Annulment of arbitral award in insurance liability dispute: lack of written arbitration agreement despite ASF Norm 18/2017 alternative dispute resolution provisions

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat la 2 aprilie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 2.681,06 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei autoturismului, pentru care a fost întocmită cererea de plată a despăgubirii în cadrul dosarului de daună nr. x, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

Prin hotărârea arbitrală nr. 88 din 10 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, în dosarul nr. x/2021 a fost admisă acţiunea reclamantei A. S.R.L., fiind obligată pârâta B. S.A. la plata sumei de 2.681,06 RON, reprezentând contravaloarea facturii neachitate de reparaţie a autoturismului, la plata sumei de 1.120,24 RON, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,2%/zi, precum şi la plata cheltuielilor arbitrale în sumă de 2.450 RON.

B. S.A. a formulat cerere privind anularea hotărârii arbitrale nr. 88 din 10 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021, precum şi suspendarea executării acestei hotărâri.

Prin sentinţa nr. 13 din 12 august 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, cauza a fost înregistrată la 16 august 2021 sub nr. x/2021.

Prin sentinţa nr. 37/2021 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a instanţei.

A fost admisă acţiunea în anulare formulată de contestatoarea-pârâtă B. S.A. în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., fiind anulată hotărârea arbitrală nr. 88 din 10 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021 şi trimisă cauza spre judecată Judecătoriei Buftea, în raport cu dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) coroborate cu cele ale art. 98 şi art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 88/10.06.2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021.

În argumentare, recurenta susţine că sentinţa cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, instanţa dând eficienţă cadrului general în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, respectiv Norma ASF nr. 18/2017, cu numeroase trimiteri la aplicarea art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 în cuprinsul întâmpinării, al notelor de şedinţa şi în cuprinsul concluziilor scrise depuse la data de 27 septembrie 2021, la instanţa de fond.

Mai susţine recurenta că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa dând o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, context în care apreciază că, Curtea de Apel Craiova în mod greşit a anulat hotărârea pronunţată de Tribunalul Arbitral şi a dispus înaintarea cauzei spre soluţionare Judecătoriei Buftea.

In ceea ce priveşte primul motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale invocat de B. - art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., acesta vizează situaţia în care litigiul soluţionat prin hotărârea arbitrală a cărei desfiinţare se solicită nu era susceptibil a fi soluţionat pe calea arbitrajului, competenţa revenind exclusiv instanţelor de judecată sau altui organ de jurisdicţie.

Astfel, din interpretarea coroborată a art. 542 C. proc. civ. şi art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) din Norma nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare si reasigurare şi brokerilor de asigurare, rezultă, pe de o parte, că litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrabilităţii, iar pe de altă parte, că în aceste litigii consumatorul are posibilitatea dc a soluţiona pe calea arbitrajului, fără ca această posibilitate să fie condiţionată de acordul societăţilor de asigurare şi reasigurare sau de o clauză contractuală prealabilă în contractul de asigurare.

Aşadar, în cauză consumatorul s-a adresat Tribunalului Arbitral, litigiul fiind astfel susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului, aşa cum corect a constatat şi Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, nefiind incident cazul de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

In ceea ce priveşte motivul de desfiinţare întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acest motiv de desfiinţare a unei hotărâri arbitrale vizează, fie cazul în care nu există înţelegerea părţilor care îmbracă forma unei convenţii arbitrale, în condiţiile art. 548-552 C. proc. civ., fie cazurile în care convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă, situaţii care echivalează cu inexistenţa convenţiei arbitrale.

Or, în materia soluţionării petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi de reasigurare, consumatorul poate solicita soluţionarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenţie arbitrală, în baza legii speciale - Norma ASF nr. 18/2017, care a abilitat instanţa arbitrală să soluţioneze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare (poliţa RCA).

Prin urmare, susţinerile privind incidenţa în cauză a motivului de desfiinţare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sunt neîntemeiate, Tribunalul Arbitral fiind investit prin lege, astfel că nu se impune existenţa unei convenţii a părţilor.

In cazul de faţă, norma specială o reprezintă art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma 18/2017 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiara, text normativ care prevede în sarcina conducerii executive a societăţilor şi brokerilor, precum şi a coordonatorului colectivului analiza şi soluţionarea petiţiilor.

In opinia recurentei, argumentele expuse justifică faptul că lipsa convenţiei arbitrate din contractul de asigurare, izvor al pretenţiilor solicitate prin cererea de arbitrare, este complinită de dispoziţiile Normei ASF nr. 18/2017, respectiv de dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din evocata normă, edictată în scopul apărării drepturilor asigurărilor şi a promovării stabilităţii activităţii de asigurare în Romania de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare evocat vizează motivarea contradictorie pe care se sprijină hotărârea atacată, ori numai motive străine de natura cauzei, având în vedere că instanţa a dat eficienţă cadrului general în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, respectiv Norma ASF nr. 18/2017.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În raport cu dispoziţiile evocate, Înalta Curte constată că criticile recurentei, potrivit cărora, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii nu pot fi primite, având în vedere că instanţa a arătat în considerentele sentinţei atacate motivele pentru care Norma nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, susţinută de reclamantă, nu este aplicabilă litigiului, aspect ce rezultă şi din măsurile pe care ASF le poate lua, potrivit art. 4 alin. (7), ca urmare a analizării petiţiei.

Aşadar, faptul că instanţa nu a considerat întemeiate susţinerile reclamantei referitoare la Norma nr. 18/2017, în sensul că aceasta ar reprezenta o complinire a lipsei unei convenţii arbitrale, în forma scrisă astfel cum este prevăzută de art. 548 C. proc. civ., acest aspect nu poate echivala cu o motivare contradictorie ori străină de natura pricinii.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, se susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, în sensul că instanţa a reţinut, în mod greşit, incidenţa prevederilor art. 608 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: (...) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală (...), în detrimentul dispoziţiilor ce vizează Norma nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât instanţa a ţinut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispoziţiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I şi II C. proc. civ., se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrate încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii.

Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrată sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În acest context, se reţine că Curtea de Apel Craiova a soluţionat acţiunea în anulare făcând o aplicare corectă a prevederilor evocate, reţinând în cauză, că intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a făcut dovada existenţei unei convenţii arbitrale încheiată fie sub forma unei clauze compromisorii, inserată în contractul principal, fie sub forma compromisului, context în care a apreciat ca nelegală învestirea Tribunalului arbitral în absenţa unei convenţii arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 şi urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare". Se pune astfel accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea şi că, prin aceasta, nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor, Înalta Curte constată că această cale rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei convenţii arbitrale, printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziţii de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicţia alternativă, fiind de esenţa procedurii arbitrale.

Prin urmare, în soluţionarea acţiunii în anulare, în mod corect s-a reţinut incidenţa motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare atunci când "tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperabile".

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 37/2021 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 37/2021 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2022.