Recourse dismissed as unfounded; concession contract termination, land surrender, and arrears upheld due to lack of res judicata identity

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 mai 2019 pe rolul Tribunalului Tulcea, sub nr. x/2019, reclamantul Judeţul Tulcea - Consiliul Judeţean Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 2.694.075 RON reprezentând redevenţă restantă şi majorări de întârziere aferente contractului de concesiune nr. x/2009, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi plata accesoriilor calculate până la data plăţii debitului înregistrat din redevenţă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţiile inadmisibilităţii (pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile) şi prescrierii parţiale a dreptului la acţiune pentru capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata redevenţei restante datorate în baza contractului de concesiune nr. x/2009.

La 1 august 2019, reclamanta şi-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul completării cu două capete de cerere prin care a solicitat să se constate rezilierea contractului de concesiune nr. x din 16 noiembrie 2009, cu consecinţa obligării pârâtei la predarea terenului ce face obiectul contractului de concesiune şi actualizarea debitului în sensul majorării la suma de 2.970.222 RON.

La termenul de la 10 februarie 2020, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei de contencios administrativ, raportat la obiectul acţiunii şi la prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pe care a admis-o prin încheierea din aceeaşi dată şi a dispus repartizarea aleatorie a cauzei la un complet specializat în soluţionarea cauzelor civile.

Prin sentinţa civilă nr. 1241/2020 din 17 decembrie 2020, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Tulcea-Consiliul Judeţean Tulcea.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul Judeţul Tulcea -Consiliul Judeţean Tulcea.

Prin încheierea nr. 197/C din 30 iunie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de recurs în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019*.

Prin încheierea de şedinţă din 1 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a calificat calea de atac legală ca fiind apel şi calea de atac formulată de Judeţul Tulcea -Consiliul Judeţean Tulcea ca fiind apel şi a dispus soluţionarea cauzei în complet de apel.

Prin decizia civilă nr. 10/2021 din 22 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de reclamantul Judeţul Tulcea - Consiliul Judeţean Tulcea, având ca obiect pretenţii, a anulat sentinţa civilă nr. 1241/2020 din 17 decembrie 2020 a Tribunalului Tulcea şi rejudecând, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi prescrierii parţiale a dreptului la acţiune, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Judeţul Tulcea - Consiliul Judeţean Tulcea, a constatat reziliat contractul de concesiune nr. x din 16 noiembrie 2009, modificat prin actele adiţionale nr. x din 31 martie 2010 şi nr. 3 din 15 ianuarie 2014, încheiat între reclamantul Judeţul Tulcea - Consiliul Judeţean Tulcea şi pârâta A. S.R.L., a obligat pârâta la predarea către reclamant a terenului în suprafaţă de 928 ha ce face obiectul contractului de concesiune nr. x din 16 noiembrie 2009, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.970.222 RON, reprezentând redevenţă restantă şi majorări de întârziere, cu actualizarea tranşelor de redevenţă cu indicele preţurilor de consum.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A. S.R.L., solicitând casarea deciziei atacate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea nr. 2018 din 31 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi a trimis-o, spre competenţă soluţionare, secţiei a II-a Civile din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2019.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel a nesocotit efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu privire la chestiunile avute în vedere de sentinţa civilă nr. 570/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Tulcea, rămasă definitivă în baza deciziei civile nr. 1064 din 6 noiembrie 2017. Astfel, se mai susţine, curtea de apel, deşi a constatat nelegalitatea contractului de concesiune şi inexistenţa acestuia în raporturile dintre intimat şi recurentă, a reţinut că nicio instanţă nu a constatat nulitatea contractului şi că obligaţia de achitare a redevenţei continuă să existe. Arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. întrucât autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul şi considerentele hotărârii. Subliniază că prin decizia civilă nr. 764 din 12 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că nu se poate pune problema anulării unui act inexistent. Precizează că pe rolul Tribunalului Constanţa se află dosarul nr. x/2019 având ca obiect cererea recurentei de constatare a nulităţii contractului de concesiune şi constatarea unui drept de retenţie asupra terenului în discuţie, respectiv cererea reconvenţională formulată de intimată privind evacuarea recurentei de pe teren şi obligarea la plata contravalorii fructelor obţinute de la momentul încheierii actului adiţional nr. x/2010 şi până la momentul predării efective a terenului.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte va înlătura criticile subsumate de recurentă acestui motiv de nelegalitate prin care aceasta arată că instanţa de apel a nesocotit efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 570 din 7 aprilie 2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 1064/CA/2017, pronunţate în dosarul nr. x/2016 întrucât Curtea de Apel Constanţa a soluţionat apelul cu respectarea prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă." Instanţele au reţinut în mod constant că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi, fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

