Negative jurisdictional conflict resolved: reinstating appellate jurisdiction of First Civil Section over insurer-representative damages claim.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict between two sections of the Galați Court of Appeal in an appeal brought by plaintiffs against a first-instance judgment that had dismissed their damages claim (material and moral, in a motor liability insurance matter) against the Romanian representative of a foreign insurer for lack of passive standing. The Court ruled that the case must be heard by the First Civil Section of the Galați Court of Appeal, because under the hierarchy of courts and the principle that appellate jurisdiction follows the section that decided the case at first instance (here, the First Civil Section of the Galați Tribunal), the internal case-allocation decisions of the appellate court could not reassign the appeal to its Second Civil Section.
Legislator headnote
AI generatedart. 96 pct. 2 C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict resolved: reinstating appellate jurisdiction of First Civil Section over insurer-representative damages claim: The Court ruled that the case must be heard by the First Civil Section of the Galați Court of Appeal, because under the hierarchy of courts and the principle that appellate jurisdiction follows the section that decided the case at first instance (here, the First Civil Section of the Galați Tribunal), the internal case-allocation decisions of the appellate court could not reassign the appeal to its Second Civil Section.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe High Court used this provision to settle the negative conflict of jurisdiction by designating the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I Civila la 16 februarie 2020 sub nr. x/2020, reclamanţii A. si B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de reprezentant în România al asiguratorului auto D. din Bulgaria, cu sediul în Suceava au solicitat obligarea acesteia să achite reclamanţilor suma totală de 285.000 RON, compusă din daune materiale în cuantum total de 35.000 RON, constând în: cheltuieli de spitalizare - 12.452,76 RON, cheltuieli de transport si reparaţii autoturism avariat - 3.700 RON, cheltuieli generate de anularea sejurului - 1543 RON, alte cheltuieli cu tratamente medicale în afara spitalizării - 800 RON, daune materiale provocate de imposibilitatea exercitării profesiei - 8.504,24 RON, alte cheltuieli cu tratamente medicale actuale, precum si daune morale în cuantum de 250.000 RON.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, prin sentinţă civilă nr. 1731 din 11 noiembrie 2021 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta S.C. C. S.R.L. si, în consecinţă:
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fiind obligaţi reclamanţii să plătească pârâtei suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, astfel cum a fost redus de instanţă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut cu privire la excepţia invocată, că reclamanţii se află într-un raport juridic cu asigurătorul auto D. din Bulgaria, acesta fiind titularul obligaţiei de despăgubire care îi incumbă în temeiul legii.
Totodată, s-a precizat că societatea pârâtă este doar mandatarul titularului de despăgubire, acţionând strict în numele si pentru mandantul său şi nicidecum în nume propriu, iar atribuţiile sale sunt limitate la reprezentarea în cadrul dosarului de daună şi, astfel, nu i se permite reprezentarea în faţa instanţei de judecată a asigurătorului.
La soluţionarea acestei excepţii, instanţa a avut în vedere, pe lângă dispoziţiile de drept naţional (art. 24 alin. (2) din Legea nr. 132/21 mai 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule si tramvaie) şi dispoziţiile de drept european (art. 21 alin. (1), (4) si 6 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 septembrie 2009), precum şi jurisprudenţa CJUE (cauza C-558/15 din 15 decembrie 2016), din care rezultă că reprezentantul în România al unui asigurător străin nu are calitate procesuală pasivă.
Pe cale de consecinţă, s-a constatat că persoana care are calitate procesuală în cauza de faţă este asiguratorul auto D. din Bulgaria şi nu pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de reprezentant în România al acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Galaţi în vederea continuării judecării cauzei.
La termenul de judecată din 13 aprilie 2022, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale procesuale (funcţionale) a secţiei I Civilă a Curţii de Apel Galaţi, iar prin încheierea pronunţată la acea dată a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale (funcţionale) a secţiei I Civile şi, în consecinţă a dispus scoaterea cauzei având ca obiect apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1731 din 11 noiembrie 2021 a Tribunalului Galaţi de pe rolul secţiei I Civile şi înregistrarea acesteia pe rolul secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Galaţi.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 96 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora, curţile de apel judecă ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă.
În acest sens, se apreciază că competenţa materială procesuală (competenţa funcţională) de soluţionare a cauzelor ce revin Secţiilor I civilă şi a II-a Civilă ale Curţii de Apel Galaţi este reglementată în Hotărârile colegiului de conducere nr. 72/2012, 7/2013, 87/2017 şi 44/2019, astfel cum au fost modificate şi completate prin Hotărârea colegiului nr. 4/2021.
Din această perspectivă, în soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală (funcţională), instanţa a avut în vedere atât hotărârile colegiului de conducere cât şi calitatea părţilor şi natura litigiului dedus judecăţii.
În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţii băneşti în materia asigurărilor, context în care se apreciază că raporturile juridice deduse judecăţii se circumscriu acelei sfere de litigii date în competenţa materială procesuală a secţiei a II-a Civile, astfel că prezenta cauză nu îşi păstrează caracterul comun de cauză pur civilă pentru a atrage competenţa secţiei I Civile a Curţii de Apel Galaţi, acest aspect fiind reglementat la nivelul instanţei şi prin Hotărârea colegiului de conducere nr. 4/2021, totodată fiind avute în vedere şi considerentele Deciziei nr. 13/2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii.
Pe rolul secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Galaţi, cauza a fost înregistrată la 14 aprilie 2022, sub dosar nr. x/2020.
La termenul de judecată din 8 iunie 2022, Curtea, din oficiu a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă în soluţionarea prezentei cauze.
Prin decizia nr. 204/2022 din 8 iunie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă în soluţionarea prezentei cauze, sens în care a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1731 din 11 noiembrie 2021 a Tribunalului Galaţi, în favoarea secţiei I Civile a Curţii de Apel Galaţi, reţinându-se că dosarul a fost judecat în primă instanţă de secţia I Civilă a Tribunalului Galaţi, astfel că, apelul trebuie să fie judecat de secţia I Civilă a Curţii de Apel Galaţi, în raport cu dispoziţiile Legii 304/2004.
Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă şi Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 18 iulie 2022, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamanţii, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar a fost soluţionată în prima instanţă de secţia I Civilă a Tribunalului Galaţi, iar apelul declarat împotriva sentinţei atacate a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, iar această instanţă, prin încheierea din 13 aprilie 2022, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a aceleiaşi instanţe.
În acest context, se reţine că organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 din C. proc. civ. presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă.
Aşadar, conform statuărilor constante ale Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond - aşa cum reiese din Decizia nr. 18/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, paragraful 164; Decizia nr. 40/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 132; Decizia nr. 5161 din 28.10.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, secţiunea 3).
În raport de dispoziţiile evocate, se constată că în speţă, cauza a fost judecată în primă instanţă de secţia I Civilă a Tribunalului Galaţi, astfel că, apelul trebuie să fie judecat de secţia I Civilă a Curţii de Apel Galaţi.
Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2022.