Mandatory three-year completion limit for blank promissory notes not extendable by party agreement

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L., societate aflată insolvenţă, a solicitat instanţei să se constate decăderea pârâtei B. S.R.L. din dreptul de a completa biletul la ordin seria x 3 AD nr. x, completat abuziv peste termenul legal, solicitând totodată şi anularea acestuia.

Instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, respinge cererea reclamantei ca fiind neîntemeiată, obligând-o la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1812A din 17 decembrie 2020 admite apelul reclamantei, schimbă sentinţa primei instanţe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, constatând decăderea pârâtei din dreptul de a completa biletul la ordin seria x 3 AD nr. x, dispunând şi anularea acestuia.

Împotriva deciziei din apel se formulează recurs de către pârâta B. S.R.L.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. s-a dispus de către Înalta Curte întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care a fost comunicat părţilor.

În şedinţa din camera de filtru din 25 mai 2022 recursul a fost admis în principiu, fixându-se termen pentru examinare în şedinţă publică.

Recurenta invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând trei aspecte, după cum urmează.

Primul aspect priveşte încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1270 C. civ. referitoare la forţa obligatorie a convenţiilor legal făcute.

În esenţă, prezentând în detaliu situaţia de fapt referitoare la contractul de vânzare - cumpărare încheiat de către părţi, la clauzele acestui contract cu privire la preţ, modalităţi de plată, penalităţi de întârziere, recurenta aduce critici, pe care le apreciază ca fiind de nelegalitate, interpretării diferite pe care părţile o au cu privire la data completării biletului la ordin a cărui anulare formează obiectul cauzei de faţă.

Raportându-se la situaţia de fapt, recurenta arată că, iniţial, intimata A. S.R.L. a lăsat la dispoziţia sa biletul la ordin seria x 3 AH nr. x, în alb, semnat şi ştampilat de administrator dându-i împuternicire recurentei de a completa şi încasa biletul la ordin în caz de neplată la termen a mărfurilor.

Se mai arată că acest bilet la ordin a fost înlocuit la 1 februarie 2014, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înlocuire, cu biletul la ordin seria x 3 AD nr. x. Ulterior, prin procesul-verbal de predare-primire încheiat la 13 martie 2015 părţile au convenit ca intimata A. S.R.L. să lase în păstrarea recurentei acest bilet la ordin, recurenta având dreptul de a introduce spre decontare la bancă instrumentul de plată în caz de neplată a mărfurilor achiziţionate. Întrucât intimata nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată asumate prin contract, recurenta a procedat la completarea biletului la ordin în data de 8 martie 2017, în vederea recuperării sumei datorate.

Recurenta consideră că acest bilet la ordin a fost completat în termenul de 3 ani de la data reală a emiterii acestuia, dată pe care o consideră ca fiind 13 martie 2015 şi nu 1 februarie 2014, data semnării procesului-verbal de înlocuire, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

Recurenta apreciază că prin procesul-verbal nr. x din 13 martie 2015 părţile au convenit că aceasta este data emiterii biletului la ordin predat efectiv la 1 februarie 2014, iar interpretarea contrară a instanţei de apel este rezultatul ignorării voinţei şi înţelegerii părţilor astfel cum a fost stabilită în cuprinsul procesului-verbal menţionat.

Cel de-al doilea aspect criticat de către recurentă priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2545 alin. (2) C. civ. şi a prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934 şi pct. 79 din Normele - cadru nr. 6/1994 emise de Banca Naţională a României.

Recurenta susţine că raţionamentul instanţei de apel în sensul că din interpretarea prevederilor pct. 79 din Normele B.N.R. nr. 6/1994 rezultă că părţile nu ar putea conveni prelungirea termenului de trei ani de completare a biletului la ordin, corelat cu aplicarea dispoziţiilor art. 2545 alin. (2) C. civ., este greşit în contextul în care, în speţă, fiind în prezenţa unui termen de decădere de ordine privată, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 2549 alin. (2) C. civ., rezultă că acesta putea fi modificat prin voinţa părţilor.

Recurenta solicită Înaltei Curţi să constate că, ulterior intrării în vigoare a Noului C. civ., prevederile pct. 79 alin. (3) din Normele B.N.R. nr. 6/1994 nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate, în mod expres, prin dispoziţiile art. 230 lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

În opinia recurentei, întrucât termenul de decădere instituit de pct. 79 din Normele B.N.R. nr. 6/1994 este unul de ordine privată, este îndeplinită condiţia abrogării prevederii de la alin. (3), în sensul că termenul de completare a biletului la ordin poate fi modificat prin convenţia părţilor, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 2549 alin. (2) C. civ.

Cel de-al treilea aspect cuprins în motivele de recurs se referă la nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva soluţiei de anulare a biletului la ordin, recurenta invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 104 pct. 2, pct. 3 pct. 4 şi pct. 6 din Legea nr. 58/1934.

