Invalidity of public authority appeal due to unapproved external legal representation under O.G. 26/2012

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 25 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.600.044,91 RON reprezentând dobândă legală calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate de reclamantă beneficiarilor Legii nr. 210/2003 pentru aprobarea O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, precum şi la plata de daune-interese de la data introducerii cererii până la plata integrală a sumei de 1.600.044,91 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 3085 din 29 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.

Prin decizia civilă nr. 247/A din 23 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.

Prin decizia nr. 2353 din 18 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul formulat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. împotriva deciziei civile nr. 247A din 23 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a casat decizia civilă nr. 247A din 23 martie 2020 şi a trimis cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2019*.

Prin decizia civilă nr. 610A din 5 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3085/2019 din 29 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamatei suma de 1.600.044,91 RON, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată în raporturile dintre profesionişti, începând de la data introducerii cererii (25 martie 2019) şi până la achitarea integrală a debitului principal. A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.605 RON, achitate în primă instanţă. A obligat pârâta la plata că reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.496,73 RON, achitate în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, solicitând admiterea căii de atac formulate şi casarea hotărârii atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că obiectul contractului de servicii publice nu este plata facilităţilor de călătorie, ci plata subvenţiilor reprezentând compensaţia aferentă pachetului minim de servicii. Menţionează că acest contract a fost încheiat iniţial cu Ministerul Transporturilor, iar prin O.U.G. nr. 62/2016, recurenta a preluat o parte din drepturile şi obligaţiile ministerului, conform art. 6 alin. (2) din actul normativ. Recurenta arată că instanţa de apel nu a analizat prevederile contractului raportat la prevederile art. 38 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 12/1998. Mai arată că au fost greşit aplicate şi dispoziţiile art. 1272 C. civ. în sensul că instanţa de apel a intrepretat greşit Legea nr. 72/2013. În opinia aceleiaşi părţi, obligaţia de plată a subvenţiilor plătite pentru facilităţile acordate anumitor categorii sociale nu este de natură contractuală şi că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, obligaţia nefiind generatoare de dobânzi. Recurenta apreciază că în speţă este vorba despre un raport juridic de drept financiar public şi că au fost ignorate prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2016.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului raportat la dispoziţiile art. I din O.U.G. nr. 26/2012, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei invocate şi a celorlalte apărări.

La termenul de la 30 martie 2022, Înalta Curte a pus în vedere apărătorului recurentei-pârâte să facă dovada aprobării anterioare de către ordonatorul principal de credite a contractului de asistenţă juridică şi a amânat cauza la 25 mai 2022. La acest termen, apărătorul recurentei-pârâte a depus şi a comunicat intimatei-reclamante un set de înscrisuri, iar instanţa supremă a acordat termen la 5 octombrie 2022, pentru a da posibilitatea intimatei-reclamante să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, "Autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare." Alineatul 2 al aceluiaşi articol stabileşte condiţiile în care pot fi achiziţionate servicii juridice, şi anume în situaţii temeinic justificate, în care respectivele activităţi nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi şi numai cu aprobarea ordonatorilor principali de credite.

Analizând susţinerile recurentei-pârâte în sensul că aceasta nu deţinea personal de specialitate juridică la momentul încheierii contractului de asistenţă juridică, posturile de consilier juridic fiind vacante, Înalta Curte reţine că din înscrisurile depuse la dosar de recurentă, la solicitarea instanţei, rezultă că postul de şef al serviciului juridic şi resurse umane era ocupat în luna mai 2019 de doamna A., iar contractul de asistenţă juridică în discuţie a fost încheiat ulterior la 4 iunie 2019.

Instanţa supremă mai reţine că recurenta nu a dovedit nici situaţia temeinic justificată care i-ar permite să se încadreze în prevederile de excepţie ale alin. (2) al art. I din O.U.G. nr. 26/2012, în care personalul propriu nu ar putea asigura reprezentarea instituţiei, şi nici nu a arătat că a existat o aprobare din partea ordonatorului de credite.

În considerentele unei decizii prin care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 26/2012 a fost respinsă, Curtea Constituţională a reţinut că acest act normativ a fost adoptat, în principal, pentru a implementa unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi de întărire a disciplinei financiare, pentru a evita utilizarea fondurilor publice în scopul finanţării atât a cheltuielilor cu personalul propriu de specialitate juridică, cât şi a cheltuielilor cu firme private de avocatură. Astfel, "s-a instituit regula potrivit căreia aceste servicii se asigură, în primul rând, de către personalul propriu, respectiv de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi. Însă, în situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare entităţilor mai sus menţionate, nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea ordonatorilor principali de credite pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale."

Instanţa de contencios constituţional a apreciat că "prin normele criticate nu se îngrădeşte în niciun fel accesul la justiţie sau dreptul la apărare, ci se stabilesc anumite condiţii în care se pot achiziţiona de către instituţiile şi autorităţile publice servicii de consultanţă, tocmai pentru a se asigura dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil".

Din formularea expresă a textului de lege, în sensul că "autorităţile şi instituţiile publice nu pot achiziţiona (…)" sau, în situaţii temeinic justificate, pot achiziţiona "servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea (…)" rezultă caracterul imperativ al normei juridice, care nu poate fi ignorat şi de la care părţile nu pot deroga. Încheierea contractului de asistenţă juridică de către recurenta-pârâtă cu nerespectarea condiţiilor obligatorii impuse de lege lipseşte de efecte actul de procedură îndeplinit în baza mandatului astfel încredinţat, atrăgând sancţiunea nulităţii căii de atac exercitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia invocată şi va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară împotriva deciziei civile nr. 610A din 5 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva deciziei civile nr. 610A din 5 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2022.