Late filing of cassation appeal against perishment of annulment challenge; failure to meet five-day deadline
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal as late, thereby upholding the lower court’s decision to declare the challenge to annulment perished. The dispute concerned a labor claim for compensation due to the refusal to readmit an employee after medical leave, which had previously been declared perished by the Tribunal and upheld on appeal; the employee subsequently filed a request for revision (declared inadmissible) and a subsequent challenge to annulment (declared perished), against which he filed this cassation appeal. The decisive legal basis was the application of Article 421(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates a strict five-day deadline for appealing decisions declaring the perishment of a challenge to annulment, and Article 185(1), which provided that the failure to comply with this procedural time limit without proving justifiable reasons for reinstatement resulted in the loss of the right to exercise the extraordinary remedy, rendering the appeal inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 75 din Legea nr. 85/2014, art. 411 pct. 2 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 175 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, art. 180 din Legea nr. 85/2014; Late filing of cassation appeal against perishment of annulment challenge; failure to meet five-day deadline: În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-contestator nu a indicat niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. GALAŢI, solicitând obligarea acesteia la plata unor despăgubiri, întrucât nu a mai fost primit la locul de muncă după terminarea celor 34 de zile de concediu medical.
La termenul din 29 martie 2018 Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a dispus suspendarea judecării cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta S.C. B. S.R.L. GALAŢI (C.) prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D., în baza dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 75 din Legea nr. 85/2014.
Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, prin încheierile din 25 mai 2018, respectiv 14 septembrie 2018, a respins cererile de repunere pe rol a cauzei formulate de reclamant şi a menţinut măsura suspendării cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 222 din 10 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia perimării şi s-a constatat perimată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. GALAŢI (C.) prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D..
Prin decizia civilă nr. 10/2020 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 222 din 10 iunie 2020 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.
Împotriva deciziei civile nr. 10/2020 din 22 septembrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, la data de 4 noiembrie 2020.
Prin decizia civilă nr. 1/2021 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 10/22.09.2020 a Curţii de Apel Galaţi.
La data de 24 februarie 2021 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2021, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1/28.01.2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.
Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, la termenul din 1 aprilie 2021, a suspendat judecata cauzei având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., în temeiul dispoziţiilor art. 411 pct. 2 din C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 21/2021 din 16 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1/28.01.2021 a Curţii de Apel Galaţi.
Împotriva acestei decizii, recurentul-contestator A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 ianuarie 2022.
Recurentul-contestator A. a menţionat, în finalul cererii formulate, că înţelege să solicite cale de atac împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2021, prin care s-a constatat perimată contestaţia în anulare pe care a declarat-o împotriva deciziei civile nr. 1/28.01.2021 a Curţii de Apel Galaţi (dosar nr. x/2020).
În motivarea cererii de recurs, contestatorul a arătat că este nevoit să deschidă un nou proces împotriva conducerii S.C. B. S.R.L. GALAŢI, societate care a devenit S.C. C. S.R.L. GALAŢI, întrucât nu a mai fost primit la locul de muncă după terminarea celor 34 de zile de concediu medical.
A solicitat admiterea cererii formulate spre soluţionarea cazului şi, totodată, să fie aprobată cererea sa privind acordarea unor daune morale în valoare de 25.500 RON.
În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-contestator nu a indicat niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Recursul declarat în cauză de recurentul-contestator A. nu a fost comunicat, deoarece societatea intimată S.C. C. S.R.L. a fost radiată la data de 26 iunie 2019, aşa cum rezultă din informaţiile furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului .
Se mai reţine că prin sentinţa civilă nr. 242 din 4 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a aprobat raportul final întocmit de Cabinetul Individual de Insolvenţă D., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. S.R.L. GALAŢI, aflată în procedură generală de faliment; în temeiul art. 175 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, modificată, s-a închis procedura generală de faliment a debitoarei S.C. C. S.R.L. GALAŢI; s-a dispus radierea debitoarei S.C. C. S.R.L. GALAŢI din Registrul Comerţului; în temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014 a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi.
Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.
Recurentul-contestator A. nu a depus la dosar punct de vedere la raport.
Prin rezoluţia din 26 mai 2022 s-a fixat termen pentru examinarea stadiului recursului, în completul de filtru, la data de 6 octombrie 2022.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de instanţă din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia civilă nr. 21/2021 din 16 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1/28.01.2021 a Curţii de Apel Galaţi.
Art. 421 alin. (2) teza I din C. proc. civ. prevede că:
"hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare".
Potrivit art. 457 alin. (1) din acelaşi cod "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Ca atare, rezultă că o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti poate fi exercitată numai în condiţiile prevăzute de lege, cu respectarea termenelor stabilite de către legiuitor.
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Cu privire la data declarării recursului de către recurentul-contestator A., Înalta Curte constată că acesta a depus cererea de recurs la Tribunalul Galaţi, secţia I civilă la data de 13 ianuarie 2022, astfel cum atestă data înscrisă pe ştampila aplicată pe cererea de recurs, cererea fiind redirecţionată Curţii de Apel Galaţi ulterior, potrivit vizei din 17 ianuarie 2022, prin adresa aflată la dosarul de recurs.
Decizia civilă nr. 21/2021 din 16 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, a fost comunicată recurentului-contestator A. la data de 14 decembrie 2021, aşa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Întrucât decizia recurată a fost pronunţată la data de 16 noiembrie 2021, iar cererea de recurs a fost depusă la 13 ianuarie 2022, se constată că recurentul a formulat recursul cu depăşirea termenului de 5 zile de la pronunţare, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, se reţine că recurentul-contestator A. nu a invocat şi nu a dovedit că există motive temeinice care să justifice repunerea sa în termen, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., potrivit cărora, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".
Pe cale de consecinţă, instanţa supremă constată că a intervenit decăderea părţii din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 21/2021 din 16 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu consecinţa pierderii de către recurentul-contestator a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.
Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 421 alin. (2) teza I raportat la art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca tardiv recursul declarat de recurentul-contestator A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca tardiv recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei civile nr. 21/2021 din 16 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022.