Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1924/2022 AI generated

Inadmissibility of extraordinary appeal against final decision on nullity appeal due to prohibition on challenging final judgments

Case Number Decizia nr. 1924/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal of Piteşti’s 2021 decision that rejected the plaintiff's nullity appeal against a final appellate ruling. The dispute originated from a civil liability claim for damages caused by electric power supply failures to agricultural produce, which had been partially upheld by lower courts to award specific compensation for the 2010–2013 period. The plaintiff attempted to challenge the final decision of the Court of Appeal of Craiova through a nullity appeal based on a alleged legal misinterpretation, which was subsequently rejected by the Court of Appeal of Piteşti; the plaintiff then sought a further appeal to the High Court. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of *per a contrario* interpretation of Article 483(1) and Article 508(4) of the Civil Procedure Code, which establishes that decisions rendered in response to a nullity appeal against a final judgment are themselves final and cannot be subject to an extraordinary appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal against final decision on nullity appeal due to prohibition on challenging final judgments: Împotriva acestei decizii, A. a declarat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., fiind înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Keywords

AI generated
interpretation of a judgment article of civil procedure extraordinary plea of nullity basis of liability appealability of interlocutory decision action for failure to act

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secţia Civilă la 06.09.2013 sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Distribuţie Energie Oltenia S.A. (fosta S.C. Cez Distribuţie S.A.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamant a prejudiciului produs urmare a furnizării de energie electrică asupra bunurilor deţinute la imobilul situat în comuna Pieleşti, strada x, nr. 134, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat art. 1.530-1.533 şi urm. C. civ.

La 13.06.2018 reclamantul a depus la dosar o cerere, prin care a modificat cuantumul prejudiciului iniţial, precizând că valoarea acestuia este de 468.562 RON, stabilită conform raportului de expertiză.

La 14.09.2018 reclamantul a majorat pretenţiile solicitate cu suma de 60.000 RON, aferentă prejudiciului produs în anul agricol 2018-2019, reprezentând cantitatea de fructe de muri şi căpşuni estimată valoric în bani şi cantitatea de stoloni şi drajoni de muri desemnată în bani.

La 19.09.2018 reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat suma de 63.700 RON, reprezentând prejudiciul aferent anului agricol 2018-2019, suma totală ridicându-se la 532.262 RON, la care se adaugă dobânda legală.

Prin încheierea din 19.09.2018, Judecătoria Craiova, secţia Civilă a respins excepţia tardivităţii cererii adiţionale din 13.06.2018 şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 13162/12.12.2018, Judecătoria Craiova, secţia Civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor de 532.071 RON, reprezentând despăgubiri şi de 13.097,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii şi a sentinţei, a declarat apel pârâta, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea din 10.06.2019, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile din cadrul aceluiaşi tribunal.

Prin decizia nr. 564/05.11.2019, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a admis apelul, a schimbat încheierea apelată, în sensul că a admis excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată formulată la 13.06.2018 şi în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 281.886 RON, reprezentând prejudiciul creat pentru perioada 2010-2013; a compensat în parte cheltuielile de judecată şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 8.238,5 RON.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâta.

Prin decizia nr. 438/05.11.2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă şi a respins recursurile ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., fiind înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea nr. 8/20.04.2021, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a luat act de strămutarea cauzei dispuse prin încheierea nr. 702/23.03.2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi a înaintat dosarul către Curtea de Apel Piteşti.

Prin decizia nr. 762/R-COM/07.09.2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată contestaţia în anulare.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatorul A., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În motivare, a arătat că înţelege să invoce excepţia necompetenţei generale a instanţei civile, apreciind că obiectul cererii îl reprezintă acţiunea în anulare, în conformitate cu art. 503 pct. 1-3 C. proc. civ., rap. la art. 488 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

În continuare, a arătat că în mod eronat a apreciat curtea de apel că nu sunt îndeplinite cerinţele de la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., context în care a invocat mai multe norme legale din C. proc. civ., Legea nr. 310/2018, art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, asupra căreia reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ. la art. 457.

Recursul este o cale extraordinară de atac şi poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. Per a contrario, nu sunt supuse recursului hotărârile care, potrivit legii, au caracter definitiv.

Totodată, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prevede că "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată", context în care decizia pronunţată într-o contestaţie în anulare, ce a fost promovată împotriva unei decizii definitive, are la rândul ei caracter definitiv.

În cauză, obiectul recursului îl constituie decizia nr. 762/R-COM/07.09.2021, prin care Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată contestaţia în anulare promovată împotriva deciziei nr. 438/05.11.2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă. Prin această hotărâre din urmă au fost respinse excepţia nulităţii recursului pârâtei şi ca nefondate recursurile declarate de reclamant şi pârâtă împotriva deciziei nr. 564/05.11.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

Astfel, decizia împotriva căreia a fost promovată contestaţia în anulare este o hotărâre definitivă, în raport cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Aşadar, cum hotărârea împotriva căreia a fost declarată contestaţia în anulare este una definitivă şi hotărârea pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare este definitivă.

Altfel spus, raportat la textul de lege mai-sus citat, decizia nr. 762/R-COM/07.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, împotriva căreia a fost declarat recursul nu este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 762/R-COM/07.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2022.