Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1953/2022 AI generated

Inadmissibility of cassation against final Court of Appeal decision in insolvency payment dispute

Case Number Decizia nr. 1953/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the creditor's appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal’s prior decision to reject the creditor's request for full payment in force. The dispute arose from a contestation filed by an insolvent company's creditor against the judicial administrator's rejection of a payment request totaling approximately 1.96 million RON under Law No. 85/2014, where the creditor sought to overturn the lower courts' partial award and demand the full debt as a current claim. The Supreme Court held that the appellate decision was final and not subject to cassation, relying on the principle of the legality of appeals and statutory provisions establishing that decisions of the Court of Appeal regarding a judge-syndic's rulings are final, thereby excluding them from the scope of cassation appeals under the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, Art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against final Court of Appeal decision in insolvency payment dispute: Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Keywords

AI generated
insolvency Civil Procedure Code judicial law principle of legality late objection to debt enforcement partial decision

Cited Legislation

AI generated
art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014
A solicitat să se dispună obligarea debitoarei, prin administratorul judiciar, să achite creditoarei suma de 1.962.813,12 RON, potrivit art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata Complexul Energetic Hunedoara S.A.
Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014
Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt:
art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014
Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive.
art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014
Totodată, se reţine că potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".
Art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
Art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
art. 483 alin. (1) C. proc. civ
În aplicarea acestor texte de lege, se constată că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016/a18, creditoarea Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., prin administrator special şi prin administrator judiciar B.., a formulat contestaţie împotriva măsurii administratorului judiciar de respingere a cererii sale de plată, luate prin notificarea nr. x/07.12.2020. A solicitat să se dispună obligarea debitoarei, prin administratorul judiciar, să achite creditoarei suma de 1.962.813,12 RON, potrivit art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.

Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 20/F/CC/2021 din 11 februarie 2021, a admis în parte contestaţia formulată de creditoarea Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., prin administrator special şi prin administrator judiciar B.. împotriva măsurii administratorului judiciar privind cererea de plată nr. x/23.11.2020, luate de prin notificarea nr. x/07.12.2020; în temeiul art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, a dispus plata către creditoare a sumei de 800.118,51 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, conform facturilor fiscale; a respins în rest contestaţia.

Împotriva acestei sentinţe, apelanta-creditoare Societatea A. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia şi schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii în integralitate a contestaţiei formulate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar în ceea ce priveşte cererea de plată, prin care s-a solicitat plata debitului în cuantum de 1.962.813,12 RON, care reprezintă creanţă curentă, prin depunerea raportului întocmit de administratorul judiciar în procedura generală de insolvenţă nr. 9302, data emiterii: 21.12.2020, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 1765/22.12.2020, respectiv să se dispună şi plata sumei de 1.162.694,61 RON penalităţi de întârziere, calculate pentru perioada 11.06.2020 - 01.10.2020.

Prin decizia nr. 257/2021 din 3 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins apelul declarat de apelanta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 20/F/11.02.2021, pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

La data de 17 decembrie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2016/a18, recursul declarat de recurenta-creditoare Societatea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 257/2021 din 3 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Recurenta-creditoare Societatea A. S.R.L. a solicitat casarea în tot a hotărârii recurate, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a solicitat admiterea apelului declarat împotriva sentinţei nr. 20/F/CC/2021, pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, cu consecinţa admiterii în integralitate a contestaţiei promovate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar în ceea ce priveşte cererea de plată, prin care s-a solicitat plata debitului în cuantum de 1.962.813,12 RON.

Recursul declarat în cauză de recurenta-creditoare A. S.R.L. a fost comunicat intimatei-debitoare Complexul Energetic Hunedoara S.A. prin administrator special şi prin administrator judiciar B.. la data de 5 ianuarie 2022, cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

La data de 31 ianuarie 2022 (fax) intimata Complexul Energetic Hunedoara S.A., prin administrator special C., a transmis la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea formulată în cauză de intimata Complexul Energetic Hunedoara S.A., prin administrator special C., a fost comunicată, la data de 2 februarie 2022, recurentei-creditoare Societatea A. S.R.L., cu menţiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Intimata Complexul Energetic Hunedoara S.A., prin administrator judiciar B.., a transmis întâmpinare la data de 8 februarie 2022 (e-mail), prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca inadmisibilă. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin adresa emisă la data de 11 februarie 2022 s-a comunicat recurentei-creditoare Societatea A. S.R.L. întâmpinarea formulată de intimata Complexul Energetic Hunedoara S.A., prin administrator judiciar B.., cu menţiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Recurenta-creditoare A. S.R.L. nu a formulat răspuns la întâmpinări.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Părţile nu au înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin rezoluţia din 26 mai 2022 s-a fixat termen pentru examinarea stadiului recursului, în completul de filtru, la data de 6 octombrie 2022.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata Complexul Energetic Hunedoara S.A. prin administrator special C. şi prin administrator judiciar B.., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia nr. 257/2021 din 3 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins apelul declarat de apelanta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 20/F/11.02.2021, pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

La originea prezentului litigiu se află contestaţia formulată de creditoarea Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., prin administrator special şi prin administrator judiciar B.., împotriva măsurii administratorului judiciar de respingere a cererii sale de plată, luate prin notificarea nr. x/07.12.2020.

Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt:

m) soluţionarea contestaţiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului judiciar;

Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive.

Totodată, se reţine că potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. stabileşte că "sunt hotărâri definitive … orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

De asemenea, art. 483 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. prevede că "...nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţa de apel în cazul în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

În aplicarea acestor texte de lege, se constată că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, decizia nr. 257/2021 din 3 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-creditoare Societatea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 257/2021 din 3 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-creditoare Societatea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 257/2021 din 3 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022.