RCA insurer's cassation appeal dismissed as unfounded, upholding increased moral and material damages for traffic accident

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la 19 iulie 2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la plata sumei de 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale cauzate prin producerea accidentului de la 26 noiembrie 2017, precum şi la plata sumei de 8.481 RON, reprezentând daune materiale constând în cheltuieli.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale (funcţionale) a secţiei a II-a Civile a Tribunalului Caraş-Severin şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată faţă de dispoziţiile art. 200 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 29 octombrie 2018, Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 120 din 1 aprilie 2019, Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.706,90 RON daune materiale şi suma de 150.000 RON daune morale. A obligat pârâta la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanta A. şi pârâta B. S.A. Pârâta a formulat apel şi împotriva încheierii de şedinţă din 29 octombrie 2018.

La 23 septembrie 2019, reclamanta a depus o precizare cu privire la cuantumul daunelor materiale, solicitând mărirea acestuia cu suma de 1.413 RON.

Prin decizia civilă nr. 68/A din 10 februarie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 29 octombrie 2018 şi împotriva sentinţei civile nr. 120 din 1 aprilie 2019. A admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 120 din 1 aprilie 2019, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând daune morale şi daune materiale suplimentare în apel, în sumă de 2.370 RON. A menţinut în rest hotărârea atacată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A., solicitând în principal instanţei să caseze decizia atacată, sentinţa nr. 120 din 1 aprilie 2019 şi încheierea de şedinţă din 29 octombrie 2018 şi să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, iar în subsidiar casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac invocă în principal încălcarea competenţei de ordine publică deoarece apreciază că în mod greşit dosarul a fost soluţionat la fond de Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal deşi a fost invocată excepţia necompetenţei materiale (funcţionale) atât în prima instanţă, cât şi în apel. Se arată că acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţelor la 19 iulie 2018, ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi că excepţia invocată a fost respinsă cu aceeaşi motivare şi în apel, fără ca instanţa de apel să formuleze o motivare proprie. Recurenta-pârâtă afirmă că natura litigiului este pur civilă, obligaţia rezultând dintr-un contract de asigurare şi că, faţă de considerentele Deciziei nr. 18/2016, cauza ar fi trebuit soluţionată de secţia I Civilă. Mai afirmă că, faţă de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., excepţia invocată este de ordine publică.

În subsidiar, autoarea căii de atac susţine că decizia recurată nu este motivată în raport de legislaţia specială incidentă în speţă, respectiv Legea nr. 132/2017 şi Norma ASF nr. 20/2017, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei şi este sumară, reluând în mare parte motivarea instanţei de fond. Mai susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra diminuării cheltuielilor de judecată şi a respins cererea de completare a hotărârii pe care recurenta a formulat-o în apel. Recurenta-pârâtă mai afirmă că decizia atacată include considerente care vizează un prejudiciu viitor şi incert, acestea fiind motive străine de natura cauzei. Arată că au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În opinia recurentei-pârâte, curtea de apel a încălcat sau a aplicat greşit dispoziţiile de drept material ale art. 1532 C. civ. în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor morale au fost luate în calcul şi eventuala infirmitate sau incapacitate de muncă asupra căreia Institutul de Medicină Legală urmează a se pronunţa.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs în principal pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar în subsidiar pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 29 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 2 februarie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 68/A din 10 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, şi s-a fixat termen pentru judecata recursului la 30 martie 2022.

La termenul de la 30 martie 2022, judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, aceasta fiind invocată în condiţiile legii, respectiva hotărâre va fi casată.

Înalta Curte va înlătura criticile referitoare la greşita respingere a motivului de apel referitor la stabilirea competenţei materiale procesuale întrucât în mod corect curtea de apel a reţinut că, faţă de Decizia nr. 18/2016 şi având în vedere minuta din 19 decembrie 2017, acţiunile având ca obiect asigurări sunt de competenţa completelor specializate în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii.

Instanţa supremă va avea în vedere şi cele statuate prin Decizia nr. 13/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, conform cărora "în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate." Decizia nr. 13/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1309 din 30 decembrie 2020, dezlegarea dată problemelor de drept fiind obligatorie de la data publicării, astfel cum prevede art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanţa supremă va înlătura criticile referitoare la motivarea insuficientă a deciziei întrucât motivarea unei hotărâri judecătoreşti are în vedere conţinutul considerentelor, nefiind o chestiune de cantitate. Este esenţială valoarea juridică a argumentelor şi corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei. În speţă, se constată că instanţa de apel şi-a expus argumentat raţionamentul juridic şi a răspuns aspectelor supuse dezbaterii judiciare, arătând de ce a respins apelul formulat de recurenta-pârâtă şi a admis apelul formulat de intimata-reclamantă. Nu pot fi reţinute nici criticile prin care se invocă motivarea contradictorie şi cea străină de natura cauzei deoarece recurenta nu arată de ce este greşită motivarea curţii de apel, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de cuantumul daunelor acordate intimatei-reclamante, aspect de netemeinicie ce nu poate fi analizat pe calea recursului.

În ceea ce priveşte criticile prin care se susţine că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat cu privire la cheltuielile de judecată, Înalta Curte le va înlătura întrucât recurenta-pârâtă nu a formulat un motiv de apel propriu-zis, ci a solicitat instanţei de apel diminuarea cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, iar cererea de completare a deciziei nr. 68/A din 10 februarie 2020 a fost respinsă prin decizia nr. 225/A din 4 iunie 2020, hotărâre care nu a fost atacată cu recurs.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Instanţa supremă nu va reţine criticile prin care recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1532 alin. (1) C. civ. întrucât aceasta nu demonstrează în ce constă nerespectarea textului de lege, ci aduce în discuţie aspecte legate de certitudinea şi dovedirea prejudiciului şi de probele din dosar, chestiuni de fapt care nu pot fi analizate de instanţa de recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 68/A din 10 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 68/A din 10 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2022.