Appeal dismissed for inadmissibility of new grounds; contractual liability for failure to trade green certificates upheld.

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 250.988,08 RON reprezentând daune-interese ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de tranzacţionare a certificatelor verzi aferente lunilor august, parţial, septembrie, octombrie şi 1 - 2 noiembrie 2017; obligarea pârâtei şi la plata dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 56.236,15 RON calculată de la momentul scadenţei până la momentul formulării acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 2218 din 16 noiembrie 2020 Tribunalul Bucureşti admite acţiunea şi obligă pârâta la plata sumelor astfel cum au fost solicitate.

Prin decizia civilă nr. 1757/2021 din 3 noiembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă respinge apelul formulat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat.

Împotriva deciziei din apel declară recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi, rejudecând cauza, să se dispună admiterea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele de recurs sunt încadrate de către recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 şi vizează mai multe aspecte, după cum urmează.

Prima critică vizează interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 478 C. proc. civ. referitoare la imposibilitatea formulării pretenţiilor noi în apel.

Astfel, recurenta apreciază că instanţa de apel a dat dovadă de un formalism excesiv atunci când a considerat că prin notele scrise depuse la dosar la 3 noiembrie 2021 au fost invocate aspecte noi, nearătate în faţa primei instanţe sau prin cererea de chemare în judecată.

Recurenta arată că prin notele scrise a dezvoltat aspectele invocate prin cererea de apel referitoare la incidenţa faptei terţului şi a cazului fortuit drept cauze exoneratoare de răspundere, precum şi aspecte privind neîndeplinirea condiţiilor faptei ilicite şi vinovăţiei, esenţiale pentru atragerea răspunderii contractuale, chestiuni invocate prin întâmpinare în faţa primei instanţe, cât şi ulterior prin cererea de apel.

Într-adevăr, susţine recurenta, în apărările formulate accentul s-a pus mai mult pe condiţia vinovăţiei, însă, pentru atragerea răspunderii contractuale, instanţa trebuia să analizeze toate condiţiile acesteia, aceste condiţii fiind impuse prin lege şi au fost contestate de partea adversă.

Cea de-a doua critică vizează interpretarea greşită a prevederilor legale privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, respectiv a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Susţine recurenta că în mod greşit instanţa de apel a reţinut caracterul incontestabil al neexecutării obligaţiilor de către recurentă, contrar materialului probator administrat şi, fără a stărui în aflarea adevărului, a respins cererea de a solicita intimatei-reclamante să listeze accesările platformei în perioada relevantă.

A treia categorie de critici vizează interpretarea şi aplicarea în mod greşit a prevederilor din C. civ. privind fapta terţului.

Prin decizia atacată, susţine recurenta, se reţine în mod eronat faptul că nu ar fi incidente prevederile legale privind fapta terţului, prin raportare la aspectele referitoare la domeniul de activitate al societăţii, iar urmare a acestei confuzii, instanţa de apel reţine în mod eronat că recurenta are calitatea de profesionist în domeniul de activitate al tranzacţionării certificatelor verzi şi astfel ar fi trebuit să prevadă şi să prevină blocarea pieţei de tranzacţionare.

Se arată că recurenta este un furnizor independent de energie electrică şi gaze naturale, nefiind un profesionist în domeniul tranzacţionării certificatelor verzi, ca atare nu putea să prevadă şi să evite blocarea sistemului informatic.

În acest context, arată că neexecutarea obligaţiilor contractuale nu se datorează culpei sale, ci unui eveniment extern şi anume blocarea pieţelor de tranzacţionare la nivel naţional.

Consideră autoarea căii de atac că nu avea cum să prevadă faptul că intenţia statului român de a moderniza şi fluidiza piaţa de tranzacţionare a certificatelor verzi şi, practic, de a veni în ajutorul tuturor operatorilor prezenţi pe piaţă prin asigurarea unui cadru automatizat de acces, urma să aibă tocmai efectul invers, acela de a bloca activitatea participanţilor la sistem, în principal a celor mici şi mijlocii.

Recurenta mai arată că aşteptarea sa legitimă a fost că noul cadru normativ (O.U.G. nr. 24/2017 care a modificat şi completat Legea nr. 220/2008) va facilita activitatea de tranzacţionare şi nicidecum îngreunarea acesteia şi nici nu putea să prevadă acest lucru.

În acest context invocă dispoziţiile art. 1352 C. civ. referitoare la fapta terţului care înlătură răspunderea, precum şi la cazul fortuit, susţinând o interpretare greşită a acestui text de lege de către instanţa de apel.

