Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2034/2022 AI generated

Extraordinary appeal nullified for non-conformity with mandatory cassation grounds in real estate sale restitution dispute

Case Number Decizia nr. 2034/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal on legal grounds (recurs) filed by the defendant-individual, thereby leaving the Court of Appeal's decision in full force, which had upheld the first-instance ruling ordering the defendant-individual to return the purchase price of an apartment and undo the sale, while dismissing the claim against the co-defendant company. The underlying dispute concerned the validity of a real estate sale contract executed via a power of attorney, with the appellant arguing that the lower courts failed to respect the mandatory instructions from a previous cassation decision that the authentic deed's evidentiary power had not been rebutted, and that the power of attorney possessed sufficient "speciality" despite its generic wording. The decisive legal basis for the annulment was Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, as the Court determined that the appellant's arguments—despite being formally labeled under grounds for illegality such as violation of procedural norms or incorrect application of material law regarding powers of attorney—constituted an impermissible re-evaluation of the factual evidence and the lower courts' assessment of the proof's weight, matters which fall outside the scope of the extraordinary appeal that is strictly limited to questions of law.

Legislator headnote

AI generated

art. 273 C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 264 C. proc. civ, art. 58 din Legea nr. 36/1995, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ; Extraordinary appeal nullified for non-conformity with mandatory cassation grounds in real estate sale restitution dispute: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâtul C., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Keywords

AI generated
restitution of real estate annulment of contract grounds for cassation rulings determining validity contract of sale real estate company

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 292/2019
Prin decizia civilă nr. 292/2019 din 18 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanta C.
decizia nr. 1188/2015
Intervenor’s superficies claim rejected; ownership of buildings affirmed without land right
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 12 mai 2017 sub nr. x/2017, reclamanta C. civ. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 iulie 2007 de BNP D., obligarea pârâţilor, în solidar să restituie suma de 232.500 RON, reprezentând preţul vânzării apartamentului 11, situat în Bucureşti str. x se. A, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1692 din 4 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul C..

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C. civ. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul C. şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 iulie 2007 Ia BNP D..

A obligat pârâtul C. la plata către reclamanta C. civ. A. S.R.L. a sumei de 232.520 RON, reprezentând preţul vânzării apartamentului 11, situat în Bucureşti, str. x, se. A.

A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta C. civ. A. S.R.L., faţă de pârâta B..

Împotriva acestei sentinţe, atât reclamanta C. civ. A. S.R.L. cât şi pârâtul C. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 292/2019 din 18 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanta C. civ. A. S.R.L. şi de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 1692 din 4 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă B..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C..

Prin decizia civilă nr. 2170 din 4 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a admis recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 292/2019 din 18 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la 10 iunie 2021 sub dosar nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 1869 din 1 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de reclamanta C. civ. A. S.R.L. şi de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 1692 din 4 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâtul C., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul consideră netemeinică şi nelegală decizia atacată, întrucât instanţa de apel, în rejudecare nu a respectat statuările şi indicaţiile instanţei supreme raportat la constatările instanţei de control, că atât procura cât şi procesul-verbal de încetare a mandatului şi încasare a preţului, cărora legea le stabileşte puterea lor doveditoare, potrivit art. 270 si art. 273 C. proc. civ., nu au fost desfiinţate, anulate sau declarate fals, context în care instanţa trebuia să se raporteze la situaţia de fapt în vederea aflării adevărului, faţă de modul de redactare al înscrisurilor în discuţie, prezenţa sau nu a intimatei-pârâte la vizionarea imobilului în vederea vânzării, încasarea sau nu a preţului, aspecte despre care instanţa supremă aminteşte în statuările deciziei amintite, lăsând libertatea de administrare şi a altor probatorii, dispoziţii pe care însă instanţa de apel le-a dat unora o interpretare greşită, iar pe celelalte le-a ignorat.

