Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2028/2022 AI generated

Jurisdictional conflict over administrative challenge to public authority’s failure to respond to petition: appellate court designated as competent.

Case Number Decizia nr. 2028/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by determining that the Bucharest Court of Appeal, IX Civil/Administrative Section, has exclusive jurisdiction to hear the case, rendering the conflicting declarations of incompetence by the Bucharest Court of Appeal and the Sector 2 Court of Bucharest moot. The dispute arose from a plaintiff's action under Article 22 of Law No. 544/2001, seeking to compel a central public authority (the National Forestry Directorate) to address her complaint regarding access restrictions on a forest road and to initiate disciplinary proceedings, after the authority failed to respond to her initial petition. The court applied Article 10 of Law No. 554/2004, which vests jurisdiction over administrative disputes concerning acts or unjustified refusals by central public authorities in the appellate courts, distinguishing this from local authority matters handled by administrative tribunals and confirming that the judicial review of an administrative silence or refusal constitutes an administrative jurisdiction matter rather than a civil one.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 din Legea nr. 544/2001, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004; Jurisdictional conflict over administrative challenge to public authority’s failure to respond to petition: appellate court designated as competent: Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 7298/2021 din 23 noiembrie 2021 a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
conflict of jurisdiction administrative complaint local access to the law disciplinary proceedings civil dispute public authorities

Cited Legislation

AI generated
art. 22 din Legea nr. 544/2001
În drept, s-a invocat dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 544/2001.
art. 10 din Legea nr. 554/2004
În acest context, devin aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 conform cărora:
art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., precum şi faptul că obiectul cererii de chemare în judecată nu se încadrează în prevederile art.
art. 107 alin. (1) C. proc. civ
(1) din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004, iar în raport cu art. 107 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că acţiunea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.
art. 133 pct. 2 C. proc. civ
Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ.
art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004
În drept, s-a invocat dispoziţiile art. 22 din Legea nr.
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
civ., precum şi faptul că obiectul cererii de chemare în judecată nu se încadrează în prevederile art. 8 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la 18 mai 2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA a solicitat să se dispună obligarea pârâtei să întreprindă, de îndată, toate demersurile pentru reinstituire respectării legii prin restricţionarea accesului public rutier pe drumul forestier FE008, inclusiv repararea şi repunerea în funcţiune a barierei aferentă din Pădurea Băneasa, administrată de Ocolul Silvic Bucureşti, iar în subsidiar, faţă de încălcarea continuă a legii şi nerespectarea sarcinilor de serviciu a solicitat obligarea pârâtei să deruleze cercetări administrative sau disciplinare pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care se fac vinovate de nerespectarea legislaţiei şi a normelor regulamentare interne ale Romsilva, în conformitate cu dispoziţiile Codului silvic.

În drept, s-a invocat dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 544/2001.

La 3 septembrie 2021, pârâta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale instanţei, solicitând declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

La termenul de judecată din 12 noiembrie 2021, reclamanta A. şi-a precizat în fapt şi în drept acţiunea, arătând că obiectul dedus judecăţii este refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluţiona cererea.

Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 7298/2021 din 23 noiembrie 2021 a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată la 12 ianuarie 2022 sub acelaşi nr. de dosar.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 667 din 29 martie 2022 a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., precum şi faptul că obiectul cererii de chemare în judecată nu se încadrează în prevederile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004, iar în raport cu art. 107 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că acţiunea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, cauza a fost înregistrată la 4 mai 2022 sub acelaşi nr. de dosar.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 9353 din 14 iulie 2022 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că pârâta este o autoritate publică centrală, iar competenţa de soluţionare a acestei cauze, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 revine Curţii de Apel Bucureşti.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti şi Judecătoria Sector 2-Bucureşti s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 8 septembrie 2022, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamanta A., Înalta Curte constată că obiectul prezentei acţiuni îl reprezintă obligarea unei autorităţi publice (în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004) centrale, respectiv a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva la efectuarea unor demersuri pentru remedierea situaţiei sesizate de reclamantă prin petiţia înregistrată la pârâtă sub nr. x/07.04.2021 cu privire la drumul forestier FE008 din Pădurea Băneasa.

În acest sens, se reţine că potrivit art. 2 din O.G. nr. 27/2002 "prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poşta electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice".

Astfel, actul normativ care reglementează generic activitatea de soluţionare a petiţiilor, invocat de reclamant ca temei de drept al acţiunii este O.G. nr. 27/2002, care nu conţine norme speciale referitoare la calea judiciară în ipoteza în care autoritatea publică nu furnizează un răspuns petiţiei sau nu-l furnizează în termen.

În acest context, devin aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 conform cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Referitor la obiectul acţiunii judiciare - art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede faptul că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.

Or, faţă de precizările reclamantei de la termenul de judecată din 12 noiembrie 2021, rezultă că prezenta acţiune judiciară a fost determinată de refuzul pârâtei de a răspunde la cererea reclamantei. Chiar dacă, în esenţă, reclamanta solicită obligarea pârâtei la a efectua anumite demersuri, acestea reprezintă doar efectul soluţionării sesizării adresate pârâtei de către reclamantă.

Astfel, având în vedere şi temeiul juridic indicat de către reclamantă, respectiv dispoziţiile Legii nr. 554/2004, precum şi normele legale menţionate, reţinând şi faptul că pârâta este o autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cenzurarea afirmatului refuz nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2022.