Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2036/2022 AI generated

Peremption of bank's appeal against constitutional challenge to consumer credit clause admissibility

Case Number Decizia nr. 2036/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal inadmissible through peremption, leaving the Court of Appeal’s decision to reject the unconstitutionality exception as final. The dispute concerned a consumer credit litigation where the consumer plaintiffs successfully challenged abusive penalty interest clauses in multiple residential mortgage contracts, resulting in a lower court judgment ordering the bank to restitute sums collected under these clauses with legal interest. In an attempt to challenge this outcome, the bank appealed the first-instance rejection of its constitutional challenge and subsequently appealed the appellate court’s dismissal of that constitutional request. The decisive legal basis was Article 416 of the Civil Procedure Code, under which the court found that the case remained in a state of procedural inactivity for over six months due to the fault of the parties after a suspension order, thereby triggering the automatic peremption of the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 C. proc. civ; Peremption of bank's appeal against constitutional challenge to consumer credit clause admissibility: The dispute concerned a consumer credit litigation where the consumer plaintiffs successfully challenged abusive penalty interest clauses in multiple residential mortgage contracts, resulting in a lower court judgment ordering the bank to restitute sums collected under these clauses with legal interest. In an attempt to challenge this outcome, the bank appealed the first-instance rejection of its constitutional challenge and subsequently appealed the appellate court’s dismissal of that constitutional request. The decisive legal basis was Article 416 of the Civil Procedure Code, under which the court found that the case remained in a state of procedural inactivity for over six months due to the fault of the parties after a suspension order, thereby triggering the automatic peremption of the appeal.

Keywords

AI generated
consumer credit late objection to debt enforcement mortgage bank banking law article of civil procedure procedural orders
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) şi (2) şi art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Provisions establishing the automatic peremption of the appeal due to the case remaining in neglect for six months from the fault of the parties, which constitutes the main ground for the final verdict.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă, la 23 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu parata D. S.A. au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 6.4 din Contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/1941 din 19 decembrie 2014, privind dobânda penalizatoare în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, menţinută prin Actul adiţional nr. x/21.09.2015 şi să se dispună nulitatea absolută a acesteia şi eliminarea din contract.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă penalizatoare în baza Contractului de credit nr. x/1941 din 19 decembrie 2014 şi a actului adiţional de la momentul primei reţineri şi până la momentul restituirii efective şi al încetării perceperii acesteia, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor încasate cu titlu de dobânda penalizatoare. S-a mai solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 6.4 din Contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/3171 din 14 ianuarie 2016, privind dobândă penalizatoare în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere şi să se dispună nulitatea absolută a acesteia şi eliminarea din contract.

Au mai solicitat reclamanţii să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă penalizatoare în baza Contractului de credit nr. x/3171 din 14 ianuarie 2016 de la momentul primei reţineri şi până la momentul restituirii efective şi al încetării perceperii acesteia, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor încasate cu titlu de dobânda penalizatoare. Un alt capăt de cerere privea constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 6.4 din Contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/3678 din 20 iulie 2016 privind dobânda penalizatoare în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, menţinută prin Actele adiţionale subsecvente şi constatarea nulităţii absolute a acesteia şi eliminarea din contract; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă penalizatoare în baza Contractului de credit nr. x/3678 din 20 iulie 2016 de la momentul primei reţineri şi până la momentul restituirii efective şi al încetării perceperii acesteia, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor încasate cu titlu de dobândă penalizatoare.

Au mai solicitat reclamanţii să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 6.4 din Contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/4234 din 13 februarie 2017, privind dobândă penalizatoare în cuantum de 0,13% pe zi de întârziere, menţinută prin Actele adiţionale subsecvente şi să se dispună nulitatea absolută a acesteia şi eliminarea din contract; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobânda penalizatoare în baza Contractului de credit nr. x/4234 din 13 februarie 2017 de la momentul primei reţineri şi până la momentul restituirii efective şi al încetării perceperii acesteia, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor încasate cu titlu de dobânda penalizatoare; să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 6.4 din Contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/4632 din 30 iunie 2017 privind dobândă penalizatoare în cuantum de 0,1289% pe zi de întârziere, menţinută prin Actele adiţionale subsecvente şi să se dispună nulitatea absolută a acesteia şi eliminarea din contract; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă penalizatoare în baza Contractului de credit nr. x/4632 din 30 iunie 2017 de la momentul primei reţineri şi până la momentul restituirii efective şi al încetării perceperii acesteia, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor încasate cu titlu de dobânda penalizatoare.