Totodată, se susţine că instanţa de apel, în rejudecare, a încălcat art. 22 C. proc. civ. limitând judecata şi valoarea probatorie stabilită de lege înscrisurilor şi reţinând aceeaşi stare de fapt greşită bazată doar pe simple afirmaţii ale intimatei lipsite de dovezi, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Aşadar, îndrumările instanţei supreme fiind obligatorii pentru instanţa de apel, aceasta nu a suplimentat probatoriul şi nici nu a respectat cele statuate în decizia instanţei de control judiciar, preluând situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi raţionamentul juridic bazat pe aprecierea probelor din decizia nr. 1188/10 noiembrie 2015 - inopozabilă, nefiind analizate acele critici si texte de lege evocate anterior, ci a făcut motivări pe aspectul lipsei "specialităţii procurii" termen pe care legiuitorul nici nu îl defineşte şi nici nu îl prevede, ci îl stabileşte doar din perspectiva cerinţelor de formă - ad probationem - cum a şi fost realizată procura, dar pe care instanţa o apreciază altfel, încălcând şi aplicând greşit normele de drept material.

Mai mult decât atât, menţinând sentinţa instanţei de fond care se fondează pe decizia nr. 1188/2015, considerată inopozabilă de instanţa supremă şi pe aspectul că prima instanţă a înlăturat caracterul special al procurii autentice şi puterea doveditoare conferită de legiuitor acestor înscrisuri autentice care fac dovada deplină a celor consemnate reprezintă o încălcare a normelor de procedură, motiv prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., situaţie de excepţie când instanţa nu poate aprecia, conform art. 264 C. proc. civ.

În acest context, recurentul susţine că s-a încălcat principiul disponibilităţii cât şi obligativitatea aflării adevărului în vederea pronunţării unei soluţii juste şi temeinice, instanţa neavând un rol activ, de vreme ce nu a analizat probatoriile şi nu le-a respectat puterea lor doveditoare conferită de lege pronunţând o decizie eronată şi total străină de indicaţiile instanţei de casare.

Mai susţine recurentul, că specialitatea procurii rezultă indubitabil din puterile de proprietate ale pârâtei, în calitate de proprietară şi acordate mandatarului, trebuind să se refere la menţionarea exactă a calităţii părţilor si a posibilităţii date mandatarului de a încheia actul de vânzare-cumpărare, ori în înscrisul denumit "procură" mandatarul fiind împuternicit pentru realizarea oricăror acte de "dispoziţie", aceasta incluzând vânzarea imobilului.

Aşadar, procura a fost dată în formă autentică, aceasta fiind instrumentată de acelaşi notar care a cunoscut voinţa pârâtei mandante de a înstrăina imobilul, care a şi perfectat vânzarea, în procură fiind indicat imobilul proprietatea pârâtei care urma a fi vândut, identificat cadastral şi în privinţa căruia pârâta a şi solicitat eliberarea certificatului fiscal pentru înstrăinare, dovezi care se coroborează cu declaraţia cumpărătorului care confirmă prezenţa pârâtei la vizionarea imobilului în vederea vânzării, aspecte pe care instanţa de apel, în rejudecare le-a înlăturat apreciind greşit că nu fac dovada unei confirmări a mandatului, deoarece, acest lucru poate avea relevanţă în aprecierea specialităţii procurii (întinderea ei), legiuitorul neprevăzând o supraspecialitate a procurii decât întocmirea ei în forma autentică, condiţie îndeplinită în cazul de faţă, iar un mandat "mai special" în interpretarea instanţei de apel, este excesiv a fi cerut mai ales că legiuitorul nu prevede o asemenea interpretare, potrivit prevederilor art. 58 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activităţile notariale, întrucât la autentificarea unui act translativ de proprietate părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică.

Faţă de aceste împrejurări, recurentul susţine că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că aceste situaţii de fapt expuse, deşi sunt reţinute ca prezumţii, în motivarea deciziei nu se coroborează cu celelalte probe şi nu au caracterul unei dovezi a specialităţii procurii, deşi aceste aspecte puteau fi considerate ca dovezi a ratificării caracterului special şi al confirmării procurii.

Aşadar, dincolo de posibilitatea constatării incidenţei teoriei mandatului aparent, pe care Curtea de Apel nu 1-a reţinut în virtutea rolului său activ, se poate constata că s-a făcut şi dovada faptului că reclamanta a ratificat aceste operaţiuni prin semnarea procesului-verbal de încetare a sarcinilor şi de încasare a preţului prin care recunoaşte existenţa contractului de vânzare.

