză a fost pronunţată într-un complet de filtru, nefiind supusă niciunei căi de atac.

Potrivit art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă (...) anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Textul de lege anterior evocat stabileşte că nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunţate de Înalta Curte, în complet de filtru, prin care recursul este anulat sau respins pentru neîndeplinirea unei cerinţe formale sau de admisibilitate.

Nefiind supusă niciunei căi de atac, rezultă că hotărârea instanţei de recurs, pronunţată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare.

Pornind de la aceste texte de lege, se constată că, prin decizia nr. 1193, pronunţată în completul de filtru de la 18 mai 2022, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fiind atacată o hotărâre de anulare ca netimbrat a recursului, pronunţată de Înalta Curte în complet de filtru, rezultă că această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de a fi atacată nici pe calea contestaţiei în anulare, în caz contrar încălcându-se principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege şi în condiţiile impuse de aceasta.

Instanţa supremă mai constată că nu rezultă o reglementare contrară nici din textele art. 503 alin. (1) sau art. 503 alin. (2) C. proc. civ., invocate de contestator.

Pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 493 alin. (5) teza I, coroborat cu art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1193 din 18 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Faţă de soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a acestei căi extraordinare de atac, formulată de contestator, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se mai impune analizarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate, aceasta fiind subsecventă celei privind inadmisibilitatea contestaţiei în anulare.

Pentru identitate de raţiune, nu se mai impune nici analizarea plângerii formulate de contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1193 din 18 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2022.