Cel de-al patrulea motiv de recurs se referă la interpretarea şi aplicarea în mod greşit a prevederilor din C. civ. privind incidenţa unui caz fortuit, prevederi cuprinse în art. 1351 alin. (1) şi (3) din C. civ.

Recurenta consideră că instanţa de apel în mod greşit a reţinut lipsa incidenţei unui caz fortuit pe motiv că societatea avea calitatea de profesionist în domeniul său de activitate, sens în care trebuia să prevadă dificultăţi în operarea pieţelor.

În opinia acesteia, dispoziţiile art. 1351 stabilesc că incidenţa unui caz fortuit intervine atunci când apare un eveniment neprevăzut şi de neîmpiedicat. Cu toate acestea, instanţa de apel a lărgit în mod nelegal cadrul de aplicare a textului de lege, stabilind standarde suplimentare pentru înlăturarea cazului fortuit, şi anume presupunerea în orice moment că ar putea interveni un caz de imposibilitate de executare şi adoptarea conduitei în prealabil.

În cadrul motivului de recurs nr. 5 recurenta critică interpretarea greşită de către instanţă a prevederilor legale în materia clauzei penale, respectiv a dispoziţiilor art. 1540 alin. (1) C. civ.

Raportat la imposibilitatea societăţii de a tranzacţiona certificatele verzi pe piaţa anonimă de certificate verzi din cauze neimputabile şi externe, respectiv din cauza implementării defectuoase a modalităţii de funcţionare a pieţei, clauza penală stipulată la art. 3.4 din contract nu poate produce efecte juridice, penalitatea neputând fi cerută.

Ultimul motiv de recurs, cel de-al şaselea, circumscris tot art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează reţinerea eronată de către instanţa de apel a faptului că au fost dovedite condiţiile referitoare la fapta ilicită şi la vinovăţie.

Critica recurentei se referă la faptul că instanţa de apel nu a examinat îndeplinirea tuturor condiţiilor atragerii răspunderii contractuale şi a concluzionat că acestea ar fi fost îndeplinite, în lipsa unei analize temeinice impuse de prevederile legale incidente. De asemenea, recurenta consideră că instanţa de apel în mod greşit a considerat că societatea nu a formulat, prin cererea de apel, critici referitoare la fapta ilicită şi vinovăţie.

În opinia recurentei, instanţa nici măcar nu a încercat să analizeze existenţa faptei ilicite, ignorând complet faptul că societatea însăşi nu putea asigura funcţionarea platformei de tranzacţionare, nefiind operatorul acesteia şi că tot ce putea societatea să facă pentru a tranzacţiona certificatele verzi era să încerce să încarce în platforma de tranzacţionare ofertele de vânzare, dat fiind că este vorba despre o obligaţie de mijloace şi nu una de rezultat obligaţia asumată prin contract.

Se critică şi omisiunea analizării de către instanţa de apel atât a condiţiei existenţei prejudiciului, cât şi a celei privind existenţa unui raport de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă A. S.R.L. invocă, în principal, excepţia inadmisibilităţii motivelor de la pct. 1 şi 2 din cererea de recurs întrucât acestea privesc interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept procedural şi nu material, astfel că nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 câtă vreme criticile aduse sunt în realitate motive noi, care nu pot fi invocate direct în calea de atac a recursului; anularea parţială a recursului, de vreme ce unul dintre motivele invocate de către recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, tinzând mai degrabă la o reapreciere a fondului cauzei şi o schimbare a situaţiei de fapt.

În subsidiar, intimata solicită respingerea pe fond a recursului.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

În prealabil vom răspunde excepţiilor invocate de către intimata reclamantă prin întâmpinare.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii primelor două motive de recurs întrucât acestea nu vizează încălcarea unor norme de drept material astfel încât nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmare a recalificării dispuse de instanţă în şedinţă publică, intimata a renunţat la susţinerea acestei excepţii.

De asemenea, intimata a renunţat şi la susţinerea excepţiei nulităţii parţiale a recursului pe motiv că motivele sunt invocate omisso medio, înţelegând să susţină în continuare apărările făcute însă nu ca excepţie de procedură ci ca apărări de fond.

Primul motiv de recurs, în urma recalificării făcute, vizează încălcarea de către instanţa de apel a limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, respectiv a dispoziţiilor cuprinse în art. 478 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia "părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare".