Prin cererea de chemare judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, instanţele au fost învestite cu o acţiune prin care A. S.R.L., în calitate de reclamantă, a solicitat, în contradictoriu cu Judeţul Tulcea - Consiliul Judeţean Tulcea, în calitate de pârât, să se constate că are un drept de concesiune asupra terenului agricol în discuţie.

Obiectul dosarului de faţă îl constituie acţiunea, astfel cum a fost modificată, prin care Judeţul Tulcea - Consiliul Judeţean Tulcea, în calitate de reclamant, a solicitat obligarea A. S.R.L. în calitate de pârâtă, la plata sumei de 2.694.075 RON reprezentând redevenţă restantă şi majorări de întârziere aferente contractului de concesiune nr. x/2009, actualizată în sensul majorării la suma de 2.970.222 RON, şi constatarea rezilierii contractului de concesiune nr. x din 16 noiembrie 2009, cu consecinţa obligării pârâtei la predarea terenului ce face obiectul contractului de concesiune şi actualizarea debitului.

Chiar dacă între cele două procese există identitate de părţi, se constată că nu există identitate de chestiune litigioasă.

Prin sentinţa civilă nr. 570 din 7 aprilie 2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 1064/CA/2017, pronunţate în dosarul nr. x/2016, atât Tribunalul Tulcea, cât şi Curtea de Apel Constanţa au analizat mecanismul prin care A. S.R.L. a dobândit calitatea de concesionar, faţă de solicitarea părţii de a i se consfinţi prin hotărâre judecătorească dreptul de concesiune. În considerentele deciziei nr. 1064/CA/2017, Curtea de Apel Constanţa a reţinut, între altele, că "În ceea ce priveşte dobândirea calităţii de concesionar, aceasta se face în urma încheierii contractului de concesiune conform O.U.G. nr. 54/2006, ori dacă recurenta consideră că a dobândit-o conform actului adiţional, nu mai are nevoie de intervenţia instanţei."

Prin decizia civilă nr. 10/2021 din 22 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanţa, fiind învestită cu soluţionarea apelului formulat într-o acţiune în rezilierea contractului, prin care s-a solicitat şi obligarea părţii adverse la plata redevenţei pentru perioada 2017-2019, a statuat în mod corect că nicio instanţă nu a constatat nulitatea contractului de concesiune nr. x/2009, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. x/2010. A mai statuat că nu există nicio hotărâre judecătorească în sensul inexistenţei sau încetării obligaţiilor contractuale dintre părţile contractului. Astfel, apreciind că nu a intervenit nicio situaţie de desfiinţare a contractului, în mod corect instanţa de apel s-a pronunţat asupra rezilierii acestuia, precum şi cu privire la predarea terenului şi plata redevenţei întrucât aspectele dezlegate anterior de instanţă în dosarul nr. x/2016 nu influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior, în prezentul dosar.

Înalta Curte va înlătura şi criticile prin care se aduce în discuţie un efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în fond şi în recurs în dosarul nr. x/2018 deoarece respectivul proces s-a desfăşurat între A. S.R.L., în calitate de reclamantă, şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Tulcea, în calitate de pârâtă. Este evident că hotărârile prin care a fost soluţionat acest dosar nu au fost pronunţate în contradictoriu cu intimata din prezenta cauză, respectiv Judeţul Tulcea - Consiliul Judeţean Tulcea. Ca urmare, nu se poate opune efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat unei părţi care nu a participat şi care nu a avut posibilitatea să formuleze apărări în litigiul soluţionat anterior.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 10/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 10/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2022.