Contractual penalties denied for civil sale contract claims despite invoking fiscal procedure statutes

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă la 17 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta STAŢIUNEA de CERCETARE-DEZVOLTARE pentru VITICULTURĂ şi A., în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 520.095,24 RON reprezentând diferenţă contravaloare produse-struguri ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 30 iulie 2018 şi la plata sumei de 40.095,94 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1350 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 363 din 28 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a fost admisă excepţia prematurităţii cererii, fiind respinsă acţiunea formulată de reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B., ca prematur introdusă.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi A., criticând-o pentru nelegalitate în ceea ce priveşte admiterea excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 58/2022 din 16 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi A. împotriva sentinţei civile nr. 363 din 28 octombrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în tot şi, în rejudecare:

Respinge excepţia prematurităţii formulării cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea de chemare în judecată şi obligă pârâta S.C. B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 282.500,02 RON cu titlu de preţ al cantităţii de struguri neachitaţi.

Respinge ca nefondată cererea privind obligarea pârâtei la plata de penalităţi.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamanta STAŢIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ŞI A., cât şi pârâta B. S.R.L..

Recursul declarat de reclamanta STAŢIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ŞI A..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază ca fiind nelegală şi netemeinică decizia atacată cu privire la respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de penalităţi, în cuantum de 40.095,94 RON.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta consideră că prin hotărârea atacată, instanţa de apel a pronunţat o decizie prin care s-au încălcat şi aplicat greşit normele de drept material aplicabile speţei.

În acest context, se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1243 C. civ. ce consacră modificarea contractului, care în opinia recurentei este o aplicaţie particulară a principiului simetriei formelor actelor juridice.

În acest sens, invocă dispoziţiile Ordonanţei nr. 61 din 29 august 2002 privind colectarea creanţelor bugetare, unde art. 12 prevede că pentru neachitarea la termenul scadent a obligaţiilor bugetare debitorii datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere. Dobânzile şi penalităţile de întârziere datorate sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil, iar art. 13 alin. (1) prevede că dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei bugetare şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv, astfel că doar din motive rău intenţionate poate pârâtul să susţină altceva decât ceea ce e în contract şi deopotrivă în prevederea legală pe care nu poate să o invoce ca fiind necunoscută.

În continuare, recurenta invocă dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală - Colectarea creanţelor fiscale - Capitolul III. Dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi de nedeclarare, respectiv art. 173, 176, 177 şi 178, context în care apreciază hotărârea instanţei de apel ca fiind nelegală şi netemeinică cu privire la neacordarea penalităţilor de întârziere, sens în care solicită în urma reanalizării probelor administrate la dosarul cauzei, să fie admis recursul formulat, să fie schimbată decizia atacată cu privire la plata penalităţilor, în cuantum de 40.095,94 RON.

Recursul declarat de pârâta B. S.R.L..

În argumentarea memoriului de recurs, neîntemeiat în drept, recurenta solicit admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi menţinerea sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Galaţi, ca fiind legală şi temeinică.

În acest context, recurenta consideră că Curtea de Apel admiţând în parte apelul, în mod greşit a admis în parte cererea de chemare în judecată, în condiţiile în care creanţa reclamantei nu a ajuns la termenul de plată, iar excepţia prematurităţii era dovedită şi cum în cauză s-a dispus eşalonarea plăţii preţului, acesta apreciază că nu datorează penalităţi contractuale de întârziere.

În cauză nu s-au depus întâmpinări.

La termenul din 13 octombrie 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia netimbrării recursului pârâtei invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor:

Pentru soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.215 RON taxă judiciară de timbru.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei".

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de RON 3.215 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin comunicarea aflată la dosar recurs.

Având în vedere considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 32, 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 58/2022 din 16 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă STAŢIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ŞI A. este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1243 C. civ., apreciind ca fiind nelegală şi netemeinică decizia atacată cu privire la respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de penalităţi, în cuantum de 40.095,94 RON.

În continuare, recurenta invocând dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, apreciază hotărârea instanţei de apel ca fiind nelegală şi netemeinică cu privire la neacordarea penalităţilor de întârziere.

Aceste susţineri sunt nefondate, având în vedere că instanţa de apel în mod corect a apreciat cu privire la cererea de obligare a intimatei-pârâte la plata penalităţilor, constatând că raporturile contractuale dintre părţi nu au prevăzut o penalitate ca şi clauză penală.

Astfel că, în lipsa unor atare prevederi, partea ar fi putut solicita obligarea intimatei-pârâte la plata dobânzii legale, iar cum acest aspect nu a fost evocat şi solicitat, instanţa nefiind învestită în acest sens cu o astfel de cerere, potrivit dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ. ce reglementează principiului disponibilităţii, instanţa de apel, în mod corect a constatat că nu va putea analiza şi acorda penalităţile, aşa cum susţine recurenta-reclamantă.

Totodată, se reţine că temeiul de drept al cereri de chemare în judecată îl reprezintă dispoziţiile art. 1270 C. civ., privind forţa obligatorie a contractului, astfel cum au susţinut ambele părţi, recurenta susţinând şi natura fiscală a debitului principal, care în opinia sa ar atrage incidenţa normelor Codului de procedură fiscală.

Din analiza dosarului, se constată că între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare struguri nobili albi şi roşii nr. 7 din 30 iulie 2018, cu o perioadă de derulare cuprinsă între 30 iulie 2018 până la 31 iulie 2019, context în care se reţine că reclamanta a făcut dovada pretenţiilor solicitate, în ceea ce priveşte debitul restant, conform dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., sens în care se apreciază că revenea intimatei-pârâtei sarcina de a răsturna această probă, iar din considerentele deciziei atacate se constată că intimata-pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, reclamanta având astfel o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, ce reprezintă o obligaţie de plată a unei sume de bani,

Astfel, sumele ce se urmăresc a fi recuperate de către reclamantă, se constată că nu se cuvin bugetului consolidat al statului, ci bugetului Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi A. ca venit propriu provenit din valorificarea produselor rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare, aşa cum se reglementează în hotărârea nr. 330 din 18 mai 2017 privind reorganizarea Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi A. şi modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

În acest sens, se constată legalitatea deciziei din apel cu privire la natura contractuală a pretenţiilor formulate, din perspectiva neacordării penalităţilor ca accesorii unei creanţe fiscale, context în care nu poate fi primită susţinerea recurentei, potrivit căreia, natura fiscală a debitului principal ar atrage incidenţa normelor Codului de procedură fiscală.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurenta-reclamantă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente şi a făcut o corectă aplicare a acestora la situaţia de fapt stabilită şi că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor în ceea ce priveşte fondul cauzei, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă STAŢIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ŞI A. împotriva deciziei nr. 58/2022 din 16 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 58/2022 din 16 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă STAŢIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ŞI A. împotriva deciziei nr. 58/2022 din 16 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2022.