Au solicitat reclamanţii obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010 şi O.U.G. nr. 52/2016, Legea 193/2000, Directiva 93/13/CEE, O.G. nr. 21/1992, jurisprudenţa CJUE, C. civ., C. proc. civ.

2. Prin sentinţa nr. 2101 din 20 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., fiind respinsă şi cererea reclamanţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii.

3. Prin decizia civilă 1837/A din 15 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 2101/20.02.2020 a Judecătoriei Timişoara, care a fost modificată, în sensul constatării caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.4 din contractele de credit nr. x/1941 din 19.12.2014, nr. TM/3171 din 14.01.2016, nr. TM/3678 din 20.07.2016, nr. TM/4234 din 13.02.2017 şi nr. TM/4632 din 30.06.2017 şi, în consecinţă, s-a constatat nulitatea acesteia.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor sumele reţinute cu titlu de dobândă penalizatoare ca urmare a aplicării clauzei abuzive menţionate mai sus, de la momentul primei reţineri şi până la momentul restituirii efective şi să înceteze perceperea acesteia, cu dobânda legală calculată de la momentul fiecărei plăţi şi până la data achitării efective.

A fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelanţii-reclamanţi a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă reprezentând onorariu de avocat şi a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

4. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta.

Recurenta-pârâtă a formulat şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 209/R din 24 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Totodată, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de către recurenta pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile 1837/A/15.12.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.

A fost obligată recurenta să plătească intimatului A. suma de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Cu privire la măsura de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut că cererea este inadmisibilă deoarece nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că prin Decizia nr. 369/2017 Curtea Constituţională a României a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în art. 483 alin. (2) C. proc. civ. referitor la sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv" stabilind că această sintagmă este neconstituţională. În dispozitivul deciziei menţionate, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra întregului conţinut al art. 483 alin. (2) C. proc. civ., statuând că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei prevăzute expres în cuprinsul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., cum este şi cauza de faţă, care este exceptată de legiuitor de la calea de atac a recursului, după criteriul materiei, respectiv protecţia consumatorilor.

5. La data de 25 mai 2021, recurenta D. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 209/R din 24 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, cu privire la dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României. S-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Timişoara în vederea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate. În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate.

În esenţă, s-a susţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale îndeplineşte cerinţele de admisibilitate prevăzute expres de legiuitor prin art. 29 din Legea nr. 47/1992. În opinia recurentei, textul de lege criticat discriminează părţile din litigiile având ca obiect materia protecţiei consumatorilor, prin lipsa posibilităţii de a exercita calea de atac a recursului, în acest mod fiind încălcat principiul constituţional al accesului liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil.

Intimaţii A., C. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat inadmisibilitatea casării integrale a deciziei civile nr. 209/24.05.2021. Totodată, s-a invocat şi excepţia nulităţii cererii de recurs, iar pe fond s-a solicitat respingerea cererii de recurs privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

La 23 septembrie 2021, recurenta a depus la dosar cerere de renunţare la judecarea recursului, arătând că a ajuns la o înţelegere cu intimaţii, cu privire la obiectul cauzei.

6. Prin încheierea din 28 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurenta D.. S.A. împotriva deciziei nr. 209 din 24 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 11 mai 2022 a fost întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea discutării perimării, potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare excepţia perimării cererii de recurs şi a reţinut următoarele:

Dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.

În accepţiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancţiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancţiune procedurală, cât şi de act de desistare de la judecarea procesului.

Reglementată pentru a asigura soluţionarea cauzei cu celeritate, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar şi pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părţilor din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de textul de lege enunţat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 6 luni şi vina părţii, instanţa putând să o constate şi din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 28 septembrie 2021, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar de la această dată părţile nu au mai efectuat niciun act de procedură, fiind, astfel, în culpă procesuală.

În aceste condiţii, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condiţiile art. 417 şi art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) şi (2) şi art. 420 alin. (1) C. proc. civ. va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta D.. S.A. împotriva deciziei civile nr. 209/R din 24 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2022.