Negative jurisdictional conflict over territorial competence of labor claims by prosecutors against the Public Ministry

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 2 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:

- reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute şi a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizaţiilor de încadrare brute şi a celorlalte drepturi aferente plătite procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcţiile deţinute potrivit legii, pentru o perioada de 3 ani în urmă de la data introducerii cererii şi în continuare, pentru viitor;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor astfel cum au fost arătate la punctul 1, respectiv obligarea pârâţilor la calcularea şi la alocarea sumelor necesare, precum şi la plata acestora, pentru fiecare reclamant, pentru fiecare lună, începând cu 01.01.2019, respectiv 01.01.2021 şi în continuare, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre indemnizaţiile de încadrare brute şi a celorlalte drepturi aferente plătite procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13 şi indemnizaţiile de încadrare brute şi a celorlalte drepturi aferente efectiv plătite, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015 şi interpretată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 şi Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531, 1535 din C. civ., art. 166 din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 37/2022 din 18 ianuarie 2022, Tribunalul Mureş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă competenţa soluţionării acţiunii civile formulate de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mureş a reţinut că, în materia competenţei teritoriale de soluţionare a cauzelor având ca obiect conflicte individuale de muncă, inclusiv salariale, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. prezintă un obiect de reglementare mai restrâns (limitat la cauzele în care reclamanţi sau pârâţi sunt, ca persoane încadrate în muncă, judecătorii, asistenţii judiciari, procurorii sau grefierii; respectiv la cauzele în care reclamanţi sau pârâţi sunt instanţele de judecată aflate în raporturi de muncă) faţă de prevederile de drept comun al muncii cuprinse în art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Prin urmare, în opinia primei instanţe de conflict, prevederile de drept comun al muncii cuprinse în art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 devin aplicabile ori de câte ori nu sunt întrunite ipotezele reglementate de dispoziţiile speciale şi derogatorii ale art. 127 C. proc. civ.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., deoarece reclamanţii, având calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, nu îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Bacău (competent teritorial, potrivit dreptului comun al muncii) sau la o instanţă inferioară acesteia.

De asemenea, a mai reţinut că, în speţă, nu pot primi aplicare nici dispoziţiile speciale ale art. 127 alin. (2)1 coroborate cu cele ale alin. (2) C. proc. civ., întrucât pârâţii nu sunt instanţe de judecată competente să soluţioneze cauza.

Ca atare, instanţa de a apreciat că, în temeiul dispoziţiilor imperative ale art. 1, art. 278 alin. (2) şi art. 269 alin. (1) din Codul muncii, raportate la cele ale art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică (potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.), excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş este întemeiată.

În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, invocată din oficiu şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, în a cărui circumscripţie se află atât locul de muncă al reclamanţilor (situat în municipiul Bacău), cât şi domiciliul sau reşedinţa acestora (aflate în acelaşi municipiu).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la 28 februarie 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 767/2022 din 16 septembrie 2022, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie formulată de către reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în favoarea Tribunalului Mureş.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă iar, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului către Î.C.C.J., în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bacău, evocând aplicabilitatea considerentelor (punctul 68) din Decizia Î.C.C.J. nr. 31/2019 pronunţată într-un recurs în interesul legii, a apreciat că nu este competent, din punct de vedere teritorial, să judece prezenta cerere cu care a fost învestit prin declinatorul de competenţă.

Sub un prim aspect, instanţa de conflict a reţinut că reclamanţii A., B. şi C. au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău (reclamantul A. a funcţionat anterior - 01.01.2019-09.10.2020 - în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti), că litigiul face parte din categoria celor date de lege în competenţa jurisdicţiei muncii, în raport de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, iar din punct de vedere material competenţa aparţine tribunalului, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Din punct de vedere teritorial, având în vedere calitatea reclamanţilor de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, instanţa a constatat incidente în cauză dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Totodată, aplicând criteriile de stabilire a competenţei teritoriale prevăzute de art. 127 C. proc. civ., prin raportare la calitatea reclamanţilor şi pârâţilor din prezenta cauză, instanţa de conflict a apreciat că, pentru soluţionarea prezentei cauze, competenţa teritorială nu revine Tribunalului Bacău, reţinând că situaţiile premise reglementate de textul de lege menţionat sunt îndeplinite în cauză, prin raportare la calitatea părţilor.

Astfel, instanţa a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., dacă un procuror are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei de la Parchetul la care funcţionează sau dacă funcţionează la un Parchet de grad superior instanţei competente, va sesiza o instanţă competentă material din raza unei curţi de apel învecinate.

Având în vedere calitatea reclamanţilor şi locul de muncă al acestora, a reţinut că, în mod legal aceştia au sesizat Tribunalul Mureş, instanţă competentă material din raza unei curţi de apel învecinate.

În altă ordine de idei, Tribunalul Bacău a constatat că niciunul dintre pârâţi nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială prin întâmpinare.

Astfel, a apreciat că doar în cazul introducerii cererii de chemare în judecată la o "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" reclamanţii (în ipoteza prevăzută de art. 127 alin. (1), coroborat cu art. 127 alin. (3) C. proc. civ.) necompetenţa este de ordine publică şi poate fi invocată din oficiu de către instanţe, însă în ipoteza în care reclamanţii au optat pentru o instanţă situată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea, competenţa este de ordine privată, putând fi invocată de pârâţi doar prin întâmpinare conform prevederilor exprese ale art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar nu din oficiu de către instanţă, menţionând că raţionamentul este susţinut şi de jurisprudenţa Î.C.C.J. (decizia nr. 2091/2014, S.C. I).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 3 octombrie 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Mureş şi Tribunalul Bacău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict negativ de competenţă au fost sesizate cu o acţiune având ca obiect plata unor drepturi salariale solicitate de către reclamanţi, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Faţă de obiectul acţiunii, potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, competenţa materială revine în primă instanţă tribunalului.

Cât priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., aceste prevederi legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Totodată, se reţine că Legea nr. 310/2018 a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când persoanele mai sus amintite au calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care acestea îşi desfăşoară activitatea.

Or, aşa cum s-a reţinut mai sus, reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului.

Prin urmare, având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi nu este de competenţa judecătoriei, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Totodată, se reţine că aceasta nu poate fi determinată nici în conformitate cu art. 127 alin. (21) C. proc. civ., instanţa de judecată competentă să soluţioneze cauza neavând calitate de pârâtă în dosar.

Aşa fiind, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul sau, după caz, sediul reclamantului şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Prin urmare, având în vedere că locul de muncă al reclamanţilor este în judeţul Bacău, iar majoritatea acestora au domiciliul în acelaşi judeţ, rezultă că Tribunalul Bacău este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2022.