Astfel, se putea reţine că chiar dacă prin absurd, s-ar presupune că nu ar fi înţeles ori citit documentele semnate, totuşi acestea au fost voluntare, iar nu rezultate din alte împrejurări sau circumstanţe, întrucât procura în sine reprezintă un act voluntar intuitu personae, iar atitudinea mandantei după înfăţişarea în faţa notarului şi predarea documentelor solicitate, aceasta, la indicaţiile şi îndrumările comunicate de notar pentru a se perfecta vânzarea, s-a şi conformat, iar toate acestea reprezentând o ratificare tacită a contractului de mandat din moment ce prin efectuarea formalităţilor pentru obţinerea extrasului CF de înstrăinare şi a certificatului fiscal de înstrăinare reclamanta şi-a însuşit calitatea de vânzătoare, semnând prin mandatar, conform sarcinilor decurgând din contractul de mandat.

Totodată, trebuie reţinut că până la data formulării prezentei acţiuni, reclamanta nu a contestat această calitate prin nici un demers în vederea anulării procurii şi nici nu a invocat lipsa acestui mandat, deşi avea această posibilitate.

Pentru aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin întâmpinarea, depusă Ia 20 aprilie 2022, intimata-pârâtă reclamanta C. civ. A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele invocate de către recurent nu se încadrează în motivele de legalitate ale art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca legală şi temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 5 mai 2022, recurentul a solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 21 iulie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul din 13 octombrie 2022, în Completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1869 din 1 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi Cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate - art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind modul în care instanţa de apel a apreciat probatoriul administrat şi a stabilit situaţia de fapt, chestiuni care nu pot forma obiectul controlului de legalitate exercitat în calea extraordinară de atac a recursului.

În acest context, recurentul arată că deşi îndrumările instanţei supreme fiind obligatorii pentru instanţa de apel, din primul ciclu procesual, aceasta nu a suplimentat probatoriul şi nici nu a respectat cele statuate în decizia instanţei de control judiciar, preluând situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi raţionamentul juridic bazat pe aprecierea probelor din decizia nr. 1188/2015, care este inopozabilă, nefiind analizate acele critici si texte de lege evocate

În susţinerea memoriului de recurs se mai arată încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel nu ar fi suplimentat probatoriul şi că procedând astfel, ar fi încălcat dispoziţiile evocate care reglementează rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Referitor la aceste aspecte, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal, dezvoltarea acestora conducând de fapt la reevaluarea probatoriului administrat în cauză.

În susţinerea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul critică decizia atacată, considerând că instanţa de apel nu a analizat probatoriile şi nu le-a respectat puterea lor doveditoare conferită de lege pronunţând o decizie eronată şi total străină de indicaţiile instanţei de casare.

În acest sens, recurentul susţine că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că situaţiile de fapt expuse, deşi sunt reţinute ca prezumţii, în motivarea deciziei nu se coroborează cu celelalte probe şi nu au caracterul unei dovezi a specialităţii procurii, deşi aceste aspecte puteau fi considerate ca dovezi a ratificării caracterului special şi al confirmării procurii.

Înalta Curte reţine că sub aparenţa criticii de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul solicită reevaluarea probatoriului administrat şi verificarea situaţiei de fapt expusă de instanţa de apel în considerentele deciziei recurate.

Or, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în recurs nu se reevaluează probatoriul şi situaţia de fapt, această cale extraordinară de atac fiind limitată la examinarea în considerarea legii a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, întrucât criticile dezvoltate de recurent subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu se circumscriu limitelor impuse analizei în recurs, Înalta Curte reţine că nu poate proceda la o examinare a acestora.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materiale ce vizează dispoziţiile art. 1173, art. 1539, art. 1540, art. 1566, art. 1599 din C. civ. de la 1864, referitoare la procură, ca fiind un înscris autentic, însă criticile formulate nu pot fi circumscrise art. 488 C. proc. civ., recurentul invocând doar formal aceste texte de lege pentru a se putea reanaliza situaţia de fapt existentă în cauză şi probele pe care îşi sprijină apărarea.

Aşadar, se constată că prin memoriul de recurs, recurentul nu a indicat şi nici nu a dezvoltat în memoriul de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., pentru a se putea efectua controlul de legalitate de către instanţa de recurs.

În acest sens, se apreciază că motivele indicate de recurent în cuprinsul cererii de recurs nu se numără printre cele prevăzute în mod expres şi limitativ de legiuitor.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Aspectele învederate de recurent se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la situaţia de fapt ori la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

Pe de altă parte, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, a constata nulitatea cererii de recurs de faţă.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege invocat, va constata nulitatea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 1869 din 1 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 1869 din 1 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. civ. A. S.R.L. şi intimata-pârâtă B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2022.