Restitution of confiscated gold coins under the 2000 Ordinance on precious metals following annulment of criminal conviction

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta P.M. în calitate de moștenitoare a defunctului P.S. a chemat în judecată pârâții: B.N.R. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat să fie obligați să recunoască dreptul de proprietate asupra monezilor din aur în număr de 110 medalii jubiliare românești, emisiunea 1944 și a unui ceas de aur cu lanț în formă de „funie răsucită” în lungime de 128 cm și să restituie obiectele sau contravaloarea lor actualizată.

Se arată în motivarea acțiunii că autorul reclamantei a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru deținerea celor 110 monede jubiliare. A fost dispusă confiscarea acestora precum și a unui ceas de aur cu lanț. În urma unui recurs în anulare, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârile de condamnare iar măsura confiscării a fost înlăturată.

Judecătoria Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 2348 din 2 octombrie 2003 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra a 110 monede de aur jubiliare românești, emisiunea 1944; a obligat pârâta B.N.R. să restituie reclamantei monedele, iar în situația în care acestea nu pot fi restituite, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice va restitui reclamantei echivalentul în lei al acestora la cursul zilei din data restituirii; au fost respinse celelalte pretenții formulate; pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța a reținut că P.S., autorul reclamantei a fost condamnat, prin sentința penală nr. 15/1960 a Tribunalului Popular al Raionului Alba, la 2 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 284/1947, s-a dispus confiscarea a 110 monede de aur, medalii românești ediția 1944, a unui ceas de aur cu lanț precum și confiscarea parțială a averii și anume un loc de casă din orașul Alba Iulia. Prin decizia penală nr. 160/1960 a fost admis în parte recursul condamnatului în sensul că s-a dispus „eliberarea față de inculpat” a ceasului împreună cu lanțul acestuia. Prin decizia penală nr. 4942/2001 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat împotriva celor două hotărâri pe care le-a casat în ce privește latura civilă, înlăturând confiscarea averii, iar în cuprinsul deciziei se face referire atât la monedele de aur cât și la locul de casă, care au fost confiscate.

Referindu-se la temeiurile de drept invocate și aplicabile, art. 480 C. civ., O.U.G. nr. 190/2000 precum și la prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la protocoalele adiționale, ratificate prin Legea nr. 30/1944, la prevederile art. 11 din Constituția României, instanța a considerat acțiunea întemeiată, preluarea monedelor din aur de către stat fiind abuzivă, chiar în condițiile Legii nr. 284/1947, deoarece nu era impusă de „o cauză de utilitate publică”.

Apelurile declarate de B.N.R., sucursala județeană Sibiu, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba au fost admise de Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 435 din 22 martie 2004.

A fost schimbată sentința judecătoriei astfel: a fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Alba; a fost admisă în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâtei B.N.R.; aceasta a fost obligată să restituie reclamantei un număr de 110 monede de aur jubiliare românești, emisiunea 1944, o monedă având conținutul de aur de 6,55 grame sau contravaloarea metalului prețios fin conținut în respectivele monede conform art. 39 din H.G. nr. 1344/2003, dacă bunurile nu se mai găsesc fizic; au fost respinse celelalte pretenții formulate de reclamantă; pârâta B.N.R. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 12.297.500 lei cheltuieli de judecată la fond.

Instanța de apel a considerat întemeiată critica privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, raportat la prevederile art. 40 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice la O.U.G. nr. 190/2000 care prevăd că reprezentarea statului în astfel de litigii este asigurată de B.N.R.

Celelalte susțineri au fost considerate nefondate, deoarece legislația în materie prevede restituirea obiectelor din metal prețios preluat abuziv după anul 1946 până în anul 1990. În această situație se află și monedele preluate de la autorul reclamantei, deoarece, pe de o parte, cu ocazia confiscării legea a fost aplicată abuziv chiar față de Constituția României de la acea vreme iar, pe de altă parte, hotărârea de condamnare a fost casată în ce privește măsurile de confiscare.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, B.N.R., sucursala județeană Sibiu, și B.N.R., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivele de recurs se susține în esență: greșit a fost obligată să restituie reclamantei 110 monede de aur jubiliar sau contravaloarea metalului, deoarece s-a creat un echivoc ce poate da naștere la interpretări; monedele nu se mai regăsesc fizic la B.N.R. astfel că B.N.R. nu putea fi obligată decât în condițiile art. 39 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 190/2000; confiscarea monedelor s-a făcut printr-o sentință penală de condamnare (nr. 15/1960) ce constituie titlu valabil, deci nu poate fi vorba de o preluare abuzivă, iar hotărârea Curții Supreme de Justiție se referă la pedeapsa confiscării parțiale a unui loc de casă.

Recursurile se privesc ca nefondate pentru considerentele ce urmează:

Prin O.U.G. nr. 190/2000 a fost reglementat regimul metalelor prețioase, aliajelor și pietrelor prețioase în România. La art. 26 alin. (1) se prevede că persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, după anul 1946 și până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanțelor de judecată de la domiciliul reclamantului până la 31 decembrie 2003, iar alin. (2) prevede că în cazul în care obiectele arătate nu se mai regăsesc fizic se vor aplica despăgubiri în condițiile și limitele stabilite prin norme de aplicare.

Legea nr. 261/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 190/2000 aduce numeroase modificări dar, în materia ce interesează prezentul litigiu, art. 341 alin. (1) și (2) menținând reglementarea din ordonanță privind restituirea fizică a obiectelor confiscate sau acordarea de despăgubiri, în condițiile normelor de aplicare.

Normele metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 190/2000 au fost aprobate prin H.G. nr. 1344/2003.

Art. 39 alin. (1) prevede că restituirea fizică se efectuează la cerere și numai în măsura în care se mai regăsesc ca atare, iar în alin. (2) se prevede că dacă bunurile, ce formează obiectul reglementării, au fost valorificate, urmează a se plăti persoanelor îndreptățite, contravaloarea metalului prețios fin conținut în respectivele obiecte, calculată la prețul practicat de B.N.R. la data plății.

Instanța prin admiterea acțiunii reclamantei a aplicat corect prevederile legale speciale citate precum și prevederile de ordin general cuprinse în Constituția României, Legea nr. 30/1994 pentru ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale, reținând o stare de fapt reală pe baza probelor administrate.

Preluarea monedelor de aur de la autorul reclamantei a fost o preluare abuzivă atâta timp cât acestea constituiau colecție jubiliară, iar condamnarea în latura civilă a autorului a fost înlăturată prin sentința penală a Curții Supreme de Justiție mai sus citată, care nu poate fi altfel interpretată decât prin raportarea la întregul ansamblu al hotărârii.

Nici motivul de recurs privind modalitatea de restituire a monedelor nu este întemeiat. Obligarea alternativă a pârâtului la, restituirea fizică a acelorași monede confiscate sau acordarea de despăgubiri, este legală, fiind prevăzută chiar de textul de lege invocat în motivele de recurs (art. 39 din norme). De altfel, Curtea de Apel Alba Iulia, în dispozitivul deciziei atacate cu recurs se referă expres la textul de lege citat.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța va respinge recursurile ca nefondate.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de B.N.R., sucursala Sibiu, și B.N.R. împotriva deciziei nr. 435/A din 22 martie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurentele la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată, către intimata P.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2004.