Tacit adhesion to appellate judgment via voluntary execution in imprescriptible currency credit dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice took act of the defendant-bank’s tacit adhesion (achiesare) to the appeal court’s decision, rendering the dismissal of the bank's appeal and the maintenance of the lower court’s judgment definitive; consequently, the contractual adaptation ordering the recalculation of CHF-denominated credit liabilities at half the exchange rate difference remains in force, establishing the validity of the lower courts' decisions without the High Court reaching the merits. The dispute originated from a consumer credit contract where borrowers sued to apply the doctrine of imprevidence (*impreviziune*) due to currency fluctuations, seeking future contractual adaptation to distribute losses equitably; the defendant bank appealed this adaptation and lodged a cassation appeal based on procedural violations (including tax stamp issues and mischaracterization of the case as consumer protection rather than general contract law) and substantive claims that currency devaluation was a predictable risk not meeting the legal thresholds for imprevidence. The decisive legal basis was Article 463(1) and Article 464(3) of the Civil Procedure Code, whereby the court inferred the bank’s certain intent to adhere to the final judgment from its voluntary execution of the adapted contractual obligations via an additional agreement, applying the principle of party disposition (*disponibilitate*) in civil proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 174 C. proc. civ, art. 224 alin. (1) C. proc. civ, art. 397 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 9 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Tacit adhesion to appellate judgment via voluntary execution in imprescriptible currency credit dispute: Împotriva sentinţei civile nr. 293/18.05.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a declarat apel pârâta C. S.A prin care a solicitat, în principal, admiterea apelului, constatarea nulităţii sentinţei apelate, în temeiul art. 174 C. proc. civ., motivând că sentinţa atacată a fost pronunţată cu nerespectarea cerinţelor legale imperative prevăzute la art. 224 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a acţiunii civile formulate de reclamanţi.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, la data de 6 august 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.A. şi au solicitat: să se constate că a intervenit impreviziunea, în temeiul art. 969 şi art. 970 vechiul C. civ., în contractul de credit nr. x din 29 septembrie 2008 încheiat cu pârâta. Totodată, s-a solicitat adaptarea contractului pentru viitor la noua realitate intervenită, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor, în sensul în care toate sumele datorate în temeiul contractului să se calculeze începând cu data introducerii acţiunii la o valoare CHF egală cu jumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plaţii şi valoarea CHF de la momentul contractării.
Prin sentinţa civilă nr. 2158 din 19 februarie 2021, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată prin întâmpinare şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Timiş.
2. Prin sentinţa civilă nr. 293 din 18 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acţiunea, s-a dispus adaptarea contractul de credit nr. x din data de 29 septembrie 2008 pentru viitor, în sensul că toate sumele datorate în temeiul contractului să se calculeze începând cu data rămânerii definitive a hotărârii la o valoare CHF egală cu jumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plăţii şi valoarea CHF de la momentul contractării.
A fost respinsă în rest cererea reclamanţilor şi s-a a luat act ca nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 293/18.05.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a declarat apel pârâta C. S.A prin care a solicitat, în principal, admiterea apelului, constatarea nulităţii sentinţei apelate, în temeiul art. 174 C. proc. civ., motivând că sentinţa atacată a fost pronunţată cu nerespectarea cerinţelor legale imperative prevăzute la art. 224 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a acţiunii civile formulate de reclamanţi.
3. Prin decizia civilă nr. 571/A din 25 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă s-a respins apelul declarat de pârâta C. S.A.
4. La data de 27 decembrie 2021, pârâta C. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 571/A din 25 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a calificat cererea reclamanţilor ca fiind una în materia protecţiei consumatorilor, deşi acţiunea acestora era întemeiată pe prevederile dreptului comun, aceştia solicitând aplicarea teoriei impreviziunii şi adaptarea pentru viitor a efectelor contractului.
Ca o consecinţă, instanţa de apel, în mod neîntemeiat şi străin de natura cauzei, a apreciat că acţiunea formulată de reclamanţi este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013.
S-a mai arătat că pârâta a invocat prin întâmpinare excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, însă instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor şi nu s-a pronunţat asupra acesteia.
O altă critică invocată de recurenta-pârâtă se referă la faptul că decizia Curţii Constituţionale nr. 431/2021 nu este aplicabilă în cauza, întrucât aceasta a fost pronunţată în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 77/2016, pe care reclamanţii nu le-au invocat în susţinerea acţiunii.
Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor O.U.G. nr. 80/2013, a dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 22 alin. (6) şi cu art. 224 alin. (1) raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. civ., precum şi art. 969, art. 970 C. civ. şi art. 1271 din noul C. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea impreviziunii, având în vedere că aprecierea sau deprecierea cursului valutar al unei monede nu este un eveniment imprevizibil.