În mod concret nemulţumirea recurentei vizează calificarea pe care instanţa de apel a dat-o notelor scrise depuse la 3 noiembrie 2021, note prin care recurenta susţine că doar a dezvoltat aspectele invocate prin cererea de apel referitoare la incidenţa faptei terţului şi a cazului fortuit, precum şi aspectele privind neîndeplinirea condiţiilor esenţiale pentru angajarea răspunderii contractuale, instanţa considerându-le aspecte noi ce nu au format obiectul analizei instanţei de fond şi care nici nu au fost arătate în cererea de apel, fiind astfel în contradicţie cu dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Criticile recurentei nu pot fi reţinute, fie şi doar parcurgând considerentele deciziei apelate nu poate fi identificată vreo referire cu privire la existenţa cazului fortuit care să determine înlăturarea răspunderii sale contractuale, ori cu privire la întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii contractuale, respectiv existenţa şi întinderea prejudiciului.

Prin motivele de apel nu s-a făcut nicio trimitere la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii contractuale, răspundere care de altfel nu a fost contestată de către recurentă, nu s-a invocat nicio împrejurare care să determine instanţa să o califice din punct de vedere juridic ca fiind un caz fortuit, cu atât mai puţin nu există indicarea expressis verbis a noţiunii juridice.

Singura apărare, în contextul atragerii răspunderii civile contractuale, a vizat lipsa culpei recurentei, aceasta arătând că situaţia creată se datorează blocării pieţelor de tranzacţionare la nivel naţional.

Deşi reţine că prin notele scrise depuse după formularea motivelor de apel, sunt prezentate veritabile noi motive de apel, care nu au fost supuse analizei nici instanţei de fond, instanţa de apel motivează, deşi nu avea această obligaţie din punct de vedere procedural, şi de ce argumentele invocate nu se pot încadra în ipoteza cazului fortuit, făcând o corelare a textului de lege cu aceste argumente.

Nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la lipsa de rol activ a judecătorului, respectiv a instanţei de apel.

Recurenta este nemulţumită de faptul că instanţa i-a respins o solicitare de probe, respectiv lista accesărilor acesteia în platforma de tranzacţionare operată de C..

Dincolo de faptul că instanţa de apel a motivat respingerea probei, expunând raţionamentul logico-juridic pe care şi-a întemeiat soluţia, nu poate fi considerată o încălcare a principiului rolului activ al judecătorului şi al aflării adevărului, câtă vreme instanţa este suverană în administrarea probatoriilor, în aprecierea utilităţii, concludenţei sau pertinenţei acestora.

În realitate, recurenta exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată, faţă de probatoriile administrate şi faţă de situaţia de fapt reţinută, critici care nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nici vreunui alt motiv de nelegalitate prevăzut de art. art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivele de recurs prin care se aduc critici aplicării greşite a unor norme de drept material, respectiv art. 1532 C. civ., art. 1351 alin. (1) şi (3) C. civ., aspecte referitoare la fapta terţului drept cauză exoneratoare de răspundere, la incidenţa unui caz fortuit, precum şi la neîndeplinirea tuturor condiţiilor răspunderii civile contractuale, sunt considerate de către Curte ca fiind critici omisso medio, motiv pentru care nu vor fi analizate.

Invocarea lor în faţa instanţei de apel nu înlătură caracterul lor inadmisibil câtă vreme acestea nu au fost analizate în mod efectiv de către această instanţă tocmai pentru că au fost considerate ca fiind motive noi, formulate ulterior depunerii motivelor de apel.

Din această perspectivă aceste critici sunt motive noi care nu pot fi invocate direct în calea de atac a recursului.

Obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, motiv pentru care nu pot fi supuse controlului instanţei de recurs, omisso medio, neregularităţi ivite în primă instanţă şi care nu au fost deduse cenzurii instanţei de apel.

Deşi recurenta încadrează ultimele două motive de recurs în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate această încadrare este doar formală, fiind exprimate doar nemulţumirile recurentei cu privire la situaţia de fapt, la probatoriile administrate, aspecte care nu pot face obiectul controlului judiciar al instanţei de recurs.

De altfel, recurenta nici nu indică în mod concret în ce a constat încălcarea ori aplicarea greşită de către instanţă a normelor de drept material pe care înţelege să le critice, astfel încât instanţa de recurs să poată analiza aspectele legate de nelegalitatea hotărârii.

Argumentele referitoare la modificarea cadrului legislativ, la funcţionarea defectuoasă a platformei de tranzacţionare vizează exclusiv situaţia de fapt, aprecierea probatoriului, aspecte care nu pot face obiectul controlului judiciar de nelegalitate al instanţei de recurs.

Având în vedere cele mai sus reţinute, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1757/2021 din 3 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2022.