Judicial pension recalculation: Territorial competence and the discretion to sue the defendant court under Art. 127(2) CPC

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă la data de 14.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., fost judecător la Tribunalul Bacău, a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Bacău şi Ministerul Justiţiei pentru ca instanţa să dispună obligarea acestora la emiterea unei adeverinţe tip privind stabilirea/restabilirea bazei de calcul a pensiei de serviciu, bază care să cuprindă indemnizaţia de încadrare brută lunară calculată prin raportare la o Valoare de Referinţă Sectorială de 605,225 RON, precum şi la înaintarea acesteia către Casa Judeţeană de Pensii Bacău.

La primul termen de judecată din 11 februarie 2022, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale în considerarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.. Totodată, pentru a se formula concluzii pe respectiva excepţie, a dispus amânarea judecării cauzei la data de 8 aprilie 2022.

Prin sentinţa civilă nr. 281/2022 din 8 aprilie 2022, Tribunalul Bacău, secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bacău a reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1), (21) şi (3) C. proc. civ.

De asemenea, a evocat considerentele 47-50 din Decizia CCR nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., conchizând în sensul că reclamanta şi-a exprimat opţiunea privind judecarea cauzei sale la Tribunalul Suceava, motiv pentru care, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, la 9 mai 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 914/2022 din 6 iunie 2022, Tribunalul Suceava, secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău, în favoarea Tribunalului Bacău. Totodată, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Suceava şi Tribunalul Bacău, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului la Î.C.C.J. pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava a reţinut că litigiul are natura unui conflict de muncă, iar potrivit normelor de competenţă materială şi teritorială instituite de dispoziţiile art. 208 şi 210 din Legea 62/2011, ce constituie legea specială de reglementare a procedurii de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

De asemenea, a evocat dispoziţiile art. 127 alin. (2) - (21) din C. proc. civ., forma în vigoare la data introducerii acţiunii, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la alin. (21) al aceluiaşi articol, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Bacău.

Astfel, a arătat că, în ipoteza în care pârât este tribunalul competent să soluţioneze cauza, reclamantul are posibilitatea de a sesiza fie acest tribunal, fie un tribunal din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, în această ipoteză operând o prorogare legală de competenţă teritorială.

Instanţa de conflict a mai reţinut că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauza pendinte, competenţa teritorială rămâne una alternativă, între instanţa de la domiciliul reclamantei - Tribunalul Bacău şi un tribunal din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Bacău, alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţinând reclamantei, care şi-a exercitat acest drept şi a ales să sesizeze Tribunalul Bacău, această din urmă instanţă devenind competentă în soluţionarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 22 august 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bacău şi Tribunalul Suceava - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, reţine că reclamanta, fost judecător la Tribunalul Bacău, a învestit această instanţă cu o acţiune întemeiată pe obligaţia de a face, având ca obiect emiterea unei adeverinţe tip în vederea stabilirii/restabilirii bazei de calcul a pensiei de serviciu.

Prin urmare, reclamanta, judecător pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Bacău cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Bacău.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speţă, reclamanta, cu domiciliul în mun. Bacău, a fost judecător la Tribunalul Bacău, fiind eliberată din funcţie la data de 14.11.2005, ca urmare a pensionării. Aşadar, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul, respectiv Tribunalului Bacău.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Bacău), în speţă, este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Reclamanta a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Bacău, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bacău.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamanta şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanta şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la Tribunalul Bacău, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2022.