Inadmissibility of cassation appeal against non-monetary obligation judgment under Article 483(2) of the Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la 4 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI, în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.R.L. şi B. a solicitat instanţei obligarea pârâţilor să îi comunice un răspuns clar şi documentele, din care să rezulte cu exactitate operaţiunea de înregistrare a majorării capitalului social, conform prevederilor legale, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu valorile terenurilor cuprinse în 10 certificate de atestare a dreptului de proprietate, emise în perioada 1993-1996, de Consiliul Judeţean Timiş pentru A. S.A. (în prezent SRL), judeţul Timiş. S-a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 295/NLP/PI din 18 mai 2021 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocate de pârâţi prin întâmpinare.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.R.L. şi B., pe care a obligat-o la plata sumei de 6000 RON, cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată în favoarea pârâtei A. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, prin care a solicitat admiterea apelului şi modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe au declarat apel incident pârâţii A. S.R.L. şi B.

Prin decizia nr. 156/A din 3 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respins apelul formulat de reclamanta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI, precum şi apelul incident formulat de pârâţii A. S.R.L. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 295 din 18 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect obligaţia de a face.

Împotriva acestei decizii, reclamanta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara, iar, în subsidiar, casarea deciziei atacate şi rejudecând să fie schimbată decizia atacată, în sensul admiterii apelului formulat de reclamantă.

Sintetizând criticile recurentei, aceasta susţine nelegalitatea hotărârii recurate, întrucât decizia pronunţată este nemotivată, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin întâmpinarea, depusă la 11 iulie 2022, intimaţii-pârâţi A. S.R.L. şi B. au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi, pe cale de consecinţă menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 13 octombrie 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu, în raport cu dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. h) coroborat cu art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibilă calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI, precum şi apelul incident formulat de pârâţii A. S.R.L. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 295 din 18 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect obligaţia de a face.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI, în contradictoriu cu pârâţii A. S.R.L. şi B. a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâţilor să îi comunice un răspuns clar şi documentele, din care să rezulte cu exactitate operaţiunea de înregistrare a majorării capitalului social, conform prevederilor legale, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu valorile terenurilor cuprinse în 10 certificate de atestare a dreptului de proprietate, emise în perioada 1993-1996, de Consiliul Judeţean Timiş pentru A. S.A. (în prezent SRL), judeţul Timiş.

Faţă de natura pretenţiei deduse judecăţii - obligaţia de a face, al cărei obiect este neevaluabil în bani, se reţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j)3) C. proc. civ.

Coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având un obiect neevaluabil în bani, rezultă că decizia nr. 156/A din 3 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Prin urmare, decizia nr. 156/A din 3 martie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin care a fost soluţionată cererea de apel, ce face obiectul prezentului recurs este o hotărâre definitivă.

In accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Referitor la cererea intimatei A. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 4.800 RON, cu titlu de onorariu avocaţial, dovedită prin înscrisurilor existente la paginile 54-55 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 4.800 RON, constând în onorariu avocaţial.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI nu poate fi primită şi nici supusă vreunei analize, având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită şi ca urmare a admiterii excepţiei se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei nr. 156/A din 3 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 4.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei nr. 156/A din 3 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A. S.R.L. şi B..

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 4.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2022.