Negative conflict of jurisdiction: allocation to County Court for disputes arising from execution of administrative contracts under Law No. 101/2016

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la 7 mai 2021 sub dosar nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANTIAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, GUVERNUL ROMÂNIEI, DIRECŢIA SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR BRAŞOV, a solicitat instanţei:

- să constate dreptul reclamantei stabilit prin art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 de a primi pentru perioada 16.03.2020-31.08.2020, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON lunar din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, iar în subsidiar, să se constate dreptul reclamantei de a primi despăgubiri în cuantum de 10000 RON lunar pentru fiecare contract, pentru perioada 16.03.2020 -24.07.2020, cu titlu de reparare a prejudiciului administrativ cauzat prin neadoptarea normelor metodologice prevăzute de art. V din Legea 236/2019;

- obligarea ANSVSA să aloce, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plaţii sumelor de mai sus şi ulterior pentru perioada 24.07.2020- 31.08.2020;

- obligarea pârâtelor 1-3, în solidar, la plata sumei de 55000 RON, reprezentând sume datorate pentru perioada 16.03.2020-31.08.2020, referitor la Acordul-cadru de servicii nr. x/26.03.2018, încheiat cu DSVSA Braşov;

- obligarea pârâtelor 1-3, în solidar, la plata sumei de 55000 RON, reprezentând sume datorate pentru perioada 16.03.2020-31.08.2020, referitor la contractul de concesiune nr. x/01.09.1999 încheiat pentru CSVA Beclean, judeţ Braşov.

În drept, s-au invocat prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 92/2021 din 15 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că pretenţiile reclamantei decurg din executarea unor contracte administrative ce au fost încheiate în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/1998.

Pe rolul Tribunalului Braşov, cauza a fost înregistrată la 20 septembrie 2021 sub acelaşi nr. de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 17/C din 13 ianuarie 2022, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul Braşov s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 15 septembrie 2022, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de S.C. A. S.R.L., Înalta Curte constată că obiectul acţiunii formulate vizează pretenţia reclamantei de obligare a autorităţilor pârâte la plata unor sume de bani, pretinse în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit căruia "beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Din interpretarea prevederilor evocate rezultă că sumele pretinse sunt stabilite de legiuitor în beneficiul prestatorilor de servicii corespunzătoare activităţilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în executarea acelor contracte, împrejurare care rezultă din precizarea făcută, potrivit căreia suma de 10.000 RON lunar se cuvine "pentru fiecare contract", aspect ce rezultă şi din faptul că sumele sunt prevăzute prin raportare la durata contractelor, şi anume:

"până la finalizarea acestora".

Astfel, faptul că sumele pretinse de reclamantă reprezintă o contraprestaţie a serviciilor aferente activităţilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor rezultă şi din aceea că, prin aceeaşi Lege nr. 236/2019, s-a introdus la art. 15 din O.G. nr. 42/2004, alin. (7), care precizează expres că:

"beneficiarii contractelor încheiate în vederea realizării activităţilor prevăzute la alin. (2), care se încadrează în prevederile alin. (6) şi care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, primesc lunar pentru fiecare contract suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării".

În acest sens, se reţine că legiuitorul a explicitat în cuprinsul O.G. nr. 42/2004, modificată prin Legea nr. 236/2019, că suma de 10.000 RON lunar este prevăzută pentru fiecare contract de concesiune/contract de prestări servicii, ca o contraprestaţie echivalentă serviciilor realizate în cadrul activităţilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, fiind deci, alocată în executarea menţionatelor contracte.

Or, în măsura în care suma respectivă este prevăzută în actul normativ evocat ca echivalent al serviciilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, se impune concluziona că are aceeaşi natură juridică şi în cuprinsul normei tranzitorii din art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019, fiind astfel, reglementată în executarea contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii.

Acest aspect rezultă şi din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 236/2019, având în vedere că, după modificarea acesteia, s-au prevăzut în art. 5 din Cap. II al anexei la O.U.G. nr. 117/2020 modalităţi alternative de achitare a contravalorii serviciilor prestate în cadrul activităţilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, pe bază de tarife sau prin plata sumei prestabilite de 10.000 RON lunar, suma la care se face referire în art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019 fiind în mod expres echivalată cu cea din art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, care au fost reglementate în mod expres ca echivalent al serviciilor prestate în executarea contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii.

Aşa fiind, se reţine că sumele pretinse de reclamantă în temeiul art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019 sunt prevăzute de legiuitor în executarea acelor contracte, fiind necontestată în speţă, natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, aşa cum sunt definite de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

Însă, după cum rezultă din analiza acestor contracte, Înalta Curte constată că acestea au fost încheiate în temeiul prevederilor Legii nr. 219/1998 - concesiunea fiind atribuită prin licitaţie publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 şi 10 din acest act normativ - şi, ulterior au fost modificate prin acte adiţionale - acte adiţionale încheiate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006 - acesta fiind actul normativ aplicabil contractelor de concesiune, ca urmare a abrogării Legii nr. 218/1998 (potrivit dispoziţiilor art. 298).

Cum şi acest din urmă act normativ a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2016, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii se constată că în privinţa stabilirii competenţei materiale de soluţionare a acţiunii reclamantei, în speţă, devin incidente prevederile art. 53 alin. (1)1 din acest act normativ, în conformitate cu care:

"procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul."

În acest context, se reţine că pretenţiile reclamantei decurg din executarea unor contracte administrative ce au fost încheiate în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/1998 şi având în vedere că în privinţa acestora legiuitorul a înţeles să reglementeze norme speciale, sub aspectul procedurii de soluţionare a litigiilor născute, în speţă, Legea nr. 101/2016, văzând şi dispoziţiile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Decizia Înaltei Curţi nr. 40/2020 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Braşov.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2022.