Autoarea căii de atac susţine că în mod nelegal s-a dispus anularea biletului la ordin întrucât decăderea din dreptul de a-l completa nu este un aspect care să atragă nulitatea acestuia.

Recursul este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reglementează situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta circumscrie acestui motiv de nelegalitate încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1270 C. civ. referitoare la aplicarea principiului pacta sunt servanda, criticile acesteia vizând însă exclusiv situaţia de fapt, respectiv stabilirea datei la care biletul la ordin în litigiu a fost completat.

Fără a aduce reale argumente care să arate în ce a constat încălcarea ori aplicarea greşită a normei de drept ori să indice eventual care este norma de interpretare încălcată de către instanţa de apel şi care a denaturat înţelesul voinţei reale a părţilor, recurenta exprimă în realitate nemulţumirile sale cu privire la soluţia pronunţată, astfel cum a fost stabilită în baza probatoriilor administrate, critici care însă nu pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicarea fiind doar formală.

Cea de-a doua critică din recursul formulat, deşi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi reţinută.

Această critică priveşte, în opinia recurentei, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2545 alin. (2) C. civ., a prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin şi a pct. 79 alin. (3) din Normele - cadru nr. 6/1994 1994 emise de Banca Naţională a României.

Potrivit art. 2545 C. civ., prin lege sau prin voinţa părţilor se pot stabili termene de decădere pentru executarea unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale, iar neexercitarea dreptului subiectiv înlăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul a actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor.

Pornind de la această diferită reglementare a instituţiei decăderii prevăzută în Noul C. civ., potrivit căreia termenele de decădere pot rezulta atât din lege, cât şi din voinţa părţilor, recurenta doreşte să acrediteze ideea că art. 12 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin care arată că posesorul cambiei este decăzut din dreptul de a completa cambia în alb după 3 ani de la data emiterii acesteia, trebuie interpretat în sensul că nu are caracter imperativ, părţile putând stabili, în baza voinţei lor, un alt termen în care instrumentul de plată poate fi completat, diferit de cel de 3 ani.

Recurenta consideră că, ulterior intrării în vigoare a Noului C. civ., prevederile pct. 79 alin. (3) din Normele B.N.R. privind comerţul făcut de instituţiile de credit cu cambii şi bilete la ordin, prevederi care stabilesc că termenul de 3 ani impus pentru completarea cambiei în alb de către posesorul acesteia, nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate, în mod expres, prin dispoziţiile art. 230 lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Susţine recurenta că atâta vreme cât termenul de decădere prevăzut de pct. 79 din Normele B.N.R. este unul de ordine privată ar fi în contradicţie cu prevederile Noului C. civ. în materia instituţiei decăderii care nu mai stabileşte un termen exclusiv legal de exercitare, acest termen a fost abrogat.

Astfel spus, recurenta recunoaşte că biletul la ordin din litigiu a fost completat peste termenul de 3 ani, considerând însă că a existat o prelungire a acestui termen în baza voinţei părţilor exprimată în procesul-verbal încheiat în data de 13 martie 2015, părţile fiind îndreptăţite să stabilească un termen de completare diferit.

Susţinerile recurentei nu pot fi primite întrucât atât Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, astfel cum a fost modificată, se află în vigoare, ultima modificare legislativă fiind realizată prin Legea nr. 180/2022, termenul de decădere cuprins în art. 12 din actul normativ iniţial menţinându-şi caracterul imperativ, nefiind operată nicio modificare în acest sens.

De asemenea, Norma nr. 6/1994 privind comerţul făcut de instituţiile de credit cu cambii şi bilete la ordin care la pct. 79 stabileşte cu caracter obligatoriu că termenul de 3 ani în cadrul căruia posesorul cambiei în alb o poate completa, nu poate fi prelungit prin voinţa părţilor, este pe deplin în vigoare, neexitând nicio dispoziţie contrară.

Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin reprezintă norma specială care reglementează în această materie astfel încât nu poate fi reţinută susţinerea recurentei potrivit căreia sunt incidente dispoziţiile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind norme de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţii care prevăd ca, în cazuri deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.

Având în vedere caracterul de lege specială sunt aplicabile dispoziţiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 care sunt derogatorii de la alin. (1) în sensul că evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate ori abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Cu alte cuvinte, în lipsa unei dispoziţii expres de abrogare cuprinsă în C. civ. nu se poate vorbi despre o abrogare implicită a normei ce reglementează termenul imperativ de 3 ani în cuprinsul căruia se poate completa instrumentul de plată astfel cum este stabilit în Legea nr. 58/1934 şi în Norma nr. 6/1994.

Ca atare, susţinerile recurentei sunt lipsite de suport legal urmând a fi înlăturate în totalitate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dispus anularea biletului la ordin completat de către recurentă cu încălcarea unei norme legale imperative, cu atât mai mult cu cât acest instrument de plată a intrat în circuitul civil, fiind introdus la plată şi prezentat instituţiei bancare.

Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1812A din 17 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2022.