De asemenea, s-a arătat că nu este îndeplinită nici condiţia ca situaţia imprevizibilă să genereze o nouă schimbare a împrejurărilor în care a fost încheiat contractul, nefiind, totodată, îndeplinită nici condiţia ca intervenirea situaţiei externe să fie independentă de voinţa părţilor sau ca elementul imprevizibil să conducă la un dezechilibru contractual constând în onerozitatea excesivă a obligaţiei debitorului.
Recurenta a mai susţinut că reclamanţii şi-au asumat producerea riscului supraadaugat, atunci când s-au obligat contractual să restituie împrumutul în moneda creditului, instanţa de fond pronunţând hotărârea atacată cu apel cu interpretarea greşită a situaţiei de fapt şi de drept incidentă în cauză.
Intimaţii-pârâţi A. şi B. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii recursului, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acestuia.
Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate de intimaţi.
În recurs, a fost depus la dosar actul adiţional nr. x din 23 februarie 2022, încheiat între părţi, din care rezultă că, ulterior exercitării recursului, pârâta a înţeles să execute decizia atacată. Prin încheierea din 14 iunie 2022, Înalta Curte, faţă de acest înscris, a solicitat părţilor să exprime un punct de vedere referitor la achiesarea tacită la hotărârea recurată, în raport cu art. 463 alin. (1) şi art. 464 alin. (3) C. proc. civ.
La 14 octombrie 2022, recurenta-pârâtă a depus note scrise prin care a arătat că nu a înţeles să achieseze la hotărârea recurată, aceasta din urmă fiind executată benevol pentru a evita costurile suplimentare generate de o executare silită.
La 17 octombrie 2022, intimaţii-reclamanţi au formulat un punct de vedere prin care au arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 463 alin. (1) şi art. 464 alin. (3) C. proc. civ., părţile perfectând actul adiţional nr. x din 23 februarie 2022 la contractul de credit, motiv pentru care au solicitat instanţei să ia act de achiesare. Totodată, au precizat că susţin în continuare excepţia inadmisibilităţii, însă renunţă la excepţia tardivităţii.
Examinând cu prioritate îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 463 alin. (1) şi art. 464 alin. (3) C. proc. civ., referitoare la achiesarea recurentei-pârâte la decizia ce formează obiectul recursului, Înalta Curte reţine următoarele considerente:
Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9 C. proc. civ. şi presupune că părţile pot determina existenţa procesului, respectiv declanşarea acestuia şi au libertatea de a-i pune capăt; el include, aşadar, dreptul părţilor de a efectua acte de dispoziţie, acestea fiind desistarea (renunţarea reclamantului), achiesarea şi tranzacţia judiciară.
Dispoziţiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că renunţarea la calea de atac se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.
Manifestarea expresă de voinţă a părţii reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanţă sau în apel, renunţă la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc şi ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanţa superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecăţii în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înţelege să-şi retragă calea de atac.
Potrivit dispoziţiilor art. 463 alin. (1) din C. proc. civ. "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre", iar art. 464 alin. (3) din acelaşi cod prevede că "achiesarea tacită poate fi dedusă numai din acte sau fapte precise şi concordante care exprimă intenţia certă a părţii de a-şi da adeziunea la hotărâre".
În cauza de faţă, Înalta Curte notează că recurenta-pârâtă C. S.A. a executat voluntar sentinţa civilă nr. 293/18.05.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, sentinţă care a fost păstrată, în întregime, ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 571/A din 25 octombrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, astfel cum rezultă din conţinutul actului adiţional nr. x din 23 februarie 2022 la contractul de credit bancar nr. x din 29 septembrie 2008.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate primi susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia a executat benevol obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârile menţionate anterior, pentru a evita costurile generate de o executare silită, întrucât, sumele datorate în temeiul contractului, aşa cum a fost acesta adaptat de instanţa de fond, urmau a se calcula numai după data rămânerii definitive a hotărârii, astfel că o executare silită a acestei obligaţii nu putea fi pornită anterior acestei date.
Prin urmare, se constată că manifestarea de voinţă a recurentei-pârâte de a executa voluntar sentinţa civilă nr. 293/18.05.2021 a Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă reprezintă un act de dispoziţie al acesteia, precis, care exprimă intenţia certă a părţii de a achiesa la hotărâre.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 463 din C. proc. civ., cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, Înalta Curte urmează să ia act de achiesarea recurentei-pârâte C. S.A. la decizia civilă nr. 571/A din 25 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de achiesarea recurentei-pârâte C. S.A. la decizia civilă nr. 571/A din 25 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2022.