Appeal challenging trade register office removal read as inadmissible because appellate ruling final under transition law.

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 august 2017 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat radierea sediului social şi a punctului de lucru din Timişoara, Piaţa Unirii nr. 2, jud. Timiş, aşa cum este înregistrat în evidenţele Oficiul Registrului Comerţului Timiş, în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990, desfiinţarea actelor şi rezilierea contractelor care au stat la baza înregistrării menţiunii nr. 44479/10.07.2015 în Registrul Comerţului, daune morale în cuantum de 1.000 RON şi suspendarea executării actului administrativ intitulat menţiunea nr. 44479/10.07.2015 la Oficiul Registrului Comerţului Timiş.

Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 108/2021 din 9 martie 2021, a respins excepţia netimbrării şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării actului reprezentat de menţiunea nr. 44479/10.07.2015, emisă în baza rezoluţiei nr. 16566/30.07.2015 şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea, ca inadmisibilă; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş şi a respins acţiunea în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei de interes în privinţa cererii de anulare/desfiinţare/reziliere a actelor care au stat la baza stabilirii sediului pârâtei; s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. de anulare/desfiinţare/reziliere a actelor care au stat la baza stabilirii sediului social şi sediului secundar (punctului de lucru) ale pârâtei, ca lipsită de interes; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de radiere a menţiunilor privind sediul social şi sediul secundar ale pârâtei; s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. având ca obiect radierea menţiunilor privind sediul social şi sediul secundar ale pârâtei, ca inadmisibilă; reclamantul A. a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 926 RON, reprezentând onorariul de avocat, către pârâta S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia şi anularea sentinţei pronunţate de Tribunalul Timiş.

Prin decizia civilă nr. 487/A din 4 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 108 din 9 martie 2021 a Tribunalului Timiş, în contradictoriu cu intimaţii Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Registrul de pe lângă Tribunalul Timiş şi S.C. B. S.R.L.

Recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 487/A din 4 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, solicitând admiterea acestuia pentru motivele prezentate în scris.

Dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2017, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 decembrie 2021.

În cuprinsul cererii de recurs, autorul căii extraordinare de atac a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

La data de 23 decembrie 2021 (e-mail) intimatul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, a transmis la dosar întâmpinare, arătând că lasă la aprecierea instanţei atât soluţia ce se va pronunţa cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. coroborat cu art. 25 alin. (4) din Legea nr. 26/1990, cât şi soluţia ce se va pronunţa pe fondul recursului, în eventualitatea admiterii în principiu a acestuia.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a transmis întâmpinare, la 17 ianuarie 2022, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil şi să se constate nulitatea recursului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinări.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Părţile au înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin rezoluţia din 26 mai 2022 s-a fixat termen pentru examinarea stadiului recursului, în completul de filtru, la data de 6 octombrie 2022.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia civilă nr. 487/A din 4 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 108 din 9 martie 2021 a Tribunalului Timiş, în contradictoriu cu intimaţii Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Registrul de pe lângă Tribunalul Timiş şi S.C. B. S.R.L.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, "orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului".

Alin. (4) al acestui text de lege prevede că:

"hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu recurs, iar termenul de recurs curge de la pronunţare, pentru părţile prezente, şi de la comunicare, pentru părţile lipsă".

Preocuparea legiuitorului român de a degreva instanţele judecătoreşti de activităţile şi sarcinile necontencioase s-a materializat în anul 2009 şi prin desfiinţarea funcţiei de "judecător delegat la oficiul registrul comerţului" şi trecerea atribuţiilor acestuia în sarcina directorului Oficiului Registrului Comerţului sau a persoanei împuternicite, aspect realizat prin O.U.G. nr. 116/2009.

Iniţial, acest act normativ a prevăzut, la art. 6 alin. (5) şi (6), că împotriva rezoluţiilor date de directorul Oficiului Registrului Comerţului sau persoana împuternicită de acesta se poate formula plângere, care se soluţionează în primă instanţă de tribunal, în complet alcătuit dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citare, de urgenţă şi cu precădere.

Totodată, art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009 a stabilit expres că hotărârea pronunţată de instanţă în soluţionarea plângerii este executorie şi este supusă numai recursului.

Această reglementare era conformă arhitecturii căilor de atac configurată de C. proc. civ. anterior (de la 1865), unde legiuitorul a consacrat recursul ca fiind o cale de atac comună, care se putea exercita în toate litigiile, fie direct împotriva hotărârii primei instanţe (când apelul era eliminat expres de lege), fie împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel.

O astfel de situaţie - în care apelul nu se putea exercita - a prevăzut legiuitorul şi pentru ipoteza plângerilor îndreptate împotriva rezoluţiilor directorului Oficiului Registrului Comerţului, statuând în art. 6 alin. (7) că hotărârea primei instanţe (tribunalul) este executorie şi este supusă numai recursului.

Noul C. proc. civ. a venit cu o viziune nouă asupra căilor de atac, reglementând apelul drept cale de atac ordinară şi comună, care se poate exercita în toate litigiile, în timp ce recursul a devenit o cale de atac extraordinară, ce poate fi utilizată, cu câteva excepţii (între care nu se regăseşte şi situaţia de faţă), numai împotriva deciziilor pronunţate în apel, numai în cazurile care aceste hotărâri nu sunt exceptate, în mod expres, de la recurs şi numai pentru anumite motive de nelegalitate - intitulate de legiuitor "motive de casare".

Intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. (la 15 februarie 2013) impunea o compatibilizare a dispoziţiilor procedurale din actele normative speciale, edictate anterior anului 2013, cu noile reguli instituite de noul Cod.

Aşa se explică de ce legiuitorul a stabilit prin Legea de punere în aplicare a noului C. proc. civ. (Legea nr. 76/2012), la art. 7 alin. (1) şi (2), două reguli care să pună în acord legislaţia procedurală specială cu noua viziune asupra căilor de atac şi anume:

- alin. (1) - dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

- alin. (2) - dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.

În aceste condiţii, concluzia este aceea că de la data de 15 februarie 2013 - data intrării în vigoare a noului C. proc. civ. - orice sintagmă din vreo lege specială conform căreia hotărârea judecătorească "este supusă recursului", "este supusă numai recursului" ori "poate fi atacată numai cu recurs", trebuie citită ca făcând referire la calea de atac a apelului, care a devenit, prin intrarea în vigoare a noului Cod, calea de atac ordinară şi comună ce poate fi exercitată de părţile nemulţumite de hotărârea primei instanţe.

Această concluzie este valabilă şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009, dispoziţii care, din momentul intrării în vigoare a noului C. proc. civ., trebuie considerate a fi modificate prin efectul prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/2012, astfel încât procedura declanşată la data de 7 august 2017 de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., prin care s-a solicitat radierea sediului social şi a punctului de lucru din Timişoara, Piaţa Unirii nr. 2, jud. Timiş, aşa cum este înregistrat în evidenţele Oficiul Registrului Comerţului Timiş, în temeiul dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 26/1990, desfiinţarea actelor şi rezilierea contractelor care au stat la baza înregistrării menţiunii nr. 44479/2015 în Registrul Comerţului presupune o judecată în primă instanţă, finalizată printr-o hotărâre ce poate fi atacată numai cu apel.

În aceste condiţii, devine incident art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, care statuează că în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Având în vedere că acţiunea introductivă de instanţă este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 26/1990, modificată prin O.U.G. nr. 116/2009, rezultă că decizia pronunţată de instanţa de apel este o hotărâre definitivă, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Prin urmare, decizia civilă nr. 487/A din 4 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 487/A din 4 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 487/A din 4 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022.